Pesediștii, în frunte cu șeful lor, Ion Mânzână, se folosesc într-un mod ticălos de pandemia cauzată de coronavirus să atace guvernarea PNL, într-un moment în care toți suntem preocupați să trecem cu bine peste această catastrofă care a afectat întreaga lume. Ce face PSD-ul lui Ion Mânzână? Minte cu nerușinare, în speranța că va mai câștiga câteva puncte procentuale în sondaje, dacă atacă PNL-ul și batjocorește munca unor oameni angajați în lupta cu coronavirusul.

Vorbește domnul Mânzână despre faptul că un Guvern PDL (se mai află și în confuzie) a stopat proiectele privind spitalele regionale. Cele 8 spitale regionale se află în imaginația domniei sale și în programul politic cu are a defilat în campania electorală din anul 2016. Ați văzut, dragi români spitalele PSD-ului? Nu, pentru că au fost doar o înșelătorie macabră. Dacă vorbim despre proiecte, care deja s-au concretizat, îi putem explica domnului Mânzână că la Cluj, sub guvernare liberală, se construiește  deja un spital regional. Să rețină PSD-ul că noi liberalii construim un spital, în plină pandemie. Noi nu închidem spitale, noi ridicăm spitale!

Lauda pesediștilor în privința spitalului de la Mioveni îi umple de ridicol, deoarece în fieful primarului Ion Georgescu au fost cheltuiți 75 de milioane de euro pentru un spital nefuncțional. Au reușit pesediștii să ridice un spital, care aduce, mai degrabă cu un bibelou, decât cu un spital. Primarul Georgescu a refuzat tratarea argeșenilor afectați de COVID-19, în spitalul de Mioveni, încălcând orice normă de umanitate și de bun simț.

Îi duc aminte domnului Mânzână că în anul 2008, colegul meu, consilierul local PNL, Narcis Sofianu a propus proiectul pentru spitalul regional care urma să fie ridicat pe strada Depozitelor, iar cel care a respins acest proiect a fost ministrul PSD al Sănătății de la acea vreme, Nicolae Bănicioiu.

Tocmai, pentru a stopa minciunile PSD, solicit un control amănunțit al autorităților competente, al Corpului de Control al Primului Ministru la Spitalul de la Mioveni, pentru a afla cum au fost cheltuiți 75 de milioane de euro pentru un spital care este nefuncțional. De asemenea, voi face demersurile către Ministerul Sănătății și către ministrul Nelu Tătaru să demareze un amplu control din partea instituției pe care o conduce la toate unitățile spitalicești din județ. Nu vom permite ca PSD-ul domnului Mânzână să batjocorească sănătatea argeșenilor.

Gelu Tofan, vicepreședinte PNL Argeș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.