Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos

În ziua de 6 August a fiecărui an, Biserica noastră prăznuiește prealuminata sărbătoare a Schimbării la față a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest mare eveniment din viața Mantuitorului nostru, s-a petrecut în anul treizecișitrei al vieții Sale pământești,  ultimul an al propovăduirii Sale.

Pe când se afla în Cezareea lui Filip, unde marele Apostol Petru L-a marturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu cel adevarat, Domnul Hristos i-a întrebat pe apostoli: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar apostolii au răspuns: Doamne, unii zic că Tu ești Ilie, alții zic că ești Ieremia sau alții, că Tu ești unul din prooroci (Matei 16, 13-14).

Astfel, vrând să îndrepte această eroare din mintea lor, cum că  El ar fi unul din prooroci, care s-ar fi reîntrupat, dar și pentru a-i întări pe Apostoli în credință și în nădejdea Învierii Sale după Patimi și Moarte, Mântuitorul i-a luat  pe cei trei apostoli, pe Petru, pe Ioan și pe Iacov, fratele său, si s-au suit pe vârful Muntelui Tabor, ca să se roage.

Acolo, cei trei apostoli, fiind obosiți de călatorie, căci muntele Tabor este foarte abrupt, s-au așezat să se odihnească până au adormit. Când s-au trezit, mișcați de harul lui Dumnezeu,  au văzut că fața Domnului strălucea mai mult decât soarele iar hainele Lui erau ca lumina, albe ca zăpada. Chipul Mântuitorului s-a făcut altul. Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care și-a asumat-o.

Evanghelistul Matei spune ,,Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), în timp ce evanghelistul Marcu spune că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3). Faptul că Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos că era ,,ca soarele”, iar Luca, vorbind despre veșmintele Sale, menționează că ,,erau ca zăpada”, ne descoperă că firea omenească nu a fost absorbită de cea dumnezeiască în Hristos, căci ,,zăpada” nu a fost topită de ,,soarele” din El. Firea omenească și cea dumnezeiască din Hristos sunt unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit în Hristos.

 Domnul stătea în văzduh și vorbea cu cei doi mari prooroci, cu Moise si cu Ilie. Muntele Tabor luase forma Bisericii, căci acolo pe Tabor, au văzut apostolii pe prooroci și proorocii pe apostoli. Iconomul Tatălui, adică Moise, a văzut pe epitropul lui Dumnezeu, pe marele Apostol Petru, căruia i s-au dat cheile Împărăției cerurilor; feciorelnicul Legii Vechi, Ilie, a văzut pe feciorelnicul Legii Noi, pe Ioan Evanghelistul.

Pe Tabor s-au întâlnit cele două Testamente: Testamentul Vechi, reprezentat prin Ilie si prin Moise, și Testamentul Nou, prin cei trei apostoli: Ioan Evanghelistul, Iacov si Petru.

Moise era icoana și închipuirea Mantuitorului, care a condus poporul lui Israel prin pustie până la primirea legii, mai înainte de venirea lui Hristos.

Ilie, era cel mai slăvit dintre prooroci, care va veni la a doua venire să predice Evanghelia trei ani și jumătate pe pământ, împreună cu Enoh și Ioan, pe vremea lui Antihrist, ca să întoarcă poporul evreiesc la dreapta credință.

Sfinții Părinți spun că Moise și Ilie au fost prezenți la Schimbarea la Față de pe Tabor, pentru a li se îndeplini și lor dorința de a vedea fața lui Dumnezeu, fiindcă ei, în  viața lor pământească, nu au fost învredniciți să vadă fața lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu încă nu Se întrupaseră: Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peșteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vânt.

Prezenta lui Moise si Ilie alaturi de Hristos are scopul  de a ne descoperi că Hristos este o persoana distinctă de cei doi prooroci și nu o reîntrupare a lui Moise sau a lui Ilie, cum credeau mulți din vremea aceea.

