Biroul de Informare și Relații Publice al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna octombrie 2019, altele decât cele care au fost mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
GAVRILESCU NICOLAE, la data faptei primar al comunei Călinești, județul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
Un administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008 – 2012, inculpatul Gavrilescu Nicolae, în calitate de primar al comunei Călinești, județul Argeș, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi determinat atribuirea și ar fi încheiat cu societatea comercială administrată de celălalt inculpat un contract de achiziție publică, având ca obiect lucrări de proiectare și construcție la obiectivul de investiții „Bază Sportivă Multifuncțională model tip 2, satul Vrănești, comuna Călinești, jud. Argeș”.
Ulterior, pe parcursul executării contractului, edilul ar fi dispus, către societatea celuilalt inculpat, plata atât a lucrărilor la valori supraevaluate cât și contravalorii “garanției de bună execuție” care nu a fost constituită niciodată pe parcursul executării contractului.
Această conduită ar fi avut drept consecință producerea unei pagube totale de 113.514 lei în patrimoniul Primăriei Călinești, precum și un folos necuvenit echivalent în favoarea firmei beneficiare a fondurilor publice.
Primăria comunei Călinești s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 175.764 lei.
În cursul urmăririi penale, omul de afaceri a consemnat la o unitate bancară, pe seama și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, întregul prejudiciu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș.”, se arată în sinteza prezentată de DNA.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.