În urma unor descinderi de amploare ce au avut loc în data de 05 octombrie 2016 într-un dosar de proxenetism, mai mulţi musceleni au fost reţinuţi fiind bănuiţi că, în perioada 2008 – 2016, ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 80 de femei, în state ale Uniunii Europene cu un „profit” de peste 3 milioane euro. De asemenea, oamenii legii au pus sechestru asigurator pe mai multe bunuri imobile şi mobile susceptibile a provenii din săvârşirea infracţiunii de determinare şi înlesnire a practicării prostituţiei. Mai exact s-a pus sechestru asigurator pe 26 de autovehicule şi o motocicletă, cu o valoare de aproximativ 653.000 de euro, pe suma de 82.000 de euro şi suma de 32.000 de lei, şi pe o cantitate de 500 g bijuterii.
La începutul lunii decembrie 2016, cu exactitate în data de 08 decembrie 2016, Tribunalul Argeş a decis eliberarea celor 25 de musceleni cercetaţi pentru proxenetism pentru o perioadă de 30 de zile sub forma arestului la domiciliu. Adică, până în ziua de Bobotează, 06 ianuarie 2017 inclusiv. La final de an 2016, în data de 30 decembrie 2016, instanţa de admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi a dispus „prelungirea arestului la domiciliu pentru inculpaţii:
- RAIA PETRU, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă
prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- OPREA FLORIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- STROE CONSTANTIN BOGDAN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- GAŞCU IONUŢ ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- PREDA CRISTIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- COSTEA ALEXANDRU FLORIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- LĂCĂTUŞ EUSEBI SAMIR, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- COSTEA ROBERT MĂDĂLIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- RĂDULESCU VALENTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată,
faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- DÂMBU VIOREL, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- PÎRLICI PETRE BOGDAN, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal.
- BĂDULICI BOGDAN ANDREI, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 213 cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul Penal, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 07 ianuarie 2017 şi până la data de 05 februarie 2017 inclusiv”.
Totodată, instanţa a respins cererile privind înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, ca nefondate.
Însă a admis cererea inculpatului LĂCĂTUŞ EUSEBI SAMIR şi a dispus ca „măsura arestului la domiciliu să se execute la adresa din: mun. Câmpulung, str. Revoluţiei, nr.36, bl.P16, sc. B, ap.2, jud. Argeş, proprietatea numitului LĂCĂTUŞ BOGDAN, unde locuieşte cu chirie inculpatul”.
În acelaşi timp completul de judecată al Tribunalului Argeş a admis în parte cererile inculpatului OPREA ALIN şi a încuviinţat ca „acesta să părăsească domiciliul unde execută măsura preventivă, în fiecare zi de sâmbătă între orele 12.00 – 14.00 pentru a se deplasa la magazinul Penny Market situat în Câmpulung, str. Traian, nr.23, pentru efectuarea cumpărăturilor şi aprovizionării curente, dar şi în fiecare zi de luni, între orele 11.00 – 14.00 pentru a se deplasa la sediul SC Universal Ofs 2006 SRL, unde este asociat unic. Admite cererea inculpatului PREDA CRISTIAN şi încuviinţează ca acesta să părăsească domiciliul unde execută măsura preventivă, în data de 06.01.2017 între orele 08.30 – 14.00 pentru a se deplasa la sediul Serviciului de Evidenţă al Populaţiei Câmpulung pentru efectuarea formalităţilor necesare schimbării actului de identitate. Constată că cererile inculpaţilor vizând acordarea permisiunii contactării unor martori, fac obiectul cererilor din dosarele 6716/205/2016, 6717/205/2016, 6718/205/2016, 6719/205/2016 şi 6720/205/2016 cu termen de judecată la data de 04.01.2017. În baza art.275 C.P.P. cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu azi, 30 decembrie 2016, la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.”, se arată în încheierea din data de 30 decembrie 2016.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.