Gimax Production în colaborare cu Muzeul Municipal Câmpulung Muscel organizează în data de 29 iunie 2017, ora 17.00, lansarea revistei umoristice „SATYRUL” la Muzeul Câmpulung Muscel.

Ce este „SATYRUL”?

Revista „Satyrul” a apărut pentru prima dată în 6 februarie 1866, la Iași, fiind editată de „Societatea Chineză” condusă de Bogdan Petriceicu Hașdeu.

„Satyrul”, a fost o publicație de mare fantezie și de profundă critică, mai întâi, literar-artistică și din ce în ce tot mai învederat social-politică. Concepută, după toate probabilitățile, democratic, de B. P. Hașdeu însuși, el prevedea clar și clauze dictatoriale, care-i dădeau libertatea de a imagina și realiza revista după propria-i viziune. De altfel, el nu s-ar fi putut manifesta „creator” altfel. Redacția – chiar dacă vor fi fost și alți membri desemnați – trebuia să constituie doar „corul” de aprobare și nu un obstacol, care să-l încurce sau să-i perturbe în vreun fel intențiile.

Ediția a doua apare la final de lună iunie 2017 la Câmpulung Muscel!

Sub îngrijirea Editurii Gimax apare o ediție nouă a publicației ieșene, susținută de un grup de entuziaști conduși de redactorul-șef, doamna Maria Chirtoacă, secondată de poetul Ion Mârzac în poziția de secretar de redacție.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.