O altă mare societate dispărută de pe harta economică a Muscelului are doar o poezie pe piatra funerară

În 2009, una dintre cele mai cunoscute firme din Muscel, SC Stâlpeni Forestal SA, a intrat în procedură de insolvenţă pentru o datorie de numai 6.000 euro, asta după ce a cunoscut scara ierarhică a celor mai profitabile firme din zonă, cu o cifră de afaceri de 45 miliarde lei vechi. Societatea bazată pe producţia de mic mobilier, scaune şi prelucrarea primară a lemnului a ajuns, astfel, pe mâna administratorilor judiciari Petre Motrun şi Laurenţiu Dumitrana, fiind destul de repede lichidată.
La începutul anului 2010, când Forestal intrase în vârtejul lichidării, liderul Sindicatului 2001, Ion Pătru, un om cu o vechime de zeci de ani pe ştatele societăţii Stâlpeni Forestal, ne-a contactat pentru a ne relata „realitatea crudă, care a dus la dezastrul actual”.
Sindicalistul a făcut, pe atunci, grave acuze la adresa unui fost administrator al societăţii, fiind şi vocea salariaţilor în apelul făcut pentru a-şi recupera salariile restante.
Declinul societăţii fiind evidenţiat foarte bine de versurile compuse de liderul Ion Pătru, astfel încât nu mai este nevoie de prea multe comentarii privind situaţia Stâlpeni Forestal la început de 2010, devenită acum o altă mare societate dispărută de pe harta economică a Muscelului:

„La Stâlpeni, la Forestal, oamenii nu mai au bani.
Dacă nu laşi gura mică, mâine rămâi fără pită.
Dintr-o făbricuţă mare, au rămas doar spaţii goale,
Se dărâmă tot ce-i bun cu conducerea de-acum.

S-a tăiat în capul gol şi cazan şi transportor,
Am dat bani s-o cumpărăm, de patroni ca să scăpăm.
Am dat bani, am dat cupoane,
Acum murim de foame.

Domn director/directoare în fabrică e jale mare.
Staţi puţin şi chibzuiţi nimic nu înjumătăţiţi,
Să nu vă credeţi înalţi, tot cu noi o daţi plecaţi.
V-am ales să ne conduceţi nu fabrica s-o distrugeţi.

La Forestal, frăţioare, oamenii nu mai au stare
Se gândesc ce va fi mâine: Cine pleacă, cin- rămâne!
Se gândesc la trai mai bun, dar dau faliment acum.
Nu că ei nu mai muncesc, dar alţii îi jefuiesc.

Zic să vă treziţi acum, până nu e prea târziu!
Noi, dorim acum, frate, să muncim, dar nu se poate.
N-am cerut salarii mari cum au unii din baştani,
Noi am vrut ca să lucrăm nu să falimentăm.

……………………………………………………

Pe şefi nu-i mai interesează, căci au milioane,
La tine nici nu se gândesc că mori de foame.
Şi se gândesc numai la ei ce bani vor mai lua şi mâine,
Pe tine te privesc de sus ca pe un câine.

Numai uniţi vom câştiga, să nu vă fie frică,
Noi suntem mulţi, ei sunt puţini,
Mâine – poimâine pică!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.