Senatorul Valeca nu se pune rău cu Dragnea: „Nu am participat la nici o întâlnire secretă, nu am semnat nici o scrisoare”

Final de săptămână zdruncinat de ştiri pe care liderii PSD Argeş nu le agreează şi pe care încearcă să le dezmintă, printr-un comunicat de seară de duminică semnat de preşedintele organizaţiei judeţene parlamentarul Șerban Valeca.

Totul pornind de la scrisoarea anti-Dragnea şi zvonurile că Argeşul o susţine.

„După nenumărate declarații publice pe care le-am dat în ultimele două săptămâni, observ faptul că atât ieri, cât și astăzi se reia minciuna privitoare la faptul că am semnat o scrisoare împotriva partidului și a președintelui Dragnea.

Pe această cale, menționez, pentru ultima dată, că nu am participat la nici o întâlnire secretă, că nu am semnat nici o scrisoare asumată de cei trei colegi de partid și nu m-a consultat nimeni privitor la text.

Mai mult, săptămâna trecută am consultat Comitetul Executiv județean al PSD Argeș privitor la situația creată și organizația a votat în unanimitate pentru unitatea partidului și susținerea președintelui. Cu acest mandat m-am prezentat la CEx Central și am votat în consecință. Consider că aceste manipulări prin care se încearcă destabilizarea unei organizații puternice nu fac cinste celor care le proliferează, iar acest drum pe care au plecat nu reprezintă o cale democratică și s-a închis odată cu votul din CEx.”, este ceea ce a precizat printr-un comunicat de presă preşedintele social – democraţilor argeşeni, senatorul Şerban Valeca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.