
Luptele politice sunt în plină desfăşurare, iar pe frontul argeşean se dau prin intermediul comunicatelor de presă şi cu CV-ul în mână.
Astăzi, liberalii de Argeş au atacat din nou grupul social – democraţilor, principala ţintă fiind preşedintele PSD Argeş.
„Pesediștii fac zid în jurul lui Ion Mînzînă și ne atacă pe noi liberalii pentru a acoperi scandalul iscat pe tema studiilor șefului lor de partid, generat, culmea, tocmai de liderul PSD, la o emisiune TV. Mai grav este că într-un Comunicat de presă, în care se apără ușor penibil, pesediștii îi jignesc pe absolvenții Facultății de Drept de la Spiru Haret. „A te fuduli cu un doctorat făcut la Chișinău este ca și cum te-ai lăuda că ai terminat facultatea de drept la Spiru Haret.”, spune PSD Argeș într-un comunicat de presă. Nu vrem să insistăm pe acest subiect, dar nu putem să nu observăm derapajul grav al PSD, în privința absolvenților facultății de Drept, care sunt aruncați în derizoriu și activitatea lor educațională este tratată cu o totală lipsă de tact și de respect. Vrem să le reamintim pesediștilor, dacă au uitat, că acreditarea Universității Spiru Haret a fost acordată chiar sub semnătura unui ministru PSD, Ecaterina Andronescu. Păcat, domnule Mînzînă, pentru calitățile și pentru studiile pe care vi le clamează colegii dumneavoastră să permiteți propagarea unor astfel de jigniri la adresa absolvenților Facultății de Drept.
Din nefericire, PSD Argeș umblă cu dubla măsură, când pe de o parte critică și pe de altă parte promovează în funcții importante personaje fără studii de specialitate sau cu studii făcute la apelul de seară. Și avem destule exemple pe care le putem prezenta de aici înainte, precum Diana Eftene ajunsă șefă la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Mari Pană numită director executiv la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Argeș, precum Dan Ionescu aflat la conducerea Casei Studenților din Pitești și exemplele pot continua, din păcate.
Am vrut să le arătăm argeșenilor care sunt valorile pe care le-au promovat în funcții cu autoritate pentru județ și care este cu adevărat nivelul educațional al președintelui PSD Argeș. Nu avem nimic cu oamenii care muncesc, cu oamenii care au lucrat în CAP-uri sau care, cu demnitate profesează meserii în producție sau în agricultură, cum greșit au înțeles pesediștii. Din contră, îi respectăm și îi susținem pe toți cei care muncesc, fie cu brațele, fie cu mintea. Problema pentru acest județ este că foarte mulți pesediști sunt subcalificați pentru funcțiile pe care le dețin, precum Ion Mînzînă care conduce PSD Argeș și vrea în fruntea județului, dar pregătirea sa nu este potrivită pentru această poziție.”, precizează liberalii argeşeni printr-un comunicat de presă.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.