Sâmbătă, 26 octombrie – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

În ziua de 26 octombrie a fiecărui an,  Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe unul din cei mai mari mucenici, anume pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, venerat și ca unul dintre cei mai veritabili sfinți militari.

Șirul nesfârșit al Mucenicilor Bisericii, completat de Sfântul Dimitrie și alți mulți Sfinți martiri,  e format din crime abominabile la adresa umanității, care mai de care mai odioase, mai incredibile și pentru acestea, iată, că Biserica lui Dumnezeu, chiar dacă i se neagă Mucenicii, Sfinții sau dacă le sunt pângărite numele sau Sfintele Moaște, locurile de martiriu sau zilele de pomenire sunt necinstite, cu îndelungă răbdare străbate peste veacuri, rugându-se pentru poporul cel binecredincios.

Venerarea sfinților urmărește în ultimă instanță adorarea lui Dumnezeu, a Cărui voie s-a împlinit in ei. De aceea psalmistul David ne transmite îndemnul: ,,Lăudați pe Dumnezeu întru sfinții Lui!” (Ps. 150, 1).

Dumnezeu i-a creat pe toți oamenii cu destinația de a deveni sfinți și i-a chemat pe toți la existență ca să crească la nesfârșit. Calea spre sfințenie e deschsă tuturor, iar destinația noastră finală tocmai aceasta este: de a deveni sfinți.

După cuvântul Sfântu­lui Apostol Pavel: ,,Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni  2, 20), sfinții fiind chipuri depline ale lui Dumnezeu și oameni îndumnezeiți, prin ei se cinstește Cel ce locuiește în sfinți, adică Dumnezeu, cinstirea sfinților înseamnă slăvirea lui Dumnezeu fiindcă ei sunt uniți cu Dumnezeu. De aceea spunea psalmistul David: ,,Minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui” (Psalmul 67,36).

Domnul nostru Iisus Hristos a redeschis calea spre sfințenie sau desăvârșire, prin Întruparea Sa, înălțând firea umană și umplând-o de har în mod obiectiv. De aceea cinstea și lauda lor e nedespărțită de lauda adusă lui Hristos…, strălucirea lor nu e decât strălucirea lui Hristos…, căci El e cauza primă și principală a strălucirii lor. Astfel, în Domnul nostru Iisus Hristos găsim motivația și temeiul cinstirii sfintilor, fiindcă aceștia sunt mărturiile de necontestat privind efi­ciența lucrării Sale asupra firii omenești.

Pentru faptul că încă din viața pământeasca sfinții au fost înzestrati de Dumnezeu cu anumite daruri, oamenii le-au dat o cinste deosebită. Sfântul Apostol Pavel, după vindecările făcute, s-a bucurat de o cinste deosebită din partea locuitorilor insulei Malta (Fapte 28,9), la fel cum în Vechiul Testament, proorocul Ilie era venerat pentru minunile făcute, la fel si Elisei (3 Regi 18,7 ; 4 Regi 9,15).

Cinstirea sfinților sau cultul lor este o prelungire a iubirii care ne leagă de ei în viața pământească, o materializare a admirației pe care o nutrim față de oamenii geniali în general. Prin comuniune cu sfinții ajungem la comuniunea cu Hristos. De aceea Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă ,,Deci, vă rog, să-mi fiți mie următori, precum și eu lui Hristos” (I. Cor. 4, 16; 11, 1), și ne spune că se roagă pentru noi ,,Nu încetez a mulțumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele” (Efes. 1,16), căci bine este  ,,să facem cereri, rugăciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii…căci aceasta este lucru bun și primit înaintea lui Dumnezeu” ( I Timotei 2, 1-3). Acestea le fac sfinții pentru noi, și mai mult ei vor fi  ,,judecători ai lumii” (Matei 19,28).

Sfântul Dimitrie a trăit la Tesalonic (Salonic, în Grecia de azi) în vremea împăraților păgâni Dioclețian  și Maximian (284-305), cei mai aprigi persecutori ai creștinilor. Grecia acelui timp era parte comună din Imperiul Roman , după cum, astăzi, e membră de drept a Uniunii Europene.

