Jaful de proporţii de la ARO Câmpulung – „ARO mortul fără cruce”

După 1990 Societatea ARO Câmpulung a intrat pe linia descendenţei, ca în cele din urmă, spre anul 2000, să pice într-o lungă şi chinuitoare comă, cu unele reveniri în crize, perfuzată fiind de ajutoare guvernamentale, păpate de cei care s-au şi transformat în groparii uzinei muscelene.
Ceea ce a mai rămas din ARO Câmpulung mai sunt doar simplele date ce mai apar pe site-ul oficial al Societăţii, unde sunt enumerate etapele parcurse de la înfiinţare şi până la intrarea în falimentul, neîncheiat nici azi, din 2006. ARO a rămas doar folclor datorită nepăsării celor pentru care a reprezentat una din legendele Câmpulungului. Până în 1989, dar şi după aceea, pentru o scurtă perioadă de timp, „Zimbrul Carpaţilor” a fost exportat în 55 de state ale lumii, de pe cinci continente, acesta fiind numai unul dintre indiciile care ar fi trebuit să ducă la păstrarea unei tradiţii, chiar numai sub formă muzeală. Toate datele privind ARO Câmpulung au dispărut odată cu intrarea pe panta falimentului, iar lichidatorul Gheorge Banu dă neputincios din umeri spunând că nu ştie ce s-a întâmplat cu tot ceea ce ar fi trebuit să devină obiecte de colecţie, obiecte care să aparţină patrimoniului local. Se spune de musceleni că sunt persoane ferme, hotărâte şi păstrătoare de tradiţie, fapt neconfirmat de mai marii oraşului, care n-au luptat nu numai pentru a păstra fabrica (să spunem aici că nu s-a mai putut!), însă nu şi-au arătat nici măcar intenţia de fi făcut un muzeu al ARO, lucru deloc infantil ce ar fi putut avea greutate asupra istoriei locale. Dacă privim în jur, la vecinii noştri, fie ei unguri, italieni, ori de altă naţionalitate, vom vedea că fiecare cătun al acestor civilizaţii îşi conservă tradiţia locală expunând la muzeu chiar şi un fir de aţă, dacă a fost să fie produs de ei şi la ei. Noi, muscelenii, am avut şi…. ARO, dar nu am ştiut să-i conservăm nici măcar simplul său nume. Îmi amintesc că prin anii 1980 dacă eram întrebată, într-o altă localitate, „de unde sunt?” şi spunem că „de la Câmpulung!” mi se răspundea că nu se ştie unde este această localitate. În momentul în care spunem că „de acolo de unde se fabrică ARO!”, imediat se cunoştea locaţia pe hartă a Câmpulungului. Mulţi vor spune că sunt doar amintiri, însă sunt amintiri legate de crunta realitate că nu am ştiut să ne conservăm ceea ce am avut mai bun.
Prin nepăsarea autorităţilor locale, prin interesul lichidatorului numai către profit, tot patrimoniul ARO a ajuns pe mâinile lui Nicolae Raţiu, chiar şi istoria unei legende locale. Primul automobil de teren din România, fabricat în 1957 la Câmpulung, IMS 57 – cu numărul de saşiu 001, mai poate fi văzut doar la Zilele Municipiului, şi atunci adus de Raţiu ca un trofeu. Însă, nu se mai ştie nimic de celelalte obiecte care, odată, au făcut obiectul muzeului din incinta societăţii ARO, pornind de la butucul pe care a fost bătută prima aripă a IMS-ului, prima motocicletă de fabricaţie românească produsă la Câmpulung, fonoteca, filmoteca, cartea de onoare, şi ajungând până la porţile fabricii cu sigla ARO. Despre toate acestea nimeni nu pare a mai şti nimic, la muzeul municipal ajungând pe la începutul anilor 1990 doar câteva păsări exotice, şi acestea aduse de delegaţii români de prin ţări străine.
Ca o paranteză, îmi amintesc, acum, că după anul 2000, la un moment dat, i-am propus primarului de atunci, George Bălan, să ceară uzinei ARO primul IMS 57 şi să-l expună, sub o cupolă, în Piaţa Primăriei, în locul statuii ce figurează abstract „Căderea lui Icar”. Mai în glumă mai în serios şi acum s-ar putea pune ca statuie, în Piaţa Primăriei din Câmpulung, „Căderea ARO”, mai exact câteva din pietrele de temelie ale fabricii muscelene constructoare de maşini de teren, asta în cazul în care şi ele ar mai fi de găsit pe undeva. Revenind la ideea anterioară, pot spune că George Bălan a fost receptiv la sugestie şi a încercat să scoată mai mult de la ARO, aşa cum a solicitat şi blocurile de nefamilişti pentru a le transforma în locuinţe sociale (nevândute integral de Gheorghe Banu nici la această dată), dar şi uzina electrică (vândută de Gheorghe Banu lui Nicolae Toma) şi Baza Sportivă Kretzulescu (vândută tot de lichidator către Landmark şi revândută, mai apoi, către Kaufland). Au venit alegerile locale 2004, iar George Bălan a pierdut funcţia de primar în favoarea lui Călin Andrei, un fost angajat al ARO Câmpulung, dar care s-a arătat a fi rece faţă de a putea păstra la muzeu tradiţia ARO.
În concluzie, se poate spune că s-a dorit distrugerea unei uzine, căutându-se ca în urma ei să nu mai rămână nimic. Decât… mii de tone de deşeuri mai mult sau mai puţin toxice.

Raport ARO