Noi victime prin „metoda Loverboy”! Tinere sărmane obligate, prin amenințări și violențe, să practice prostituția, în diferite cluburi sau la stradă, în Italia, Spania și Germania

La primele ore ale dimineţii de miercuri, 25 iulie 2018, oamenii legii au descins la mai multe locuințe ce aparţin membrilor unei grupări infracționale organizate, bănuiți că ar fi exploatat sexual, în țară și în străinătate, mai multe tinere. În comunicatele oficiale ale IGPR şi DIICOT se precizează că „în investigații, s-a cooperat cu autorităţile polițienești din Germania, Spania și Italia”.

„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane  au efectuat un număr de 7 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, într-o cauză vizând săvârşirea de către mai multe persoane a infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2016, un număr de 8 suspecţi au recrutat, din România, prin metoda Loverboy și găzduit (în România și în străinătate) mai multe tinere (cu situație material precară sau provenind din familii dezorganizate), pe care le-a obligat, prin amenințări și violențe, să practice prostituția în diferite cluburi sau la stradă, în Italia, Spania și Germania, în folosul lor.

Până în prezent, au fost identificate 10 victime, în Italia, Spania și Germania. Din exploatarea lor, membrii grupării au obținut beneficii financiare importante, ce au  fost folosite în achiziționarea de bunuri mobile – în special autoturisme și pentru diverse cheltuieli personale.

În urma perchezițiilor au fost ridicate sume de bani (38.500 de lei, dispozitive mobile și IT, documente și înscrisuri) și au fost indisponibilizate mai multe autoturisme.

La sediul D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 6 suspecţi.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, al polițiștilor din cadrul D.G.P.M.B. și al jandarmilor.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.”, precizează DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.