Astăzi, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, au fost adoptate, cu o largă majoritate de 176 de voturi, o serie de modificări şi completări la Legea 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, ca urmare a unor amendamente iniţiate de deputatul Mircea Drăghici, Chestor al Camerei Deputaţilor.

Printre modificările aduse legii se numără stabilirea unui prag minim pentru suma alocată unui partid politic de la bugetul de stat, nu numai a unuia maxim cum prevede legea în vigoare. Aceasta nu poate fi mai mică de 0,01% şi mai mare de 0.04% din Produsul Intern Brut.

Conform noii legi, partidele politice au obligația de a publica în Monitorul Oficial, până la data de 30 aprilie a anului următor, cuantumul total al veniturilor din cotizații, ale întregului partid, obținute în anul fiscal precedent și lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizații a căror valoare însumată depășește 10 salarii minime brute pe țară, precum şi un raport sintetic al veniturilor și cheltuielilor realizate în anul precedent.

„Prin amendamentele depuse am dorit să întărim rolul AEP în procesul alegerilor. Această instituţie va avea misiunea de a asigura organizarea și desfășurarea alegerilor și a referendumurilor, precum și îndrumarea și ghidarea partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale şi a candidaților independenți în respectarea legilor și a standardelor internaționale în materie. Activitatea AEP de control, prevenire și îndrumare va prevala în faţa celei de sancţionare.” a declarat Mircea Drăghici.

Noile reglementări instituie amenzi pentru cazurile în care donațiile depășesc pragul prevăzut de lege. De asemeni, constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 de lei, printre altele, primirea într-un an fiscal de către partidul politic din partea unui membru a unor cotizații a căror valoare însumată depășește limita de 48 de salarii de bază minime brute pe țară; încălcarea de către partidul politic a obligației de a asigura publicarea cuantumului total al veniturilor din cotizații obținute în anul fiscal precedent în Monitorul Oficial al României, primirea într-un an fiscal de către partidul politic sau alianța politică a unor donații a căror valoare însumată depășește 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv; primirea într-un an fiscal de către partidul politic sau alianța politică a unor donații de la o persoană fizică sau persoană juridică a căror valoare însumată depășește 200 de salarii de bază minime brute pe țară, respectiv 500 de salarii, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

De asemenea, vor constitui contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 de lei, finanțarea de către partidul politic sau alianța politică a activității curente din alte surse de venit decât cele permise de lege şi restituirea de către partidul politic sau alianța politică a unui împrumut după data expirării termenului de 3 ani.

Partidele politice vor primi o amendă considerabilă, între 100.000 lei la 200.000 lei,  dacă se  va constata neîndeplinirea de către partidul politic a sarcinii de a utiliza sumele de bani primite ca donații pentru achiziționarea clădirilor care au destinația de sediu al partidului politic în termenul  prevăzut de lege, mai prevede textul adoptat.

„Consider că noile modificări şi completări la Legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale îmbunătăţesc cadrul legal în ceea ce priveşte transparenţa în gestionarea banilor primiţi de partide.” a mai adăugat deputatul PSD Mircea Drăghici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here