Primăria Câmpulung vrea să cumpere de la Financiar Urban acţiunile Edilul CGA!

Consilierii locali vor stabili comisia pentru negocierea cumpărării acţiunilor pe care societatea Financiar Urban le deţine la SC Edilul CGA SA. Iniţiativa vine în urma proiectelor pe care primăria le are cu privire la încercarea modernizării reţelelor de apă potabile şi canalizare pe finanţări externe. Lucru imposibil atâta timp cât o parte din societatea Edilul CGA este deţinută de firma omului de afaceri Gheorghe Văsâi.

Este de amintit că, în data de 04 octombrie 2007, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SC Edilul CGA a luat hotărât cesionarea a 31 la sută din acţiunile societăţii, adică a unui număr de 2.830.068 acţiuni, în valoare de 283.006,8 lei, către firma Financiar Urban SRL din Piteşti. Preţul tranzacţiei a fost de 2.384.956 lei, adică cel corespunzător unei oferte făcută de cesionar, respectiv de 0,83 lei per acţiune.

Acum rămâne de văzut preţul pe care Financiar Urban îl cere pentru acţiunile deţinute la Edilul CGA, în condiţiile în care serviciul de salubrizare s-a desprins din societatea Edilul CGA şi îi aparţine integral SC Financiar Urban SRL.

În proiectul de hotărâre ce va fi pus pe masa consilierilor locali în şedinţa din 28 februarie 2017, va fi împuternicită o comisie care să negocieze achiziţionarea pachetului de acţiuni deţinut de  SC Financiar Urban SRL la SC Edilul CGA SA.

Consilierii propuşi pentru a face parte din comisia de negociere sunt: Emilian Silviu Mănescu – PNL, Constantin Ivan – PSD, Sergiu Valeriu Cicu – ALDE, primarul Liviu Ţâroiu şi doi membri desemnaţi prin dispoziţie de către acesta şi alţi doi membri nominalizaţi de Consiliul de Administraţie al SC Edilul CGA SA. Cu menţiunea că întreaga comisie va fi coordonată de primarul municipiului.

 „EXPUNERE DE MOTIVE A PRIMARULUI MUNICIPIULUI     CÂMPULUNG ÎN CEEA CE PRIVEŞTE RAPORTUL ÎNTOCMIT DE SERVICIUL JURIDIC, ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ CU Nr.4600/15.02.2017

     Aşa cum rezultă din raportul nr. 4600/15.02.2017, întocmit de Serviciul Juridic, Administraţie Publică, al Primăriei municipiului Câmpulung, prin care se face cunoscut S.C. FINANCIAR URBAN SRL a luat hotărârea să valorifice pachetul de acţiuni deţinut de dânşii la societatea S.C. EDILUL CGA SA, precum şi faptul că „pachetul de acţiuni poate fi achiziţionat de entităţi interesate la valoarea de piaţă ce se poate stabili prin metode de evaluare a întreprinderilor sau negociere directă”.

      Ţinând seama că acţionarul majoritar, Consiliul Local Câmpulung,  are un drept de preemţiune la răscumpărarea pachetului de acţiuni, precum şi Hotărârea nr.1/31.01.2017 a AGA, prin care se aprobă achiziţionarea pachetului de acţiuni  deţinute de S.C. FINANCIAR URBAN SRL  la S.C. EDILUL CGA SA, de către Consiliul Local Câmpulung, propun în conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit d) din Legea nr.215/2001 – Legea administraţiei publice locale, republicată, aprobarea împuternicirii unei comisii, în componenţa stabilită de AGA, care să negocieze achiziţionarea pachetului de acţiuni.”, se arată în expunerea semnată de primarul Liviu Ţâroiu.

„R A P O R T

           Privind împuternicirea unei comisii care să negocieze achiziţionarea pachetului de acţiuni deţinut de SC FINANCIAR URBAN SRL la SC EDILUL CGA SA, de către  Consiliul Local Câmpulung,. în componenţa stabilită de AGA.

            Având în vedere adresa nr. 4449/14.02.2017 a SC FINANCIAR URBAN SRL,  prin care se face cunoscut că au luat hotărârea să valorifice pachetul de acţiuni deţinut de dânşii la societatea SC EDILUL CGA SA, precum şi faptul că “pachetul de acţiuni poate fi achiziţionat de entităţi interesate la valoarea de piaţă ce se poate stabili prin metode de evaluare a întreprinderilor sau negociere directă”.

Ţinând seama că acţionarul majoritar, Consiliul Local Câmpulung,  are un drept de preemţiune la răscumpărarea pachetului de acţiuni, precum şi Hotărârea nr.1/31.01.2017 a AGA, prin care se aprobă achiziţionarea pachetului de acţiuni  deţinute de SC FINANCIAR URBAN SRL  la SC EDILUL CGA SA, de către Consiliul Local Câmpulung, propun în conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit d) din Legea nr.215/2001 – Legea administraţiei publice locale, republicată, împuternicirea unei comisii care să negocieze achiziţionarea pachetului de acţiuni în componenţa stabilită de AGA.

            Această hotărâre este necesară atât pentru o gestionare mai bune a serviciilor furnizate către cetăţeni cât şi în vederea demarării procedurilor de accesare a fondurilor europene de către societăţile cu capital de stat.”, se menţionează şi în raportul întocmit de Serviciul Juridic şi semnat de juristul Nicolae Crînguş.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.