În sfârșit, viața și moștenirea Sarmisei Bilcescu – Alimăneștianu prind viață, pentru publicul muscelean şi nu numai, datorită pasiunii și perseverenței unei profesioniste dedicate: muzeografa Sanda Safta. Timp de patru ani, aceasta a investit nu doar timp, ci și suflet, într-un demers de cercetare care readuce în lumină o figură impresionantă a istoriei noastre – prima femeie doctor în Drept și prima femeie avocat din Europa.

Prea puțin cunoscută, în pofida rolului său marcant în epocă, Sarmisa Bilcescu – Alimăneștianu a devenit subiectul unei lucrări de colecție, concepută cu grijă, pasiune și rigoare academică.

Autoarea volumului, șefa Secției de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Municipal Câmpulung, dr. Sanda Safta a reușit să transforme o documentare laborioasă într-o poveste vie și accesibilă, pe înțelesul și în folosul tuturor celor care iubesc istoria.

Cercetări în arhive, corespondență cu prestigioasa Bibliotecă Universitară din Franța pentru a obține teza de doctorat a Sarmisei, muncă de teren, documente rare și sute de ore de discuţii şi de analiză – toate acestea s-au împletit în efortul Sandei Safta de a onora memoria unei femei care a deschis drumuri.

Alexandru Oprea, managerul Muzeului Municipal Câmpulung, a exemplificat scurt şi la obiect problemele peste care a dat, la unele instituții ale statului român, colega sa, dr. Sanda Safta: blocaje absurde, refuzuri birocratice și un zid de tăcere, de parcă cercetarea istorică ar fi un atac la moștenirea „nepotului”. În loc să sprijine accesul la informații publice, unele instituţii publice locale încă tratează arhivele ca pe o proprietate de familie.

„(…) vorbim despre autorități locale. Mergi la o primărie și spui că faci o cercetare pentru un muzeu, nu e pentru profit! Pur și simplu, preferă să nu-ți răspundă, cu toate acreditările posibile. Această cercetare ar fi putut să fie mult mai exhaustivă fără aceste rezistențe de a da informații, care, prin natura lor, sunt publice. Plus că au și o sută de ani, nu se mai pune problema vreunui moștenitor care să-l lase pe primar fără fâneața dată nepotului.”, şi-a încheiat discursul din cadrul evenimentului managerul Alexandru Oprea.

Tot ceea ce contează acum este rezultatul! O carte valoroasă, dar mai ales emoționantă, care a fost prezentată publicului pe 28 iunie 2025, în cadrul unui eveniment cu lume bună, găzduit de Secţia de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Municipal Câmpulung. Un dar făcut comunității și istoriei locale, din partea unei autoare care merită toate aplauzele.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.