
Astăzi, 11 Martie 2023, a avut Conferința de Alegeri a PSD Câmpulung, eveniment ce a încheiat seria adunărilor generale din municipiile, orașele și comunele Argeșului, în cadrul cărora au fost alese noile conduceri ale organizațiilor social – democrate din județ.
Deputatul Simona Bucura Oprescu, cea care a asigurat președinția interimară a PSD Câmpulung din luna decembrie 2021 și până în prezent, a predat astăzi organizația municipală pe mâna directorului de la Cabana Voina, Georgel Mădulărea, un tânăr venit cu acte în regulă în partid în vara anului trecut.
Georgel Mădulărea, unicul candidat la funcția de președinte al PSD Câmpulung, a fost ales cu o majoritate covârșitoare de voturi, existând doar o singură abținere într-o sală arhiplină de social – democrați.
Evenimentul politic a fost unul grandios ca prezentare, dar mai ales ca și număr de participanți. Este pentru prima dată când, la Câmpulung, PSD organizează o astfel de desfășurare de forțe. Totodată este de înțeles că social – democrații vor să arate că, deși au pierdut Câmpulungul la alegerile din 2020, încă sunt ”câtă frunză, câtă iarbă” și că sunt gata să lupte pentru a recâștiga municipiul.
Galerie foto de la Conferința de Alegeri a PSD Câmpulung
Printre invitați s-au remarcat și președintele PNL Câmpulung Bogdan David și coordonatorul AUR Câmpulung Mihai Eftimie, dar și directori de instituții și oameni de afaceri.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.