În ziua de sâmbătă 24 iunie, sărbătorim Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Sfânta noastră Biserică Ortodoxă dreptmăritoare sărbătoreşte zilnic pomenirea sfinţilor. Fiecare zi din calendarul creștin ortodox este dedicată unia sau mai multor sfinți. Există şi o zi, în cursul anului în care Biserica noastră îi sărbătoreşte pe toţi sfinţii laolaltă şi anume Duminica Tuturor Sfinţilor – prima Duminică după Rusalii. Ziua de sărbătorire a sfinților este de obicei nu ziua nașterii lor, ci ziua morții, a trecerii lor la Domnul, pentru că moartea din  viața de aici este de fapt o naștere, nașterea pentru viața de dicolo. Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac însă excepţie de la această regulă. Ei au privilegiul de a li se sărbători atât naşterea, cât şi alte evenimente din viaţa lor: Nașterea Maicii Domnului, Adormirea Maicii Domnului, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, etc. Biserica a închinat Sfântului lui Ioan Botezătorul şase sărbători: zămislirea (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).

Astfel în cazul Sfântului Ioan Botezătorul prăznuim nu doar moartea lui martirică, după cum știm, prin Tăierea capului, dar și Nașterea sa, și aceasta pentru că minunea nașterii sale prorocită prin Îngeri, este începutul unor dumnezeiești lucrări, a unor lucruri mult mai înalte, anume zămislirea și nașterea sa prevestind și pregătind prea marea minune a „zămislirii fără de sămânță” a Fiului lui Dumnezeu, a Nașterii mai presus de fire a Domnului nostru Iisus Hiristos din Sfânta Fecioară Maria. De aceea Sfântul Apostol și Evanghelist, doctorul și pictorul Luca, zugrăvește în cuvintele din capitolul I al Evangheliei Sale, a treia din Noul Testament, mai întâi Nașterea Sfântului Ioan, la trei luni după Buna Vestire şi la şase luni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului și apoi Nașterea Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul fiind Înaintemergător al Domnului, atât în naștere, după cum va fii Înaintemergător al Domnului și în moarte, primind moarte martirică înainte de Răstignirea, Moartea și Învierea Domnului Hristos.

Păstrăm în inimile noastre cuvintele pe care le  auzim rostite în ziua Paştilor din Sfânta Evanghelie după Ioan: „Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan” (Ioan I, 6), iar  Sfânta Evanghelie pe care am ascultat-o astăzi  ne întăreşte şi mai mult convingerea acestui adevăr, că „de la Dumnezeu a fost trimis”, ca „să gătească Domnului un popor desăvârşit”. Trimiterea lui a fost mare‚ înaintea Domnului, mai mare decât a oricărui proroc din Vechiul Testament şi decât trimiterea lui Moise şi decât a lui David şi a lui Ilie, a lui Isaia sau a oricărui alt proroc. El este cel mai mare sfânt din Vechiul Testament, cea mai strălucitoare stea din lumea veche, de dinaintea venirii lui Hristos.

Sfântul Andrei Criteanu îl numește pe Sfântul Ioan Botezătorul: „hotarul Prorocilor și începătura Apostolilor” Pentru că prin el se termină șirul Prorocilor care Îl vestesc pe Hristos și se face începutul unui alt șir, al unei alte rânduieli dumnezeiești: cea a Apostolilor Lui.

Nașterea Sfântului Ioan este una minunată și aduce multă bucurie în inimile noastre și a întregii omeniri.

Fragmentul evanghelic din Evanghelia după Luca, relatează evenimentul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, subliniind bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu faţă de om. Naşterea oricărei  noi făpturi umane a lui Dumnezeu este pentru o familie creştină un motiv de bucurie şi, în acelaşi timp, de laudă adusă Creatorului vieţii.

