Peste 400 de liberali argeșeni au participat, joi după-amiază, la Craiova, la ultima mare întrunire din această campanie electorală unde, în prezența candidatului la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, au fost prezentate principalele puncte ale programului de guvernare cu care Partidul Național Liberal dorește să câștige alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an. Proiectele de dezvoltare a României propuse de liberali vizează domenii cheie precum infrastructura, învățământ, sănătate sau mediul de afaceri.
Președinta PNL Argeș, ministra Justiției, Alina Gorghiu și candidată la Camera Deputaților a fost însoțită de o delegație impresionantă formată din 400 membri liberali argeșeni, dar și de candidații de pe listele pentru alegerile parlamentare la Senat și Camera Deputaților, oameni pregătiți să aducă schimbări semnificative și să ducă Argeșul către un viitor promițător.
În cadrul întâlnirii regionale organizate în Sala Polivalenta din Craiova, întâlnire la care au participat mii de liberali din Argeș, Olt, Vâlcea, Teleorman, Gorj și Mehedinți, s-a discutat despre programul de guvernare conceput de PNL care prevede soluții clare și eficiente pentru continuarea dezvoltării României pe toți pilonii, dar și despre planul de țară „România prosperă și sigură” propus de președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă.
Programul vizează investiții strategice, sprijin pentru industria prelucrătoare și valorificarea resurselor naturale, dezvoltarea micilor industrii și a capitalului românesc autohton, granturi pentru românii din diaspora care investesc acasă, finanțarea școlilor profesionale și alte forme de sprijin pentru industria materialelor de construcții, industria farmaceutică, petrochimică, alimentară, ușoară și pentru sectorul serviciilor. Nu au fost uitate nici sectoare strategice precum sănătatea, investițiile în infrastructură sau creșterea pensiilor.
În urma discuțiilor purtate, concluzia este evidentă: România are nevoie de un președinte care înțelege nevoile românilor și este conectat la realitățile socio-economice și geopolitice. Nicolae Ionel Ciucă este persoana cea mai pregătită, un om care îi va reprezenta cu onoare pe români din postura de Președinte al României și care, va construi un viitor în care fiecare român să aibă motive de mândrie și încredere.
Discursul președintei PNL Argeș, ministra Justiției Alina Gorghiu, candidat la Camera Deputaților:
“Stimați colegi,
Argeșul suntem vreo 400, dar suntem vocali. Am venit azi în Oltenia, ca să vă spunem că vă așteptăm pe toți în Argeș, la anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL și vom sărbători cu un președinte liberal al României!
Dragii mei,
Anul acesta, să știți că primul tur al alegerilor prezidențiale înseamnă adevărata finală! Este mult mai importantă data de 24 noiembrie decât turul 2 al acestor alegeri! Să nu ne îmbătăm cu apă rece că avem mulți președinți de CJ, sute, mii de primari și zeci de mii de consilieri locali! Mobilizarea trebuie să fie exemplară, avem nevoie de o mobilizare ca niciodată!
PNL știe să joace ca nimeni altul finalele prezidențiale!
E limpede că Nicolae Ciucă este singurul candidat care poate să își asume funcția de președinte.
Singurul care știe ce trebuie să facă pentru ca România să fie în siguranță!
Priviti puțin cu atenția și invitați-i pe oameni nehotărâți să vadă lista de contracandidați: oameni cu carențe grave, nepregătiți… dispuși să mintă zile la rând în ciuda unui adevărat evident.
Sunt un ministru al justiţiei foarte mulţumit că am un președinte de partid, un candidat la prezidențiale care și-a stabilit ca priorități ale mandatului de președinte o democrație puternică și o justiție corectă, eficientă, liberă de orice interferențe politice! Ați mai văzut asta la un alt candidat la prezidențiale?
Vedeți că PSD face tot ce știe. Încearcă să atragă justiția în campanie. Dacă asta fac acum, vă imaginați ce vor face ei în tandem cu Simion și AUR din justiția din România?
Guvernele PSD – Dragnea au fost pistol cu apă pe lângă ce ar însemna un guvern PSD-AUR. Ordonanța 13 va fi cel mai mic păcat al guvernului PSD-AUR!
