PREȘEDINTELE PNL ARGEȘ: “AM DEBLOCAT ȘI AM SUSȚINUT MARILE PROIECTE ALE JUDEȚULUI”

Deputatul Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș, trece în revistă cele mai importante proiecte ale județului, deblocate cu ajutorul Guvernului liberal. De asemenea, liderul organizației județene vorbește despre investițiile importante pe care liberalii argeșeni le au în vedere. Toate aceste proiecte de infrastructură ar fi rămas la stadiul de proiect sau idee, fără sprijinul liderului PNL, Ludovic Orban și al Guvernului.

“Am reușit să deblocăm anul trecut, cu ajutorul Guvernului Orban, proiectele mari de infrastructură ale județului, precum drumul expres Pitești-Craiova și tronsonul de autostradă Pitești-Curtea de Argeș. De asemenea, avem în lucru proiecte importante. Drumul expres Pitești – Mioveni – Brașov, construit cu banii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, va avea o centură de descărcare directă a circulației rutiere, în municipiul Pitești. Prin intemediul consilierilor locali piteșteni vom iniția construcția unui Spital Municipal de Urgență și vom susține construirea unei baze sportive în zona Trivale. În plus, am făcut demersurile necesare pentru ca pârtia A1 de la Ghițu-Molivișu să poată fi construită, prin Hotărârea de Guvern care scoate din fondul forestier național peste 3 hectare de pădure”, a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.