UPDATE – Traficul a fost reluat!

“Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, a reieșit ca, un bărbat de 62 de ani, din Mihaesti, care conducea o autoutilitară pe DN 73, din direcția Câmpulung către Pitești, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga și nu ar fi acordat prioritate de trecere, intrând în coliziune cu un autoturism condus, din direcția opusă, de un bărbat de 28 de ani, din Mihaesti.
În urma accidentului, șoferul celui de-al doilea autoturism și fiul acestuia, de 9 ani, pasager în același autoturism, au fost răniți și transportați la spital pentru investigații suplimentare.
Traficul în zonă a fost blocat timp de aproximativ o oră.
În cauza, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, este precizarea făcută de IPJ Argeş.

În aceste momente traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers pe DN 73 Câmpulung – Piteşti din cauza unui accident petrecut pe raza comunei Mihăeşti.

Potrivit salvatorilor, aflaţi la faţa locului a intervenit un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, însoțiți de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Județean.

În sprijin, la faţa locului, a mai ajuns și un echipaj de prim ajutor, fiind vorba de victime.

Accidentul s-a produs între o dubă și un autoturism. În urma evenimentului au rezultat trei victime: un copil de 9 ani, care a suferit atac de panică, un bărbat de 29 de ani, care acuză dureri la nivelul capului și un bărbat de 62 de ani cu răni minore și zgârieturi la nivelul feței.

Pe carosabil sunt scurgeri de combustibil pe carosabil, iar traficul este în continuare blocat, pentru că pompierii asigură măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

PUBLICITATE 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.