Recent, consilierul local Sergiu Cicu, a fost înlocuit din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei ALDE Câmpulung devenind simplu membru. Se pare că, şi colegii săi pe linie politică au realizat destul de târziu că, deşi a ajuns politic într-o funcţie de ales local, Sergiu Cicu s-a folosit şi se foloseşte de funcţiile pe care le deţine pentru a beneficia de o serie de avantaje.

Ca director al Casei de Cultură C.D. Aricescu, preşedinte al Comisiei pentru Activităţi Ştiinţifice, Învăţământ, Sănătate, Cultură, Protecţie Socială, Sportive şi de Agrement şi ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Câmpulung, consilierul local Sergiu Cicu a reuşit să strângă, într-un mandat, mai multe nereguli decât realizări. Multe dintre nereguli fiind legate de afacerile pe care le-a făcut în spatele derulării unor evenimente culturale, dar şi cele legate de directa sa implicare în derularea unor concursuri la Spital, aşa cum a fost şi concursul pentru postul de manager la Spitalul Municipal Câmpulung, sau de interesele legate de repartizarea unor locuinţe de la stat.

Revenind la schimbarea sa din funcţia de vicepreşedinte al ALDE Câmpulung, organizaţia politică locală a anunţat că:

„Domnul Vîrzoabă Constantin membru al BPL, desemnat vicepreşedinte interimar ALDE Câmpulung!
În cadrul ultimei ședințe a Biroului Politic Local ALDE Câmpulung, a fost propusă înlocuirea din funcția de vicepreședinte al filialei a consilierului local Cicu Sergiu Valeriu! Unul dintre motivele care au stat la baza deciziei a fost lipsa de implicare a acestuia alături de colegi, în activităţile organizaţiei!
Consiliul de Coordonare al ALDE Câmpulung a decis să îl desemneze în calitate de vicepreşedinte interimar pe domnul Vîrzoabă Constantin membru supleant al biroului! Decizia luată în ședința din 16.06.2020, împreună cu celelalte sancţiuni, vor fi înaintate forurilor superioare ALDE”.

Acum, rămâne de văzut dacă liderii partidului care l-a propulsat într-o funcţie ce i-a adus numai beneficii vor reveni şi cu detalii privind „celelalte sancţiuni” şi pentru ce anume le-a primit.

Cultura câmpulungeană dincolo de orice imaginaţie! Angajări pe pile, posturi create pentru rude, afaceri pe banii statului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.