După ce municipiul Câmpulung a pierdut, rând pe rând, tot ceea ce reprezenta industrie locală, după ce a pierdut peste zece milioane de euro – fonduri europene pentru dezvoltarea turismului, uşor uşor pare a-şi pierde tot ceea ce reprezintă o altă parte din identitatea sa.

Mai nou, actualul ministrul al Educaţiei a considerat că n-ar fi rău dacă ar dispărea şi Clubul Sportiv Şcolar „Dinicu Golescu”, în contextul în care s-ar dori ca acesta să fie transferat la judeţ, adică la Piteşti.

Printre puţinele lucruri ce duce mai departe numele de Câmpulung în competiţiile sportive este şi CSŞ „Dinicu Golescu”, ce are în componenţă patru grupe de volei şi şase grupe de fotbal.

De fapt, ministrul Educaţiei vrea o reorganizare a structurilor cluburilor sportive şcolare, considerând că n-ar fi rău să aparţină de judeţ. Cu alte cuvinte, doreşte dispariţia sporturilor juvenile din localităţile mai mici, precum şi municipiul Câmpulung, pentru a „umfla” reşedinţele de judeţ.

Odată ce clubul muscelean ar deveni structura unui club judeţean, identitatea acestuia ar dispărea, iar sportivii ar reprezenta nu Câmpulungul, ca până acum, ci judeţul.

Normal ori nu, decid guvernaţii dacă e bine sau nu. Cert fiind că pare a fi o ofensivă începută cam de ceva vreme pentru dispariţia Câmpulungului de pe orice hartă, fie ea industrială, sportivă, turistică ori de oricare alt fel!

2 COMENTARII

  1. Lasati, ca piere pe limba lui…Cand s-a vrut construirea Pelesului s-a opus obstea, Mercedes nu a putut sa vina, Rds nu a avut loc de bastinasi multi ani….Nu vin investitori ca nu au loc de …firmele din zona. Mai e si puternica reticenta a muscelenilor la tot ce inseamna nou, modern, de aceea am ramas pe cap cu garajele astea hidoase inca 10 ani, infrastructura pt offroad, nu sunt 100 m fara denivelari, gropi sau santuri…

  2. O populatie fara spirit civic, fara atitudine, care se complace intr-o asteptare vesnica, nu cumva sa iasa cineva la curatenie, la dat zapada, la reparatii comune in blocuri…Nu a iesit aproape nimeni la targul toamnei cu produse locale, pai cum vrei sa te promovezi? Din dormitor? Dar peste toate astea, peste Evul Mediu, toti sunt mandri, fuduli din cale afara, nu cumva sa zici…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.