
La finalul lunii iunie 2023, Parlamentul României a adoptat o nouă lege care, cel mai probabil, o să ducă la imposibilitatea omul de rând de a mai plăti biruri către stat, numai pentru ca statul să aibă de unde să facă jaf pe banul public.
“Săptămâna trecută, în ultima ședință de plen a Camerei Deputaților din sesiunea parlamentară, pe repede înainte, Guvernul a reușit, cu voturile deputaților PNL și PSD, să impună un nou sistem de taxare pentru rovinietă, care va fi aplicabil din 2026. Atrăgeam atenția atunci asupra scumpirilor inevitabile care vor urma după aplicarea noii roviniete, motiv pentru care noi, deputații Forța Dreptei, ne-am abținut de la vot.
Noua rovinietă va fi socotită în funcție de norma de poluare a mașinilor iar, în cazul vehiculelor de marfă, de peste 3,5 tone, se va ține cont inclusiv de distanța parcursă pe drumurile naționale. Practic, aproape toți șoferii vor fi nevoiți să plătească mai mult ca să folosească rețeaua de drumuri administrată de CNAIR.
Iată că presa națională a ajuns la aceleași concluzii ca și noi după ce a analizat legea.”, a declarat vicepreşedintele Forţa Dreptei, deputatul Adrian Miuţescu.
























NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.