În ziua de 09 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că în noaptea precedentă, persoane necunoscute ar fi sustras din două curți de pe raza localității Berevoești, un autoturism și o autoutilitară, în condițiile în care acestea erau neasigurate și cu cheile în contact.

Primul autoturism a fost identificat pe raza aceleiași localități, avariat, iar autoutilitara a fost identificată pe raza localității Mărăcineni, pe un teren agricol.

În urma cercetărilor, desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Schitu Golești, au fost identificați doi tineri, de 20 și 21 de ani, ambii din Berevoești, bănuiți de săvârșirea faptelor.

În urma investigațiilor și activităților operative desfășurate de polițiști, în seara zilei de 09 martie a.c., cei doi au fost depistați.

În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducere fără drept, conform art. 229 și 335 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

După administrarea probatoriului, în cursul nopții de 09 spre 10 martie a.c., cei doi tineri au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.