Încă neoficial, dar destul de sigur a avut loc o importantă schimbare de ultim moment la vârful unuia dintre cele mai cunoscute colegii din județul Argeș.

Directorul Colegiului Național ”Dinicu Golescu” din Câmpulung, prof. dr. Maria Magdalena Dorcioman, a ales să lase în urmă funcția ocupată prin concurs, vreme de aproape un an, pentru un nou post în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

La mijlocul săptămânii trecute, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu a făcut mai multe numiri de inspectori. Printre noii inspectori școlari ce își vor începe activitatea cu 1 septembrie 2022 este și prof. dr. Maria Magdalena Dorcioman, numită inspector școlar socio – umane. Astfel, profesorul câmpulungean pornește pe un nou drum în carieră, posibil cu aceleași gânduri ca atunci când a câștigat concursul pentru  funcția de director. Pe atunci spunea într-o discuție neoficială că ”mereu este ceva nou de învățat” și că ”ceea ce faci cu pasiune dă și rezultate”.

Maria Magdalena Dorcioman este o fire optimistă și foarte ambițioasă, de aceea credem că poate face mult mai mult pentru sistemul de învățământ din postura de inspector chiar pe specializarea sa, deși este o pierdere pentru colegiul câmpulungean care avea un director pe măsura renumelui.

Actual rămâne de văzut cine o să ocupe, interimar, postul de director al Colegiului Național ”Dinicu Golescu” până la organizarea unui nou concurs, mai ales că în această perioadă este în plină desfășurare concursul pentru ocuparea funcției de director/director adjunct din unitățile de învățământ de stat sesiunea iunie – octombrie 2022. Concurs pentru care a trecut etapa de evaluare a dosarelor, urmând ca în data de 08 septembrie 2022 să se desfășoare proba scrisă.

Pe surse am putut aflat că una dintre persoanele aflate în cărți, pentru preluarea interimară a funcției, ar fi profesorul Mărgărin Șerban Blidaru, deși este improbabil date fiind problemele de incompatibilitate care i-au adus și pierderea funcției de consilier local.

De asemenea în aceeași ședință a Consiliului de Administrație al IȘJ Argeș a fost numită inspector școlar pe Chimie – Fizică și profesorul Steluța Popescu, fostă directoare a Școlii Gimnaziale ”Nanu Muscel” din Câmpulung.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.