Sfânta Muceniță Filofteia – ocrotitoarea Argeșului și a întregii Ortodoxii

Iubiți cititori,

Ne desparte numai o zi de marea bucurie a prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae. După ce în ziua de 6 decembrie ne-am bucurat cu toții de viața, minunile și darurile Sfântului Ierarh Nicolae, tânărul bătrân așa cum a fost numit datorită înțelepciunii și modului duhovnicesc al petrecerii tinereților sale virtuoase, sfântul care aduce multă bucurie celor ce îl cheamă în rugăciuni, dar mai ales copiilor, în ziua următoare, pe 7 decembrie, pomenim pe cea mai tânără dintre sfintele mucenițe, pe mielușeaua lui Hristos, pe Sfânta Muceniță Filofteia, ocrotitoarea Argeșului în mod deosebit, dar și a întregii lumi ortodoxe dreptmăritoare.

   Sfânta Muceniţă Filofteia era de neam româno-bulgar, născându-se pe la începutul secolului XIII (c. 1206), în oraşul Târnovo, vechea capitală a Bulgariei. Numele de Filofteia înseamnă ,,iubitoare de Dumnezeu”. Tatăl său era lucrător de pământ, iar mama sa, de origine valahă, era casnică. După ce dădu fiicei sale o aleasă creştere duhovnicească şi o legă cu inima de dragostea lui Hristos, mama se mută la viaţa veşnică, lăsând copila orfană în grija tatălui ei. Apoi el, recăsătorindu-se, a lăsat-o pe Fericita Filoteia în grija mamei vitrege. Postind şi mergând deseori la Biserică, Sfânta Muceniță Filofteia, s-a lipit de cuvântul Sfintei Evanghelii, care spune: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”, de parcă Domnul l-ar fi grăit pentru ea însăși. Unind fecioria cu milostenia, fericita Filofteia nu s-a dat la jocurile copilăreşti şi nici nu s-a împodobit asemeni tinerelor din vremea sa, Domnul trimiţându-i un mare dar de sus, acela de a cumpăra cele cereşti cu cele pământeşti. Se îngrijea ca nimeni dintre cei flămânzi să nu rămână nesăturat şi nimeni dintre cei goi neîmbrăcat, iar acestea fără ca cineva să ştie, temându-se de slava oamenilor. Dar, cum se întâmplă de obicei, copila era adeseori asuprită, pedepsită şi chiar pârâtă la tatăl ei, pe motiv că n-o ascultă, ci merge prea des la biserică şi că risipeşte averea casei, dând-o milostenie la copiii orfani şi săraci. Pentru aceasta era certată de tatăl ei. nsă fecioara Filoteia nu se tulbura, nici nu punea la inimă aceste ispite ce i le făcea satana prin invidia mamei vitrege, pentru a o îndepărta de la faptele cele bune, pe care le învăţase de la buna ei mamă. Ci, dimpotrivă, pe măsură ce creştea, Filoteia mergea continuu la slujbele bisericii, împărţea hainele ei bune şi mâncarea la copiii săraci care îi ieşeau în cale, iar acasă se ruga şi postea mereu.

Când avea numai 12 ani, a binevoit Dumnezeu s-o învrednicească pe fericita Filoteia de cununa muceniciei şi de bucuria Împărăţiei Cereşti, într-un chip ca acesta. Fiind toamnă şi tatăl ei lucrând la câmp, Filoteia era trimisă zilnic de mama vitregă să-i ducă de mâncare pe ogor. Dar fericita obişnuia să împartă câte puţin din mâncare la copiii săraci, care îi ieşeau în cale. Observând tatăl ei că mâncarea nu-i ajunge, şi-a certat femeia pentru aceasta, iar ea i-a zis: Întreabă pe fiica ta ce face cu mâncarea, că eu îţi trimit mâncare destulă la câmp!

Atunci, ticălosul tată, mâniindu-se pe fericita Filoteia, şi-a pus în minte s-o pândească pe cale şi să afle ce face cu mâncarea de nu-i ajunge. Într-o zi, la amiază, pe când el o pândea dintr-un desiş, a văzut pe Filoteia cum împarte mâncarea la copiii săraci care îi ieşeau înainte. Atunci, pornindu-se cu mânie de fiară, din îndemnul diavolului, a aruncat cu barda ce o purta la brâu asupra Sfintei Filoteia şi, tăind-o la picior, în puţină vreme, din cauza rănii, fericita şi-a dat sufletul în mâinile Preadulcelui ei Mire, Iisus Hristos.