Am doi băieți care pentru mine înseamnă tot. Pentru mine, ca femeie și mamă cântărește enorm să am un președinte care și-a asumat susținerea politicilor care protejează familiile, copiii de abuzuri, violență sau droguri. Subliniez împotriva drogurilor. Azi am auzit o declarație halucinantă a unei femei-mamă candidat la președinția României care a spus că ar fi de acord cu legalizarea drogurilor. Iar PNL spune ferm: Nu tolerăm legalizarea drogurilor! Suntem de acord? Spuneți-i lui Lasconi clar că PNL se opune ferm legalizării drogurilor! Pentru că țara asta are nevoie de politici ferme împotriva traficului de droguri. Avem nevoie de un președinte care va susține orice măsură pentru protecția copiilor pe rețelele sociale prin legislație care să asigure un control parental real.
Vom avea un președinte care va susține tot ceea ce au făcut bine liberalii în domeniul protecției femeilor, a copiilor. Ajutăm în mod constant, grație măsurilor luate de noi liberalii victimele cu banii luați de la infractori!
Mă bucur că suntem la Craiova, am anunțat public zilele trecute că o instanța craioveană a acordat un voucher în valoare de 10.000 de lei victimei unei infracțiuni de violență domestică, lipsire de libertate și trafic de persoane. O victimă care a beneficiat de această sumă de la statul român, o măsură liberală care vă garantez că va fi susținută în continuare!
Vă spun încă o dată PNL va lua banii de la infractori și va ajuta victimele din România. Trebuie să știți că milioane de femei au trăit în teamă până acum și văd că legile liberale au rezultate și văd că autoritățile intervin și am să vă mai spun doar câteva din aceste măsuri, pentru că trebuie să le spuneți românilor că-i protejăm.
Am introdus ordinul de protecție extins pentru ca oamenii să se simtă în siguranță în școli, pe stradă, la locul de muncă.
De la 1 octombrie anul acesta, tot printr-o măsură liberală, am generalizat uzitarea brățării electronice în toată țara în cazurile de violență domestică.
De anul viitor, de la 1 ianuarie, prin proiect de lege liberal va exista registrul traficanților de droguri prin care statul român îi va monitoriza pe acești ticăloși și va ști unde sunt și ce fac.
În prezent, știți că niciun traficant de droguri de mare risc nu mai poate avea pedepse cu suspendare.
Ei merg în închisoare unde le e locul.
Dragii mei, un ultim proiect și poate unul din proiectele cele mai importante este acela făcut tot de liberali, prin care trebuie să înființăm cele 8 centre pentru recuperarea victimelor de dependența de droguri.
Văd că alții se tot laudă pe la televizor, chiar astăzi auzeam, premierul României și punându-ne cu mută ANA de la internet, subordinea sa.
Dar singurii care au luat măsuri reale, concrete împotriva traficanților de droguri și pentru a susține consumatorii, pentru a trata bolnavii de această dependență este Partidul Național Liberal
Și pentru asta trebuie să rămânem la guvernare și vom rămâne dacă Nicolae Ciucă va fi președintele României.
Știți de ce v-am spus toate aceste lucruri, dragii mei, ca să înțelegeți foarte limpede diferența dintre noi și alții.
Noi, liberalii Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal nu livrăm iluzii, nu livrăm promisiuni și imagini false.
Noi livrăm lucruri reale, legi concrete, măsuri și pârghii care sunt folosite de toată lumea.
De asta, lupta adversarilor noștri din ultimele săptămâni a fost doar în sondajele de opinii, sondaje lucrate în care își urcă procentele din pix ca să arate că au șanse în turul doi.
Eu vă spun la finalul lucru. Spuneți-le oamenilor să nu voteze emoțional. Spuneți-le că votul trebuie să fie rațional ca să avem un parcurs corect al țării noastre.
Votați omul pregătit și potrivit vremurilor în care trăim.
Nicolae Ciucă succes!
Liberali, mult succes”.
Material comandat de PNL Argeș, realizat de XDAS RO SRL, publicat de www.ziarexclusiv.indo, CMF 11240002
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.