“Am participat astăzi, alături de președintele PNL, Ludovic Orban, de premierul Florin Cîțu și de alți colegi liberali la reuniunea Biroului Politic Național al PNL, obiectivul principal al întrunirii fiind dezbaterea rectificării bugetare. Chiar dacă în această perioadă în cadrul Partidului Național Liberal au loc alegeri interne suntem concentrați pe buna guvernare și pe atingerea obiectivelor din programul de guvernare. În cadrul ședinței, premierul a prezentat principalele teme ale rectificării care urmează să fie dezbătute și cu partenerii noștri de coaliție. PNL urmărește să atingă obiectivele asumate prin programul de guvernare, aceste direcții urmând să aibă un efect favorabil asupra tuturor proiectelor și programelor derulate la nivel central.
Concret, în timpul reuniunii BPN au fost prezentate suplimentările care se vor derula la nivelul ministerului Dezvoltării și care sunt necesare pentru finanțarea programelor aflate în curs, PNDL I și PNDL II. De asemenea, au fost luate în discuție bugetele Consiliilor Județene și ale localităților în vederea identificării rapide a unor resurse suplimentare prin care urmează să se asigure finanțarea tuturor categoriilor de cheltuieli, precum investițiile în infrastructura de drumuri.
Prin suplimentarea bugetară, Guvernul PNL va asigura fonduri pentru educație, în special pentru investiții pe care le vor derula unitățile de învățământ și pentru susținerea navetei școlare. Doresc să menționez că la Sănătate avem cea mai mare creștere, prin prezenta rectificare, de aproximativ 2 miliarde de lei.
Președintele PNL, Ludovic Orban, în acord cu premierul a precizat că avem nevoie de un nou plan de finanțare a investițiilor locale, de aproximativ 50 de miliarde de lei, în cadrul căruia vor fi susținute obiective locale ale primarilor, indiferent de culoarea politică, precum cele de infrastructură rutieră, de apă și canal și de branșare la rețeaua de gaz. La nivelul județului Argeș, prin acest plan, urmărim să susținem proiectele de dezvoltare locală ale primarilor liberali dar și ale primarilor care fac parte din alte partide”, a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.