Un câmpulungean cu dublă cetăţenie candidat la preşedinţie!

S-a născut în data de 8 iulie 1960, în orașul Roman, şi a copilărit şi crescut, până la vârsta de 17 ani, în Câmpulung Muscel. A urmat cursurile Colegiului Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung, după care şi-a continuat educaţia la Institutul Politehnic Bucureşti. În anul 1983 a plecat în America, unde a reuşit să pună bazele unor afaceri, dar şi să creeze Romanian – American League (Liga Româno – Americană), o asociație care a devenit cea mai puternică organizație românească din Florida. În Statele Unite a mai urmat cursurile la Florida Atlantic University. Este căsătorit şi are două fete.

Deşi plecat la mii de kilometri distanţă de ţara natală, John Ion Banu a revenit frecvent în România pentru ca, împreună cu un comitet de iniţiativă, să pună bazele Partidului Națiunea Română – PNRo, o formaţiune politică despre care declară că „puterea se află în calitatea membrilor săi și nu în cantitate”.

În iunie 2019, John Ion Banu și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al României reuşind să strângă peste 220.000 de semnături de susţinere, intrând astfel în cursa pentru alegerea şefului statului şi devenind primul candidat din Diaspora, cu dublă cetăţenie, la alegerile prezidenţiale.

Potrivit Biroului Electoral Central, ordinea candidaților la alegeri prezidențiale 2019 pe buletinul de vot a fost stabilită prin tragere la sorți. John Ion Banu este pe poziția 9.

Sursa video youtube.com – Farkas Miki

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.