O delegație a PNL Argeș, condusă de președintele Adrian Miuțescu, a participat sâmbătă la înmormântarea Majestății Sale Regele Mihai I. Cu această ocazie, președintele Adrian Miuțescu  a oferit Casei Regale, prin intermediul  șefului de protocol, un tablou gravat pe marmură neagră, cu chipul Majestății Sale.
De asemenea, Diaspora PNL a fost reprezentată de președintele Mihai Săbăilă, împreună depunând o coroană din flori albe, preferatele Regelui Mihai și ale Reginei Ana.
Așa cum a demonstrat vreme de mai bine de un secol, PNL a fost, este şi va fi legat pentru totdeauna de Casa Regală  a României. Primul pas făcut de Majestatea Sa Carol I, primul rege al României, primul pas pe tărâm românesc l-a făcut cu I.C. Brătianu şi, de atunci, a existat o istorie în care parteneriatul dintre PNL şi monarhia românescă au rezistat peste timp, indiferent de vremurile zbuciumate pe care  noi și înaintașii noștri am fost nevoiți să le trăim. 
Nu putem trece peste atitudinea impecabilă de care mii de români au dat dovadă în aceste zile, demonstrând încă o dată lumii întregi, că România frumoasă și profundă, prin toți cei care trăiesc și simt românește, există și este gata oricând, să demonstreze că suntem o nație de oameni drepți, onești și cu dragoste de țară. Lecția miilor  de români, văzuți sau nevăzuți, este unică și este clar că, chiar și dincolo de moarte, Majestatea Sa rămâne o icoană, un simbol ce va dăinui pentru veșnicie. Din păcate, odată cu moartea Sa, apune un  veac de istorie, dar și un simbol al modestiei, loialității și al răbdării. 
Românii încă își caută liniștea și au demonstrat-o în zilele de după moartea ultimului și unicului Rege Mihai I al României. 
Lecția românilor plângându-și Regele, cu mic cu mare, dincolo de tristețea momentului, este una dintre cele mai frumoase pe care le-am putut vedea și, învățând din ea,  ar trebui să ne dea tuturor de gândit, pentru că așa cum spunea și Majestatea Sa, România “va reînvia și va renaște”.
Odihneste-te în pace, Majestate! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here