„Am să duc animalele la primărie, în faţă, să le las acolo. Că dacă mă am spus la primărie mi-au cerut să fac o grămadă de acte, să le duc probe, să aduc medicul veterinar cu declaraţii. M-am săturat! Primăria e de vină că a dat tot pământul, toată pădurea. Ce să fac dacă am pământ în Parcul Naţional. Mi-au mâncat urşii mai multe oi, un măgar, acum, recent, patru porci, toţi măricei. Mistreţii mi-au râmat pământul. Vin în turme de zeci. Şi nu numai mie, mai sunt rucăreni la care le-au distrus hectare întregi de pământ.”, este o parte din ceea ce ne-a declarat ciobanul Nae Cioplei foarte supărat că animalele sălbatice i-au provocat pagube însemnate la stână.

Stâna ciobanului Ciolei este în satul rucărean Săticul de Sus, situată pe Valea Largă în Parcul Naţional „Piatra Craiului”. De subliniat fiind că fondul de vânătoare din respectiva zonă a fost păstorit de o asociaţie din Ploieşti ce nu şi-a plătit obligaţiile contractuale, cauză pentru care Romsilva  a preluat temporar şi fondul de vânătoare.

În ultima perioadă, peste zece rucăreni s-au ales cu pagube semnificative de pe urma turmei de mistreţi, dar şi a urşilor.

Oamenii nu mai ştiu ce să facă şi cui să se adreseze pentru a-şi scăpa grădinile de „furia” mistreţilor şi animalele de labele urşilor.

Situaţia pare a fi scăpată de sub control în condiţiile în care fondul cinegetic este în descreştere permanentă, iar animalele sălbatice au începută să-şi mărească teritoriul şi sunt veşnic în căutare de hrană. O mare problemă o reprezintă în special urşii, a cărei vânătoare este interzisă prin legi mult mai aspre decât în cazul mistreţilor.

În acelaşi timp, Direcţia Silvică cunoaşte problema foarte bine şi caută soluţii de rezolvare. Aflând de la reprezentanţii Direcţiei Silvice că „se face tot ceea ce se poate şi se are în vedere organizarea unor partide de vânătoare pentru mistreţi”. Urşii fiind protejaţii de restricţii mai dure este nevoie de aprobări de la nivel de Minister pentru a putea fi vânaţi.

Problema fiind una care nu îşi va găsi o rezolvare de la o zi la alta, în timp ce rucărenii sunt nevoiţi să bată pe la toate uşile şi să întocmească a groază de acte pentru a-şi recupera, după caz, din daune.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.