Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu, preşedinte al Comisiei Economice, Industrii şi Servicii din Senatul României, a participat sâmbătă, 26 mai 2018, la Câmpulung, la o întâlnire cu oamenii de afaceri şi mai mulţi primari din zona Muscel.

„Forţa de muncă şi fiscalitatea sunt cele două mari probleme cu care se confruntă antreprenorii.”, a declarat acesta, prezentând şi o situaţie recentă a rezultatelor macroeconomice ale actualei guvernări.

„În primele patru luni ale execuţiei bugetare pe acest an s-a înregistrat cel mai mare deficit din ultimii opt ani, confirmându-se direcţia greşită în care se îndreaptă România.”, a punctat senatorul liberal.

            Discuţiile cu oamenii de afaceri musceleni, purtate timp de trei ore de senatorul liberal, au abordat teme diverse, de la fiscalitatea defavorabilă firmelor şi necesitatea reglementării modului de acordare a ajutorului social la situaţia accesării fondurilor europene, trecerea la moneda unică europeană, restituirea taxei auto şi implicarea Guvernului în activitatea BNR.

            Înainte de dialogul cu afaceriştii, senatorul Florin Cîţu a susţinut o conferinţă de presă la sediul PNL Câmpulung, împreună cu preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu, deputatul de Argeş Dănuţ Bica şi preşedintele PNL Câmpulung Bogdan David. A fost şi momentul în care s-a lansat în municipiul muscelean campania PNL „Opreşte furtul lor! Sunt BANII TĂI de pensie”. O campanie iniţiată de liberali pentru respingerea intenţiei guvernării PSD – ALDE de a desfiinţa Pilonul 2 de pensie. „Sunt peste 9 miliarde de euro reprezentând fondurile de pensie din Pilonul 2 pe care actualii guvernanţi vor să îi folosească pentru acoperirea deficitului bugetar.”, a declarat preşedintele Comisiei Economice din Senatul României, Florin Cîţu.

1 COMENTARIU

  1. “Opreste prostia lor! De BANII TAI DE PENSIE nu se va atinge nimeni” ! Vrajeala de liberali securistoizi si impotenti , care vor puterea prin minciuni si delationism! S-a convins lumea de voi !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.