 Dar, stând ei, deodată au dispărut cei doi prooroci. Ilie și Moise s-au ridicat la cer. Acum au înțeles că Hristos nu-l Ilie, ci este Dumnezeul lui Ilie, Hristos nu-i Ieremia, ci este Cel Care l-a sfințit pe Ieremia în pântecele maicii lui, că Hristos nu este Moise, ci este Cel care a dat lege lui Moise, că Dumnezeu Iisus Hristos  este Dumnezeul proorocilor ci nu unul din prooroci.

Apostolii erau îmbătați de lumină, de frică și de cutremur. Atunci Petru Apostolul, care iubea mult pe Mântuitorul, ca și Ioan Evanghelistul, neștiind ce vorbește, cum spune Evanghelia, ar fi vrut ca bucuria, lumina și dulceața aceea pe care o văzuse acolo, să rămână cu el totdeauna. De aceea, când a văzut pe Tabor pe cei doi prooroci, îi spune Mantuitorului : Doamne, bine este să stăm noi aici ! Să facem aici trei colibe ! Ție  una, lui Moise una si una lui Ilie ! ( Matei 17, 4 ). Din dragostea lui dorea să-i umbrească pe cei trei, pe care-i văzuse, pe Domnul, pe Moise și pe Ilie, uitând că-i trebuie și lui colibă și lui Ioan Evanghelistul și lui Iacov!

Petru a vrut  să-I facă o colibă pământească lui  Dumnezeu, Celui care a acoperit poporul lui Israel, pe cei 638.000 de robiți, care au iesit din robie, sub nor ca sub aripi de vultur și noaptea îi lumina cu stâlp de foc.

Pe Tabor Domnul le face lor colibă, dintr-un nor care strălucea mai mult decât soarele, care nu era un nor întunecat, ci luminos ca soarele și se întindea de la Cer până la Pământ, care să le țină umbră, pentru ca ei, ființe omenești, să nu se ardă de focul dumnezeirii! Nu era nevoie de coliba lui Petru  pentru Dumnezeu, făcătorul Cerului și al pământului.

Deodată un glas din nor, de sus, s-a auzit; era glasul Tatălui Care zicea: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta sa-L ascultați!

Din acel nor preascump, Petru aude glasul Tatălui, al Părintelui, care vine din Cer să mărturisească cine  este Hristos, că nu este  nici Ilie, nici Moise, nici Ieremia, ci Fiul lui Dumnezeu cel iubit, pe care lumea trebuie să-L asculte.

Dumnezeu Tatăl știa că toți Apostolii până la moarte vor mărturisi pe Hristos, că Petru o să-L mărturisească pe Hristos până la Roma și acolo avea să moară răstignit cu capul în jos, că Ioan Evanghelistul avea să fie îngropat de viu, și lui Iacov avea să i se taie capul cu sabia de către Irod. Dar acum a vrut Dumnezeu  să-I  încredințeze pe ucenici că Cel Care pe Tabor S-a schimbat la față înaintea lor, și ale Cărui haine se văd acum ca lumina și fața Lui ca soarele, că Cel pe care ei  îl vor mărturisi cu prețul vieții lor, nu este Moise, nu-i Ilie, nici Ieremia, nu este unul din prooroci, ci este Dumnezeul proorocilor. Ceea ce au văzut ucenicii pe Tabor nu este ființa lui Hristos, nu este Dumnezeirea Sa ci numai o mică strălucire a slavei Sale Dumnezeiești.

Semnificația spirituală a sărbătorii Schimbării la față este vederea lui Dumnezeu și transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viața aceasta.

Să ne rugăm ca Schimbarea la față a Domnului să fie schimbarea noastră, ca şi noi să ne schimbăm, adică din trupeşti să devenim duhovniceşti, din împătimiţi, neprihăniţi prin lumina Harului, care trăieşte în noi din momentul Botezului şi care pâlpâie ca o scânteie dumnezeiască sub cenuşa patimilor şi păcatelor noastre.

preot dr. Arsulescu Ion Sebastian

Colaborator ZiarExclusiv