Un deputat PNL semnalează o nouă înșelătorie marca PSD-ALDE: “Guvernul îți plătește salariul din banii tăi de pensie acumulați la Pilonul II”

0
492

Deputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica critică în termeni duri intenția tot mai clară a Guvernului de a naționaliza banii economisiți de angajați prin contribuțiile la Pilonul II de pensii administrat privat și de a desființa o structură menită să prevină colapsul sistemului public de pensii care este previzibil pentru o perioadă nu prea îndepărtată:

,,Coaliția PSD-ALDE, cea care conduce destinele românilor de mai bine de 15 luni,  i-a amăgit pe angajații din sectorul public cu majorări uriașe ale salariilor, nu în puține cazuri materializate în scăderea câștigurilor nete, iar pensionarilor le-a promis creșteri spectaculoase ale punctului de pensie. Dar, pentru că actul de guvernare a fost exercitat de-a dreptul dezastruos, visteria statului este aproape goală, iar banii pentru pensii și salarii nu sunt asigurați pentru mai mult de 9-10 luni. Ajunși în aceasta dificilă situație, pentru a face rost de bani, actualii noștri conducători au pus gând rău economiilor acumulate în ultimii zece ani de peste 7 milioane de cotizanți care au contribuit la pensia privată obligatorie prin Pilonul II de pensii. Acum, domnii Liviu Dragnea, Eugen Teodorovici și Darius Vâlcov, știind că în conturile românilor aferente Pilonului II s-au strâns peste 42 miliarde de lei, vor să naționalizeze acești bani pentru a scăpa, pe moment, de un dezastru bugetar sigur în anul 2018. Nu le pasă că prin această măsură vor lăsa fără pensii milioane de angajați care astăzi au vârste cuprinse între 40 și 50 de ani și care vor ajunge astfel să aibă o pensie la jumătatea celei aflate în plată în prezent. Nu le pasă că distrug o reformă care a fost implementată cu greu, după o muncă de aproape 14 ani, și care reprezintă singura modalitate de a evita colapsul sistemului de pensii din sistemul public, Pilonul I.

Nu doresc să fiu ironic și nici nu exagerez atunci când afirm că Guvernul PSD-ALDE vrea să plătească anul acesta atât salariile, cât și pensiile din banii acumulați la Pilonului II de pensii. Se dorește desființarea treptată a acestuia și dirijarea sumelor constituite din contribuțiile individuale ale angajaților către bugetul general consolidat. Guvernanții au luat deja o primă măsură în acest sens, atunci când au decis reducerea, începând cu data de 1 ianuarie 2018, a contribuțiilor individuale virate de angajați la Pilonului II de pensii de la 6% la 3,75%, provocând astfel o diminuare cu circa 20% a cuantumului viitoarelor pensii. Mai lipsește doar o ultimă decizie pentru ca acest sinistru scenariu să fie implementat în totalitate: transferul total al banilor către Pilonul I. Guvernul Dăncilă lucrează deja la un proiect de lege potrivit căruia Pilonul II de pensii să devină opțional și, de la 1 iulie 2018, niciun ban să nu mai fie virat în acest sistem, pentru a forța astfel cele 7 milioane de participanți la fondurile de pensii private să opteze pentru sistemul public de pensii.

Liderii PSD și ALDE sfidează o țară întreagă, crezând că românii sunt atât de naivi încât vor înghiți minciuna pe care dumnealor o propagă tot mai des pe la televiziuni, potrivit căreia adoptarea unei astfel de decizii este motivată de faptul că statul este un administrator mai performant și obține randamente mai mari! Cum să realizeze statul randamente mai ridicate atâta vreme cât abia reușește să plătească drepturile pensionarilor actuali, iar deficitul de miliarde de euro al sistemului public de pensii crește de la un an la altul? Conform logicii guvernamentale se obțin randamente și din pierderi? Dacă lucrurile ar fi stat cum afirma actualii guvernanți, atunci pensionarii de astăzi ar fi beneficiat de pensii decente, nu de pensii mizerabile, din care nu pot să-și cumpere nici măcar medicamentele. Apoi, dacă ar vrea să fie onești, domnii Dragnea și Tăriceanu ar trebui să recunoască public că angajații care contribuie la Pilonul II vor fi pensionari independenți, ale căror pensii nu vor depinde decât de contribuția personală, pe când pensionarii ale căror contribuții sunt direcționate integral către Pilonul I sunt obligați să stea la mâna Guvernului, așteptând să vadă dacă acesta vrea sau nu să le mărească pensia.

