Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, atrage atenția că România riscă să piardă o sumă uriașă de bani, după ce Comisia Europeană a anunțat săptămâna aceasta că suspendă o parte din cererea de plată numărul 3 din PNRR.

“Se pare că este vorba despre aproximativ 1,1 miliarde euro din valoarea totală netă de 2 miliarde de euro. Este un eșec uriaș al Guvernului PSD-PNL, care se joacă cu focul pe spinarea românilor!

Conform Comisiei, România a îndeplinit doar 68 din cele 74 ținte și jaloane din cererea de plată numărul 3. Cele șase jaloane cu probleme se referă la guvernanța întreprinderilor de stat, la investiții din domeniul transporturilor și la regimul fiscal al microîntreprinderilor. Practic, numirile politice de la vârful companiilor de stat, din energie și întârzierea unor lucrări importante de infrastructură- nerealizări importante ale Guvernului PSD-PNL- ne-ar putea costa pe toți o sumă uriașă.

Aparatul de stat supradimensionat, nereformat și numirile poilitice sunt lucruri împotriva cărora noi, cei din Forța Dreptei, ne-am pronunțat de mult timp. Slaba performanță a Guvernului “comasat” PSD-PNL și neînțelegerile din cadrul coaliției au făcut ca cea de-a treia cerere de plată a României, în valoare de 2 miliarde de euro, să fie suspendată.

Banii aceștia ar fi trebuit să asigure reforme în domenii cheie, precum tranziția verde și digitală, transportul durabil, renovarea energetică, regimurile fiscale și de pensii, mobilitatea urbană, turismul și cultura, asistența medicală, reformele sociale, educația și managementul apei, al deșeurilor și al pădurilor”- a declarat deputatul Forța Dreptei, Adrian Miuțescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.