În această după amiază, pe raza localității Valea Mare Pravăț a avut loc un accident rutier în urma căruia o tânără a fost rănită. Un autoturism a părăsit carosabilul și s-a răsturnat într-un șanț.

La fața locului s-au deplasat pompierii câmpulungeni cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al SAJ și de echipajul de la Poliția Rutieră.

A existat o singură victimă, o femeie cu vârstă de 30 de ani, care avea mâna prinsă între ușa mașinii și canalul betonat în care s-a răsturnat autoturismul.

Pompierii au extras-o în siguranță și au predat‐o echipajului SMURD, care la prima evaluare au constatat că a suferit o suspiciune de fractură la membrul superior drept.

Șoferul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

”În verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 50 de ani, din Onești, județul Bacău, care conducea un autoturism pe DN 73, din direcția Câmpulung spre Brașov, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, a părasit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma evenimentului a rezultat rănirea pasagerei dreapta față, tânără de 30 ani, din Onești, județul Bacău, care a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital (cu diagnostic preliminar de suspiciune fractură membru superior drept și contuzie genunchi drept).
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.”, este ceea ce precizează IPJ Argeș.

Sursa foto ISU Argeș

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.