 Provenea din una dintre cele mai nobile familii din Macedonia. Cerut de la Dumnezeu cu lacrimi de părinţii săi rămaşi fără de prunci, Dimitrie a fost singurul lor fiu şi de aceea a fost crescut cu mare grijă, primind învăţătură aleasă. A fost  botezat în taină de părintii săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creștinilor. Tatăl era conducător al Provinciei Iliria funcţie care-l ţinuse departe de creştinism,  mama sa, însă, era creştină, transmiţând fiului evlavia şi zestrea spirituală. Tatăl îl va instrui în arta militară, iar mama în vieţuirea creştinească.

Sfântul Dimitrie era admirat de toți, nu doar pentru noblețea și frumusețea lui exterioară, ci și pentru virtuțile sale, pentru înțelepciunea și bunătatea sa.

 Sfântul Dimitrie, va îmbrăţişa cariera militară, bucurându-se de aprecierea tuturor, inclusiv a împăratului, însă în adâncurile sufletului va rămâne și va fii un creştin exemplar, fapt care se va dovedi ulterior.

Astfel, încă din tinerețe, la vârsta de numai 20 de ani, a devenit strateg și specialist în arta militară, așa încât în ciuda vârstei lui, a fost numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către Maximian Galerius, Cezarul Greciei și al Macedoniei.

Toate aceste onoruri nu l-au făcut pe Dimitrie să piardă din vedere lucrurile cele mai importante, și anume cele legate de mântuirea sufletului. Fiind dintru început evlavios și învățător al credinței în Domnul Iisus Hristos, își petrecea o bună parte a fiecărei zile cu învățarea și interpretarea învățăturii lui Hristos, în public și fără să se ascundă, așa încât mulți păgâni din Tesalonic și din regiune s-au convertit la creștinism, în ciuda  persecuțiilor pornite de împărat împotriva creștinilor.

Biruitor în războiul contra sciților, în drum spre Roma, Cezarul Galerius, care tocmai fusese proclamat August pentru partea răsăriteană a Imperiului Roman, s-a oprit la Tesalonic pentru a fi aclamat de popor și a sacrifica zeilor.

Câțiva păgâni invidioși din oraș au profitat de această ocazie pentru a se plânge împăratului și a-l denunța pe Dimitrie că este creștin. Mânia împăratului s-a transformat repede în furie, când a aflat că Dimitrie nu doar era ucenic  credincios al lui Hristos, dar și mare mărturisitor, predicând în public credința creștină.Împăratul a poruncit ca să fie prins sfântul Dimitrie și băgat  într-o temniță umedă din subsolul unei băi publice.

În Tesalonic aveau loc, în acest timp, serbări, ospeţe şi lupte de arenă în cinstea împăratului. Un atlet vestit, Lie, gladiator vandal păgân, era plătit să se lupte în arenă cu creştinii înfometaţi şi slăbiţi în închisoare, pe care îi arunca nemilos de pe un pod pe o platformă de suliţe, spre amuzamentul cinic al spectatorilor.

Nestor, un tânăr creştin închis împreună cu Dimitrie, și convertit de către el, revoltat de acest masacru şi cunoscând puterea rugăciunii lui Dimitrie, îi cere binecuvântarea să se lupte cu păgânul Lie.  Dimitrie îl binecuvântează: „Pe Lie vei birui, iar pe Hristos îl vei preaslăvi!”. Mâna lui Dumnezeu n-a întârziat să se arate: ca un alt David, care l-a doborât odinioară pe trufaşul Goliat (I Regi, 17), Nestor l-a biruit și l-a aruncat pe Lie în suliţele soldaţilor.

Fiindcă s-a aflat că Sfântul Dimitrie l-a binecuvântat pe Nestor, împăratul a trimis ostași și le-a poruncit să-l străpungă cu sulițele pe sfântul în temniță, după cum Lie fusese aruncat în sulițe și și pentru că a fost pricina morții lui Lie.

Ostașii l-au găsit pe sfântul lui Dumnezeu Dimitrie stând la rugăciune şi îndată l-au străpuns cu suliţele, ucigându-l. Prima suliță i-a străpuns coasta dreaptă. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli. Martiriul a avut loc la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Un anume Lupu, slujitorul credincios al Sfântului Dimitrie, a fost de față la martirizarea sa și i-a luat haina și inelul, muiate în sângele său, prin care s-au făcut multe minuni după aceea. Și pentru că s-a dus vestea despre minuni și lui Lupu  i s-a tăiat capul.

