Un nou scandal ia amploare la Lerești! Aleșii locali au decis să-nchidă școala de 750 mii euro inaugurată de Funeriu

În luna septembrie 2011, la Lerești – Pojorâta, se inaugura cu prea mScoala Pojorata 4ult fast politic o instituție de învățământ reabilitată pe fonduri europene. Pe atunci, însuși ministrul Educației de la acea vreme, Daniel Funeriu, a fost prezent la eveniment, eclipsat fiind de mulțimea de pedeliști și de armata de preoți veniți să sfințească locul.

Școala Primară din comunitatea de rromi lereșteni costând 750 mii de euro, se pare că pentru a funcționa doar un ciclu de patru ani.

Mai nou, Şcoala Primară din Cătunul de rudari Pojorâta, comuna musceleană Lereşti, a intrat în dizgraţia autorităţilor locale, care au decis s-o închidă… din lipsă de elevi.

Astfel, copiii care frecventau cursurile unității învăţământ vor fi împrăștiați la celelalte două școli din localitate.

Oficial, în data de 10 decembrie 2015, Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Numărul 1 Lereşti a aprobat, cu șapte voturi pentru şi două împotrivă, propunerea de închidere a Şcolii PrScoala Pojorata 1imare Pojorâta şi repartizarea elevilor la şcolile din Lereşti şi Voineşti. Ulterior, în şedinţa din 14 decembrie 2015, Consiliul Local al comunei Lereşti, a hotărât la rândul său, cu o decizie la limită (7 voturi pentru şi 6 împotrivă), închiderea acestei instituţii de învăţământ, copiii ajungând astfel să facă zilnic naveta de peste șase kilometri.

Printre cei care se opun închiderii şcolii din Pojorâta se regăsește şi profesorul Gheorghe Niţică, fost consilier local, care consideră că la baza acestei decizii stau anumite interese şi nu lipsa elevilor. „Chiar dacă se aruncă în faţă declaraţii potrivit cărora se urmăreşte integrarea elevilor de etnie rromă, prin înscrierea lor la unităţile şcolare din Lereşti şi Voineşti, realitatea este cu totul diferită. Elevii din satul Pojorâta beneficiază de o şcoală modernă, cu dotări de nivel european, cadre didactice calificate, fiind situată chiar în mijlocul acestei comunităţi, Scoala Pojorata 2fapt ce înlesneşte accesul acestora la educaţie, fără eforturi financiare. Perioada de deplasare de la cea mai îndepărtată casă până la şcoală nu depăşeşte cinci minute de mers pe jos, iar părinţii sânt într-o permanentă legătură cu unitatea de învăţământ şi cadrele didactice. Dacă motivul închiderii unei instituţii de învăţământ îl reprezintă, din punct de vedere legal, lipsa elevilor, în cazul de faţă nu se poate vorbi de aşa ceva. Prin închiderea acestei şcoli se doreşte completarea unor colective de elevi ale ciclului primar de la şcolile Lereşti şi Voineşti, fără a se ţine măcar cont de circumscripţia de care aparţin aceşti elevi şi fără o consultare prealabilă a comitetelor de părinţi. Cu siguranţă că în luarea acestei decizii nu s-a ţinut cont măcar de părerea membrilor comunităţii romilor din Pojorâta, care sunt cei mai afectaţi, fiind puşi în situaţia în care copiii, începând cu vârsta de 6 ani, sunt nevoiţi să facă zilnic o navetă de până la 6 kilometri şi să fie prezenţi în staţia microbuzului şcolar cu mult timp înainte de ivirea zorilor.”, precizează profesorul lereștean, Gheorghe Niţică, într-o sesizare trimisă redacţiilor mass media locale.Scoala Pojorata 5

Fostul consilier local mai susţine că „Referitor la Şcoala Lereşti, se poate spune că reprezintă cu mândrie această comunitate, deoarece rezultatele elevilor au fost şi sunt dintre cele mai bune. Aceştia s-au făcut remarcaţi la concursurile şi olimpiadele şcolare atât la nivel local, cât şi judeţean şi naţional. Nu acelaşi lucru se poate spune despre unitatea de învăţământ din satul Voineşti, pentru care autorităţile publice locale fac eforturi disperate pentru a o putea menţine, ajungându-se până la aberanta soluţie de a închide şcoala unei comunităţi, elevii  acesteia fiind „folosiţi” în constituirea unor clase, sub pretextul „integrării”. Se pune şi întrebarea retorică: dacă este necesară integrarea elevilor romi, de ce aceştia nu sunt transferaţi la cea mai apropiată unitate de învăţământ, respectiv Şcoala Lereşti, şi sunt trimişi să se integreze în Şcoala Voineşti?”.

În replică, primarul comunei Lereşti, Ion Berevoianu, consideră că sesizarea lui Gheorghe Niţică conţineion berevoianu primar leresti informaţii eronate şi tendenţioase cu privire la activitatea de învăţământ, strecurând cu bună ştiinţă sau din lipsa unei informări corecte, date incorecte. „Consiliul Local al comunei Lereşti, în şedinţa din data de 14 decembrie 2015, la propunerea Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Lereşti, nu a hotărât nicidecum „lichidarea” Şcolii Primare din Pojorâta, ci închiderea temporară a acesteia, urmărindu-se eficientizarea activităţii de învăţământ şi integrarea copiilor din satul Pojorâta în cadrul programului şcoala după şcoală de tip „after school”, care funcţionează începând din anul şcolar 2015 – 2016, la şcoala din satul Voineşti. Totodată, s-a renunţat la desfăşurarea învăţământului în clase simultane, aşa cum era organizat la şcoala din Pojorâta, şi din cauza numărului mic de copii înscrişi la această şcoală. În prezent, funcţionează două clase simultan, a III-a cu a IV-a, unde sunt înscrişi 4 copii, respectiv 9 copii. Din toamnă, oricum cei nouă copii care acum sunt în clasa a IV-a vor veni la Lereşti în ciclul gimnazial. Mai rămân doar patru copii, ce să facem cu ei? Cei care sunt acum la clasa pregătitoare, la Şcoala de la Pojorâta, vor fi transferaţi la clasa I-a, la Voineşti, unde vor fi integraţi în cadrul after-school-ului. Aici vor beneficia şi de o masă în sistem catering şi vor desfăşura activităţi de tip şcoală după şcoală până pe la orele 15.00 – 16.00. Am primit anul trecut un microbuz nou, pe lângă cel pe care îl aveam şi care acum rămâne de rezervă, toţi copiii vor fi duşi şi aduşi de la şcoală cu microbuzul, deci nu există nici un fel de nemulţumire a părinţilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.