Noi credem că Uniunea Europeană este șansa istorică a României la prosperitate, normalitate și stabilitate. România e puternică atunci când Europa e puternică, România e prosperă atunci când Europa e prosperă. Vrem să aducem Europa în România. Vrem conectarea ireversibilă a României la valorile europene ale democrației și statului de drept.

Vrem ca românii să beneficieze pe deplin de siguranța, bunăstarea și prosperitatea europeană. De aceea, ne asumăm un angajament pentru o Românie democratică, prosperă și puternică în Uniunea Europeană, cu trei obiective principale:

  • Recâștigarea încrederii în viitorul României, ca parte a Uniunii Europene, printr-o activitate credibilă, respectată de reprezentare a României în Parlamentul European.
  • Asigurarea dezvoltării economice, prin atragerea de investiții și absorbția de fonduri europene, dezvoltarea agriculturii și satului românesc, a infrastructurii și a antreprenoriatului și crearea de locuri de muncă bine plătite.
  • Bunăstare și creșterea calității vieții, prin asigurarea unor servicii de sănătate, de educație și sociale la standarde europene.

În același timp, vom lupta pentru ca Uniunea Europeană să devină mai puternică și să reziste asaltului populiștilor și naționaliștilor, care profită de slăbiciunile ei pentru a o discredita și a o distruge din interior. Pentru a rezista acestor atacuri, forțele pro-europene trebuie să fie unite, iar Uniunea trebuie să funcționeze mai bine, să fie mai puțin birocratică și mai bine conectată la problemele reale ale cetățenilor.

România poate contribui la o Uniune Europeană mai puternică, folosind experiența și competența candidaților noștri, precum și credibilitatea pe care aceștia o au în relația cu partenerii europeni.

CLICK AICI PENTRU PRINCIPALELE TEME ALE USR PLUS

Comandat de Partidul Uniunea Salvaţi România pentru ESB ZEXCLUSIV INFINITY SRL, MCF 41190006

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.