Măsurile impuse de actualul Guvern care par a fi împotriva mediului economic, în general, generând nesiguranță și teamă, au determinat conducerea PNL să  stabilească întâlniri cu antreprenori, menite să creeze o legătură între cele două  entități, politic și economic, pentru a fi găsite căile eficiente, legale ce pot genera soluții la problemele cu care întreprinzătorii se confruntă.

În acest context, sâmbătă, 15 iulie a.c., conducerea PNL Argeș, împreună cu Organizația Oamenilor de Afaceri din cadrul PNL Argeș, a avut o întâlnire cu oameni de afaceri din județ. La întâlnirea care s-a desfășurat la Hotel Victoria Pitești, au participat aproximativ 80 de  reprezentanți ai mediului de afaceri argeșean. Alături de președintele PNL Argeș, Adrian Miuţescu, de președintele interimar al Organizației Oamenilor de Afaceri din cadrul partidului, Dorin Voicu, de deputatul Dan Bica, la dezbatere au participat Hildegard BRANDL – președinta Organizației Oamenilor de Afaceri din cadrul Partidului Național Liberal și Bianca Militaru-expert în domeniul accesării de fonduri europene.

Oamenii de afaceri prezenți au avut ocazia să vorbească deschis despre problemele cu care se confruntă mediul economic, în general, venind, însă, și cu propuneri ce pot deveni idei pentru proiecte de legi care să ajute la relansarea economică.

„Această întâlnire nu are nicio conotație politică, dar PNL își propune astfel de întâlniri, la nivel național, cu oamenii de afaceri, pentru a crea acel dialog care să conducă la soluții ce pot veni în sprijinul mediului de afaceri. Dacă asigurăm oamenilor de afaceri sprijin, stabilitate și soluții viabile pentru viitor,  economia țării are de câștigat. Și, inevitabil, fiecare cetățean român.  Este clar că atunci când economia unei țări este  la pământ, nimic nu poate merge în direcția corectă.  Stabilitatea economică este motorul care pornește toate celelalte activități. Am invitat totdeauna și reprezentanți ai celorlalte partide politice, în special de la PSD-ALDE, pentru că reușita în acest domeniu, nu are culoare politică. Din păcate, nu au răspuns demersului nostru. Este, probabil, o dovadă a dezinteresului față de tot ceea ce se întâmplă în această țară.  Si nu ne mai miră nimic, atâta timp cât, cei de la conducere fac gafe după gafe pe care nici măcar nu au curajul să le recunoască.”, a declarat Hildegard Brandl.

 Referitor la „gafele” actualului guvern, președintele Adrian Miuţescu s-a arătat indignat de atitudinea pe care o au guvernanții actuali:

„Este rușinos, unic în istorie ca un guvern să își renege propriile măsuri pe care le propuneau în Programul de guvernare. Acest guvern demonstrează, încă o dată, că tot ce au spus ieri este nesigur, iar ce au spus alaltăieri, nu are valoare. Nu poți veni cu promisiuni care, probabil, da, sunau bine și dădeau speranțe, iar mai apoi, la nici jumătate de an distanță, să le anulezi și, mai grav, să nu le mai recunoști. Este un comportament ciudat, inacceptabil, dar periculos pentru stabilitatea  țării.  Dacă nu ne unim forțele, politicieni, oameni de afaceri, societate civilă, tot ce s-a creat bun în ultimii ani se va nărui, iar marile companii ne vor părăsi țara pentru a merge în alte țări, unde găsesc sprijin și unde se pot baza pe lucruri concrete și sigure. Imaginați-vă, de exemplu, ce s-ar întâmpla cu Argeșul, dacă cei de la Dacia-Renault , ar pleca de la Mioveni? E un scenariu înspăimântător care ar trebui să ne dea tuturor de gândit.  E nevoie să se treacă peste orgolii personale, de partid și să venim cu idei, legi care să ne dea garanția unui viitor economic, pe termen lung”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here