Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că un bărbat de 22 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, din direcția Târgul Săptămânal către Centru, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism de tip taxi, staționat în stația special destinată, în care se afla un bărbat de 42 de ani, din Pitești.

Ulterior, acesta a fost proiectat într-un alt autoturism taxi, care, de asemenea, a intrat în coliziune cu un al treilea autoturism taxi, ambele staționate, în care se aflau un bărbat de 40 de ani, respectiv un bărbat de 52 de ani, ambii din Pitești.

În urma accidentului, bărbații  de 42 de ani, respectiv 40 de ani, din autoturismele taxi staționate, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.

Toate persoanele implicate au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Comunicat al IPJ Argeș

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.