Cuprins de frică şi mustrare, a încercat să ridice de jos sfântul ei trup, dar n-a putut, căci trupul Sfintei Filoteia, devenind făcător de minuni, se îngreuiase ca o piatră. Atunci nefericitul tată a alergat la arhiepiscopul Târnovei şi, mărturisindu-şi păcatul, i-a spus toate cele întâmplate. Arhiepiscopul cu tot clerul şi mulţime de popor au ieşit afară din oraş, cu tămâie şi lumânări în mâini, să ridice trupul cel proslăvit al Sfintei Muceniţe Filoteia şi să-l ducă în catedrala din cetate. Dar cu rânduială divină, trupul ei nu se lăsa nicidecum ridicat de la pământ.

Văzând că nu este voia Sfintei Filoteia să rămână în patria ei, arhiepiscopul cu slujitorii săi au făcut multe rugăciuni către Dumnezeu şi către muceniţă, numind numeroase mănăstiri, biserici şi catedrale din sudul şi nordul Dunării, să vadă unde anume doreşte să rămână sfintele ei moaşte. Dar trupul ei nu se uşura. La urmă au numit şi Mănăstirea Curtea de Argeş şi, prin minune dumnezeiască, moaştele Sfintei Filoteia s-au uşurat şi au putut fi ridicate şi aşezate în sicriu spre închinare.

Înţelegând că Sfânta Muceniţă Filoteia doreşte să fie dusă în Ţara Românească, la Mănăstirea Curtea de Argeş, arhiepiscopul a scris voievodului Radu Negru să primească acest sfânt şi nepreţuit odor, pentru ocrotirea şi mângâierea poporului român binecredincios. Astfel, clericii Târnovei au însoţit în procesiune sfintele moaşte până la Dunăre, iar de aici le-au întâmpinat clericii, monahii şi credincioşii români, în frunte cu mitropolitul şi domnul ţării, şi le-au dus cu alai domnesc la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde le-au aşezat în biserică.

Aşa au ajuns moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia în ţara noastră. Ele se bucură de mare cinste în Biserica Ortodoxă Română, alături de ale celorlalţi sfinţi care au moaşte pe pământ românesc. Dar mai ales în judeţul Argeş, Sfânta Filofteia este cinstită în mod deosebit cu pelerinaje locale dar și naționale la sfintele sale moaște.

Viața Sfintei Filofteia ne arată cât de departe merge mărinimia sufletului unui creștin adevarat și cât de străină este milostivirea adevărată de calculele meschine, de interese și chiar de glasul firesc al sângelui celui de o rudenie cu tine.

Așadar Sfântulița, așa cum este mângâiată mucenița de către poporul binecredincios, ne este pildă de mare curaj, curaj luminat de Duhul,  pentru că a urmat poruncile Domnului până la capăt cu prețul vieții, încălcând ,,autoritatea” părintească rău famată, contemplând cu durere și dimensiunile iadului sufletesc, văzând care este măsura ultimă a pervertirii omului, până la ce grad de răutate poate ajunge acesta, încât să devină din părinte ucigaș de om. Sfânta  Filofteia a aratat ce înseamnă a asculta de Domnul și de poruncile Sale, și ce înseamnă a nu lăsa sufletul schilodit de ,,poruncile” rele ale părintilor trupesti. Sufletul curat, inima încăpatoare a Filofteei a stins însă într-ânsa până și răutatea părinților săi, care nu a putut otrăvi acest ocean al Duhului Sfânt. Desigur, dragostea sa a fost atât de mare încât nu și-a lăsat inima rănită, precum piciorul său, de toporul răutății feroce ,,părintești”, dar nici nu a lasat vreo clipă de o parte manifestarea caldă, copilarească și până la capăt a milei și dragostei față de cei săraci și lipsițiscă și până la capăt a milei și dragostei față de cei săraci și lipsiți.

Sfânta Filofteia ne este pildă de mare curaj, curaj luminat de Duhul Sfânt și pentru că în fața răutății s-a păstrat blândă și nevinovată, rămânând până la capăt fidelă lui Hristos, Cel căruia I-a dăruit, prin săraci, atât merindea cea materialnică, cât și merindea sufletului ei nevinovat.