Problema celor ce-ncalcă legea în România este cine spune neregulile „de sub preş” către reprezentanţii mass media şi nu aceea a îndreptării respectivelor nereguli!

Asta se întâmplă, acum, la Şcoala din comuna Poienarii de Muscel, unde directorul, profesorul de istorie Cristinel Ionuţ Burhan, împreună cu o persoană din a sa subordine, contabila Simona Stănescu, îi acuză pe angajaţii nesusţinuţi politic că sunt cei care au spus ziariştilor neregulile petrecute în unitatea de învăţământ mai înainte menţionată.

Cei doi s-au transformat în detectivi şi ameninţă că vor concedia persoanele care au spus jurnaliştilor că există-n şcoală oameni angajaţi politic cu program la fără frecvenţă şi orar de lucru stabilit după cum bine îi vine fiecăruia. Mai mult de atât fiind vorba şi de alte abateri de ordin profesional.

Pentru că, persoana angajată pe post de contabilă a şcolii ar avea şi mari carenţe în a-şi duce la îndeplinire obligaţiile de serviciu, însă este susţinută atât politic, de către primarul comunei Ion Banzea, cât „profesional” de către directorul Burhan, presa a început să-şi pună întrebări.

Timp în care, directorul a dat dovadă de un real „profesionalism managerial” atunci când şi-a anunţat angajata că ar fi bine să vină la serviciu şi, chiar, la program pentru că „presa e cu ochii pe ea”.

Şi ca totul să fie „ca la carte”, directorul a trecut limita penibilului prin a-i spune numele jurnalistului care a făcut sesizarea cum că „doamna contabil este mai mult acasă decât la serviciu, deşi este pontată ca prezentă la locul de muncă plătit din banii statului”. Coincidenţa făcând ca la puţin timp, jurnalistul să se trezească cu uşa apartamentului şi maşina vandalizate.

Dar nimic nu ne mai miră, căci trăim în România tuturor posibilităţilor, iar unii dintre oamenii angajaţi la stat pe criteriul pilelor şi al relaţiilor, par a fi aceia ce-şi fac şi singuri dreptate atunci când cineva îşi pune întrebări vizazi de profesionalismul domniilor lor şi întrebări privind prezenţa la serviciu.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here