„Poliţiştii Poliţiei Municipiului Câmpulung şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung efectuează la această oră 13 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni de furt calificat.

În dimineaţa zilei de 12 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung şi a secţiilor de poliţie rurală arondate, împreună cu luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, efectuează 13 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Piteşti, a oraşului Ştefăneşti şi a comunelor Albota şi Bascov, la locuinţele a 10 persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni de furt calificat.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în perioada septembrie – noiembrie a.c., cei în cauză ar fi sustras diverse bunuri din locuinţe, societăţi comerciale şi autoturisme.

Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 70.000 de lei.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR şi al Unităţii Centrale de Analiza Informaţiilor.”, anunţă IPJ Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.