Creştinii au luat în taină trupul Sfântului Dimitrie  şi l-au îngropat cu cinste. Prin rânduiala dumnezeiască, după un oarecare timp, un boier binecredincios, Leontie, îmbolnăvindu-se greu, a poruncit să se facă săpături în locul unde i s-a spus că a fost îngropat Sfântul Dimitrie şi minune a lui Dumnezeu, a descoperit trupul neputrezit, din care izvora un mir frumos mirositor. Prin atingere de Sfintele Moaşte,  Leontie s-a vindecat. Drept mulţumire, Leontie a ridicat o biserică mult mai mare pe locul celei vechi, după ce Sf. Împărat Constantin cel Mare a acordat libertate creștinismului pe întreg cuprinsul Imperiului Roman, Biserica Sfântul Dimitrie din Salonic, sau Aghios Demetrios, acolo unde se află Sfintele sale moaște.  Din trupul mucenicului lui Hristos izvora mir dătător de tămăduiri, prin care se vindecau mulţime de bolnavi.

În vremea aceea a venit o foamete mare peste locuitorii din Tesalonic. Singurele mijloace prin care puteau să-şi aducă acolo hrana ori apa erau corăbiile cu pânze, care foarte greu ajungeau din cauza vânturilor şi a furtunilor. Multe  femei, văduvele, copiii, şi orfanii, toată locuitorii plângeau la racla sfântului: „Sfinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu să trimită ploaie, că murim de foame!”. Iar Sfântul Dimitrie, în chip de ostaş călare pe cal, alerga prin toate porturile Mării Mediterane şi, unde întâlnea o corabie cu grâu, întreba: „Unde vă duceţi?”. Ele mergeau în alte părţi, şi atunci Sfântul Dimitrie le dădea bani de aur şi le plătea grâul, zicând: „Duceţi-vă în cetatea mea, că este lipsă!”. Şi aşa a cumpărat multe tone de grâu şi le trimetea la Tesalonic.

 Exemplul și amintirea Sfântului Dimitrie, nu s-au stins până astăzi, căci numele său, pomenit în sfintele slujbe ale Sfintei noastre Biserici, e purtat și de mulți bărbați și de către femei, Dumitru și Dumitra sau Dumitrana.

Sfântul Dimitrie inspiră, continuu, la îndrăzneală dumnezeiască, la tinerețe responsabilă, la o viață autentic ortodoxă.

Sfântul Dimitrie vine și astăzi înaintea noastră și în aceste vremuri confuze şi priveşte în sufletele noastre să vadă: noi, copiii eroilor şi ai martirilor credinţei, avem aceeaşi putere morală? Avem aceeaşi privire și rezistență înaintea planurilor atât de întunecate şi de josnice ale vrăjmaşului diavol, pe care ni le oferă ca ademeniri, ca să ne moleşească şi să ne slăbească credința?

După sărbătoarea Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru reprezintă ultima și cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care după tradiție, marchează de fapt începutul iernii pastorale. Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se țin de Sfântul Dumitru, sunt focurile aprinse în noaptea de 25 spre 26  octombrie,  „focul lui Sumedru”. Astfel oamenii obișnuiesc să aprindă focuri în curți sau pe dealuri, ori în anumite locuri,  folosind cetină de brad, peste care copiii și cei maturi sar pentru a fi sănătoși și feriți de necazuri, nenorociri și boli iar tinerii pentru a se putea căsători. În mijloc se pune o tulpină mai înaltă de copac care se înfige în pământ, se îmbracă în cetină de brad și se aprinde focul. Rolul focului este și acela de a alunga duhurile necurate și  fiarele, având și puteri roditoare, astfel încât după ce este stins oamenii obișnuiesc să arunce în gradină cenușa și cărbunii.

În foc sunt aruncate castane sau diferite obiecte care pocnesc. Femeile mai înaintate în vârstă, înspecial cele din mediul rural, obișnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri și prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

Doresc din inimă ca pomenirea cea purtătoare de lumină a marelui ocrotitor, apărător al patriei noastre, al lumii în general, a Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni, să inspire în sufletele dumneavoastră putere, curaj, nădejde, lumină şi dispoziţie duhovnicească spre lucrarea mântuirii sufletelor noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.