15 August – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Marie Mare)

În data de 15 August a fiecărui an, Biserica noastră creștină Ortodoxă Dreptmăritoare se îmbracă în haină de mare sărbătoare, prăznuind una dintre cele mai populare și însemnate sărbători creștine, praznic împărătesc și anume Adormirea Maicii Domnului.

1 of 8

Această comoară de har de la mijlocul lunii august, praznicul preaslăvit de astăzi, care este plin de o tristeţe bucuroasă, ne reaminteşte lucruri foarte importante pentru viaţa noastră ortodoxă. Şi, mai înainte de toate, ne propovăduieşte cu putere faptul, că moartea e o adormire, un somn al trupului, din care ne va trezi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, atunci când El va veni ca să judece viii şi morţii, şi că trupul omului înduhovnicit nu e un cadavru ci e un locaş duhovnicesc al harului Prea Sfintei Treimi.

Dacă trupul doarme şi se odihneşte în pământ, în pământul din care a fost luat, sufletul, partea spirituală din om, creaţia lui Dumnezeu, se întoarce la Creatorul ei pentru a primi răsplătire sau osândă. Iar când omul a fost plin de credinţă şi de sfinţenie, moartea nu este o dramă ci o mutare de la tristeţe la bucuria şi viaţa nemuritoare, la care, Arhanghelul Gavriil, din porunca Domnului, a chemat-o pe Maica lui Dumnezeu mai înainte cu 3 zile de Adormirea sa.

Şi aflăm din Sinaxarul zilei de astăzi, cum a primit Prea Curata Fecioară Maria şi Maica Domnului vestea mutării ei la cele veşnice: „s-a bucurat cu bucurie mare, şi de iubire şi de dor câte avea pentru vestea aceasta, că se va muta la Fiul ei, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage” (Mineiul pe august). De aceea şi noi, în Dumnezeiasca Biserică, ne-am adunat astăzi la rugăciune, retrăind cu tristeţe şi bucurie în sufletele noastre acest eveniment bucuros din viaţa Maicii lui Dumnezeu, pentru că ştim că Maica lui Dumnezeu, „întru adormirea sa, nu ne va lăsa pe noi” (din Acatistul zilei), nu ne va uita, ci ne va purta mereu în rugăciunile sale cele preasfinte şi va fi mereu cu noi.

Şi nădejdea aceasta puternică, plină de evidenţa lucrurilor anterioare, că Maica lui Dumnezeu e puternica noastră apărătoare în ispite, nevoie şi necazuri, face ca bucuria să întreacă tristeţea acestei zile şi să prăznuim, dumnezeieşte, intrarea în bucuria cea veşnică a Stăpânei noastre, a celei care a arătat în sufletul şi trupul ei totala supunere în faţa lui Dumnezeu.

Pentru că ceea ce s-a petrecut cu Maica Sa cea preaiubită se poate petrece cu fiecare dintre noi, atât cât putem fiecare dintre noi, pentru că prin iconomia Fiului pentru noi, ne putem deschide continuu iradierii slavei celei veşnice a lui Dumnezeu, care face şi din umila noastră persoană un locaş al slavei Sale.

Şi de aici înţelegem de ce creştinii ortodocşii se poartă cu atenţie, cu iubire şi cu evlavie faţă de trupurile celor adormiţi întru dreapta credinţă. Pentru că ele nu sunt doar carne, ci carne umplută de har. Iar această carne sfinţită de continua unire cu Domnul şi de umplerea noastră de har ne arată faptul, că lumea aceasta, de după întruparea Domnului, nu mai e o lume a dramei, a plânsului nemângâiat, ci e o lume în care moartea devine o bucuroasă trecere la Domnul şi începutul nunţii celei veşnice.

    Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: ,,Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute Ia Fiul său, s-a suit degrab în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.

După rugăciune s-a întors acasă, şi îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Deci, potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, că mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele doua veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.

   Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu,  între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei. Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: ,,Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: “Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: “Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; ca măcar ca pe Hristos, Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul îl vad”.

După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup, precum a vrut şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul.

Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat să se ispitească a surpa jos patul în care zăcea trupul cel de viaţă începător, şi a-1 lepăda pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneţii şi obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înşii, care mai nebuneşte se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. în acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au aşezat acel de viaţă începător trup în mormânt, şi au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti.

Şi de vreme ce, după dumnezeiasca rânduială, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărită îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urmă, era mâhnit foarte şi întristat, că nu se învrednicise să vadă şi el ca şi ceilalţi Apostoli trupul; şi au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine şi el acelui preasfânt şi preacurat locaş, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu. Şi dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor, şi mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că şi până astăzi mormântul cel cioplit în piatră, aşa se vede deşert de trup şi este cinstit ca închinăciune, întru mărirea şi cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Măria.

Cine nu ştie să se bucure împreună cu Maica Stăpânului e un om necinstitor de Dumnezeu. Pentru că nu poţi să îl iubeşti pe Dumnezeu şi să nu iubeşti şi pe cei care sunt iubiţi de El şi sunt plini de iubirea pentru El.

De aceea, să nu fim necredincioşi, ci credincioşi, iubitori ai Stăpânului şi ai Maicii Sale şi noi, cei care îi purtăm numele şi avem exemplul ei în faţa noastră întotdeauna, să ne înţelepţim dumnezeieşte mereu şi să arătăm că ştim ce înseamnă să fim delicaţi, să fim atenţi, să fim smeriţi şi iubitori de fraţi în viaţa noastră.

Dumnezeu să vă bucure şi să ne bucure cu pacea şi cu iubirea Sa de oameni întotdeauna, pentru rugăciunile Prea Curatei Sale Maici, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

La mulți ani, tuturor!

preot dr. Arsulescu Ion Sebastian

Colaborator ZiarExclusiv