La începutul acestei săptămâni, IGPR a prezentat statistica acţiunilor desfăşurate, în  primele trei luni ale anului, în domeniul industriei agroalimentare.

„În urma activităților desfășurate de Poliția Română în domeniul industriei agroalimentare, în primele 3 luni ale anului, au fost întocmite peste 670 de dosare penale, au fost aplicate peste 8.000 de sancțiuni contravenționale și indisponibilizate bunuri în valoare de peste 780.000 de lei.

În primele 3 luni ale anului 2017, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, polițiștii structurilor de investigare a criminalităţii economice din țară au instrumentat 674 de dosare penale privind infracţiuni comise în domeniul industriei agroalimentare.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 8.174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 6.723.000 de lei.

Au fost indisponibilizate 26.112 de kilograme de cereale, 13.354 de kilograme de produse de panificaţie, 342 de kilograme de produse de patiserie și 45.224 de kilograme de legume și fructe.

De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, 19.005 de kilograme de carne şi produse din carne, 128 de kilograme de lactate şi brânzeturi, 179.705 ouă și 4.107 de kilograme de peşte şi produse din peşte.

Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate a fost estimată la peste 780.000 de lei.

Acțiunile fost organizate atât cu forţe proprii, cât şi împreună cu reprezentanţii autorităţilor cu atribuţiuni de control din domeniu.

Poliția Română continuă acțiunile pentru prevenirea şi combaterea fraudelor financiare şi protejarea intereselelor economice ale statului şi ale cetăţenilor, în vederea asigurării unui climat de legalitate a mediului de afaceri şi protejarea bugetului general consolidat.”, se arată în comunicatul Poliţiei Române.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.