Trebuie amintit și faptul că o asemenea măsură va scinda și mai puternic societatea, deoarece angajații se vor uita cu reproș către actualii pensionari, având convingerea că Guvernul le ia lor contribuțiile acumulate pentru viitor pentru a le plăti acestora pensiile de astăzi. În mod sigur, puțini dintre pensionarii din această perioadă ar accepta ca pensiile lor să crească, dacă ar ști că banii pe care îi vor primi suplimentar vor fi luați din pensiile copiilor sau nepoților lor. În toamna anului 2016, când au cerut votul pensionarilor, politicienii din PSD și ALDE nu au suflat o vorbă despre această mare înșelătorie”.

Deputatul Dănuţ Bica avertizează asupra faptului că efectele macroeconomice ale desființării Pilonului II de pensii vor fi devastatoare, existând riscul ca o asemenea măsură să arunce economia României în recesiune:

            ,,Oare chiar nu i-a spus nimeni domnului Liviu Dragnea, Prim-Ministrul real al României în perioada actuală, că banii din Pilonul II nu sunt depozitați undeva într-un seif sau într-un sac, ci sunt cu toții, până la ultimul leu, investiți în economie? Chiar atât de prost consiliat să fie? Sau știe foarte bine ceea ce face și atunci este perfect conștient de efectele pe care le va avea punerea în practică a acestei măsuri asupra viitorilor pensionari și asupra economiei naționale? Așadar, pe lângă faptul că naționalizarea Pilonului II înseamnă pensii cu 50% mai mici pentru angajații care astăzi au vârsta de 40-50 de ani, efectele economice ale unei astfel de decizii vor fi devastatoare.

            Banii din Pilonul II sunt toți investiți în economie, fiind plasați în acțiuni, în obligațiuni, în depozite bancare și în alte instrumente financiare care aduc randamente superioare. Chiar să nu știe Liviu Dragnea că Ungaria, după ce luat o decizie similară, s-a prăbușit economic și a fost nevoită să încheie de urgență un acord de împrumut cu Fondul Monetar Internațional? Este extrem de îngrijorător faptul că, în timp ce toate statele europene adoptă măsuri de siguranță economică, pentru că în aer plutesc nori de recesiune, Guvernul României se hazardează în astfel de acțiuni aventuroase, la fel ca în 2008, afirmând că nouă nu ni se poate întâmpla nimic deoarece economia duduie. Și atunci duduia economia, iar după un an a intrat într-o criză dramatică.

            Cel mai greu de înțeles este comportamentul domnului Călin Popescu Tăriceanu, care permanent se autoproclamă liberal, dar a uitat complet de faptul că implementarea Pilonului II de pensii a reprezentat o decizie liberală, luată în perioada în care deținea funcția de Prim-Ministru. Oare care este prețul pentru care domnia sa a abandonat principiile și valorile pe care le apăra în acea perioadă, dacă astăzi a ajuns un dușman al pieței libere mai mare decât este tot PSD-ul la un loc?

            În acest context, Partidul National Liberal a luat decizia să declanșeze o campanie națională de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la rolul și importanța Pilonului II de pensii. Aceasta se adresează în special cetățenilor romani care contribuie la Pilonul II, dar și altor categorii de cetățeni, cum ar fi părinții sau tinerii care urmează să se angajeze și care trebuie să participe la același sistem de contributivitate, în care, pe lângă Pilonul I, care reprezintă sistemul public de pensii, să existe și Pilonul II, ca sistem de pensii administrat privat, care este obligatoriu, și Pilonul III, ca sistem de pensii administrat privat, care este facultativ, reprezentând o formă de a câștiga pensie suplimentară”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here