La finele săptămânii trecute, pe site-ul oficial al primăriei municipiului Câmpulung a fost postat proiectul de buget pentru anul în curs. Câmpulungenii pot depune propuneri scrise, propuneri care vor ajunge pe masa de lucru a Consiliului Local pentru a fi analizate.

În continuare vă prezentăm anunțul făcut de către reprezentanții municipalității:

“În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 273 / 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, se aduce la cunoștința cetățenilor Municipiului Câmpulung:

PROIECTUL DE BUGET AL MUNICIPIULUI CÂMPULUNG PE ANUL 2021

Proiectul afişat conţine sumele propuse pentru bugetul anului 2021, pe clasificaţia funcţională, și, în forma în care va fi supus aprobării, va cuprinde și sumele care urmează a mai fi repartizate potrivit prevederilor art. 4, lit. b) şi e) din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15 din 9 martie 2021, precum și alte surse.

Locuitorii Municipiului Câmpulung pot depune propuneri în scris cu privire la proiectul de buget pe anul 2021 la sediul instituției din Municipiul Câmpulung, str. Negru Vodă, nr. 127, județul Argeș – registratură, până la data de 09.04.2021, ora 12.00 cu mențiunea „Propuneri la proiectul de buget local al Municipiului Câmpulung pe anul 2021” sau pe mail orasulmeu@primariacampulung.ro.

În vederea acceptării sau respingerii propunerilor depuse la proiectul de buget, acestea vor fi analizate de către Consiliul Local, urmând ca acesta să se pronunțe asupra lor. Termenul maxim de aprobare a bugetului local este de 45 de zile de la data publicării Legii nr. 15 / 09.03.2021.

Primăria Municipiului Câmpulung, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273 / 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr. 52 / 2003 privind transparența decizională, republicată, cu modificările și completările ulterioare, propune:

Prezentarea va avea loc în data de 12.04.2021, ora 14:00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Campulung.

Proiectul de buget a fost afișat pe site-ul institutiei www.primariacampulung.ro și la sediul Primăriei Municipiului Câmpulung, din strada Negru Vodă, nr. 127, în data de 26.03.2021.

La ședința publică sunt invitați să participe toți cei interesați: cetățeni, persoane fizice și juridice, organizații ale societății civile, organizații neguvernamentale, reprezentanți ai instituțiilor publice interesate”.

PROIECTUL DE BUGET LOCAL PENTRU ANUL 2021  

Lista investitiilor publice propusa pe anul 2021

Lista proiectelor cu finantare din fonduri externe nerambursabile

Proiectul bugetului local pe anul 2021 Cheltuieli

Proiectul Bugetului Local pe anul 2021 Venituri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.