
Invitate la Câmpulung de către Norris Marcu Măgeanu, candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului, ministra Educaţiei Ligia Deca şi ministra Justiţiei Alina Gorghiu au vizitat mai multe instituţii de învăţământ, dar s-au întâlnit şi cu peste o sută de tineri pentru a vorbi despre principalele probleme legate de siguranţa în şcoli.
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu: “Câmpulung are tineri și profesori tare buni! O parte i-am întâlnit luni împreună cu Ligia Deca, ministra Educației, la Liceul Colegiul Național Pedagogic “Carol I”. Iar pe campionii noștri i-am întâlnit la Liceul cu Program Sportiv.
Seara, ne-am strâns la un suc cu peste 100 de tineri pentru a discuta despre pericolul drogurilor. Am discutat onest, fără prejudecăți, despre acest fenomen. Au fost și ei deschiși, au pus întrebări. Dialogul cu ei a fost o bucurie.
Mulțumesc, Norris Marcu Măgeanu, candidatul PNL la Primăria Câmpulung, pentru că ai fost o gazdă de excepție. Și eu, și Ligia te susținem la Primăria Câmpulung pentru că te implici in viitorul adolescenților din oraș.
Vei aduce binele în Câmpulung!”.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.