Preşedintele PNL Argeş: „În momentul de față PNL este singurul partid politic care poate înlătura de la putere PSD”

  • Colegiul Director Județean al PNL Argeș i-a oferit fostului președinte al TNL Argeș, George Hristescu, încă o șansă de implicare în activitățile partidului
  • Prorectorul UPIT, Emanuel Soare, a fost cooptat în Biroul Permanent Județean al PNL Argeș cu majoritate de voturi

Duminică, 10.03.2019, s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Județean Argeș întâlnirea Colegiului Director Județean al PNL Argeș.

În cadrul acestei ședințe, conducerea județeană a PNL a prezentat liberalilor prezenți în sală strategia electorală a partidului pentru alegerile europarlamentare din luna mai 2019 și au fost anunțate așteptările și sarcinile legate de aceste alegeri.

„În momentul de față PNL este singurul partid politic care poate înlătura de la putere PSD. Partidele mai mici în care se regăsesc segmente mai puțin numeroase din populație au, bineînțeles, reprezentativitatea lor, dar nu au nici puterea și nici structurile să reușească să înlăture PSD. Alegerile europarlamentare de anul acesta vor fi o poză foarte clară a realității politice românești actuale, iar PNL va trebui să-i convingă pe români că merită să fie votat, ca partid. Principalul nostru argument este acela că PNL este, la această oră, singurul partid din Uniunea Europeană de care se ține seama la nivelul deciziilor continentale.” – a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.

             Tot în cadrul Colegiului Director Județean al PNL Argeș s-a decis ca celor care nu au avut performanțele politice așteptate la nivelul muncii de partid să li se mai ofere o șansă.

             În speță este vorba de președintele TNL Argeș, George Hristescu, propus pentru excludere, pe motivul neîndeplinirii target-ului politic.

George Hristescu a înțeles să-și depună mandatul de președinte al TNL Argeș, iar votanții din CDJ au înțeles să-i mai ofere o șansă pentru a se implica și pentru a munci în cadrul PNL, votând pentru rămânerea sa în partid. Pentru rămânerea lui Hristescu în PNL au votat 36 de persoane, iar pentru excluderea sa au votat 32 de persoane, 1 vot fiind nul.

Concluzia a fost aceea că tinerii trebuie să-și întărească organizația în vederea pregătirii alegerilor de anul acesta, urmând să fie monitorizați cu mult mai multă atenție și rigoare de către seniorii partidului, aceștia intenționând să le ceară rapoarte de activitate și sarcini foarte clare de îndeplinit. Organizația de tineret al PNL Argeș va fi remaniată, dacă rezultatele nu vor fi cele scontate.

De asemenea, tot în cadrul CDJ al PNL Argeș s-a votat pentru completarea Biroului Permanent Județean al PNL Argeș cu prorectorul Universității Pitești, domnul Emanuel Soare. Acesta a primit 68 de voturi pentru intrarea sa în BPJ Argeș și nici un vot împotrivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.