
S-a întâmplat în urmă cu puţin timp în zona Rotunda din municipiul Câmpulung, când un şofer mult prea băut pentru a mai realiza ceva din ceea ce se întâmplă în jurul lui a reuşit să sperie un întreg cartier.
“Rupt de beat, am înţeles de la poliţişti că aproape în comă alcoolică, dădea ture cu maşina prin zonă. Mai întâi a şters destul de bine un copac după aceea a izbit cele două maşini din parcare. Poate a vrut să vadă dacă se poate face economie la spaţiul de parcare şi dacă două maşini încap pe un sigur loc. E de râs, dar nu prea! A distrus trei maşini şi un copac, dar mă întreb dacă era să fie vreun om sau vreun copil?!”, a povestit un bărbat care a fost martor la ceea ce s-a întâmplat.
Tot conform celor ce se aflau la locul incidentului, şoferul “bine dispus” a plecat cu poliţiştii crezând că ia un taxi pentru a ajunge acasă, lucru ce spune de la sine cât de băut era şi ce pericol a reprezentat pentru cei aflaţi pe stradă sau în trafic.
Mai mult, zona în care s-a petrecut evenimentul este una ce foloseşte şi ca pistă de încercări pentru vitezomanii de cartier, mai ales după ce se întunecă.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.