Elisabetei, o femeie credincioasă, Dumnezeu îi dăruieşte un fiu, în ciuda vârstei sale înaintate şi a sterilităţii ei. Dacă vă vom  spune că putem sădi o floare minunată într-o bucată de marmură cine ne va crede? Florile se sădesc în glastre și într-un pământ ales. Nu se sădesc pe marmură, care este netedă şi nu are deloc pământ. Ei, bine, ceea ce nu se poate realiza cu marmura s-a realizat în cazul Sfântului Ioan. S-a născut dintr-o mamă al cărui soț și tată erau foarte înaintați în vârstă, și pe deasupra și stearpă. Unei femei sterpe şi înaintată în vârstă îi este cu neputinţă naşterea de copii. S-a auzit vreodată ca vreo femeie de 70 de ani, care în tinereţea ei era şi stearpă, să nască prunc? Şi totuşi, femeia stearpă şi înaintată în vârstă, Elisabeta, a născut un copil. L-a născut pe Ioan.

    Zaharia, tatăl său, preot şi slujitor în Templu, din cauza puţinei sale credinţe în această naştere, e pedepsit de Dumnezeu cu amuțirea, a rămas mut. După gândirea umană, necredinţa lui Zaharia era oarecum îndreptăţită, deoarece la vârsta lui era imposibil să poată avea un copil, însă la Dumnezeu acest lucru nu era cu neputinţă. Astfel, naşterea Sfântului Ioan, este o manifestare a puterii lui Dumnezeu. Însuşi numele lui exprimă identitatea sa misterioasă: ,,Dumnezeu dă har”. Minune este că  Ioan se naște la bătrânețe dar minunea este că și tatăl său, arhiereul, se vindecă de muțenie, pentru ca să se bucure, și nu doar că a vorbit, ci a făcut şi un poem, nu ca poemele lumeşti care au frumuseţi şi cuvinte rimate, ci un poem plin de dumnezeiesc înţeles, poem de Dumnezeu insuflat, poem-rugăciune, poem-profeţie. Zaharia a profeţit ce avea să fie copilul (Luca 1, 68-79).

Nașterea Sfântului Ioan este una minunată în primul rând pentru că este „naștere afară de vârstă”, mai presus de vârstă, dincolo de vârsta când se concep pruncii, dar nu naștere mai presus de fire ca a Domnului.

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul e naștere minunată pentru că el s-a născut „din pântece sterp, dezlegând sterpeciunea pântecelui, dar și sterpiciunea inimilor noastre”.

Prin nașterea Sfântului Ioan Dumnezeu a adus bucurie multă nu numai părinților lui cuvioși și înaintați în zile ci și nouă, sau mai ales nouă, pentru că ne-a învățat ca întru pocăință și curăție să Îl primim pe Mântuitorul sufletelor noastre. Astăzi s-a născut Înaintemergătorul Domnului, vestitorul Lui și de aceea nașterea lui e naștere plină de bucurie, pentru că ea Îl vestește pe Cel ce avea să vină spre mântuirea lumii.

Prăznuirea zilei de naștere a Sfântului Ioan Botezătorul și a oricărui sfânt e o lecție profundă de cinstire a vieții ca dar al lui Dumnezeu, a voii lui Dumnezeu cu oamenii, pentru că nimeni nu se naște în afara voii lui Dumnezeu.

Pentru ce și cum s-au rugat înțelepții bătrâni părinți Ioachim și Ana? S-au rugat cu post îndelungat ca Dumnezeu să le dăruiască un prunc și au dobândit-o pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru ce s-au rugat preotul Zaharia și preoteasa Elisabeta? S-au rugat ca Dumnezeu să le dăruiască un prunc.

Unde-i mintea acelor femei care se gândesc nu să aibă copii, ci să nu aibă? Unde-i mintea acelor părinti care nu postesc, nu se roagă si nu fac milostenie, cerând ,,Dă-ne nouă, Doamne, copii?”, ci, dimpotrivă, stau împotriva planului de creatie al lui Dumnezeu, să nu aibă copii sau să aibă mai putini. Acest păcat distruge lumea și nu numai că distruge natalitatea popoarelor, dar distruge sufletele oamnenilor și atrage urgia lui Dumnezeu pe pământ.

Numele de Ioan înseamnă ,,Darul lui Dumnezeu”. Şi într-adevăr Ioan s-a dovedit un dar a lui Dumnezeu, o mare binefacere pentru omenire. La unele popoare se obişnuieşte ca numele Ioan Botezătorul să fie folosit drept prenume cu amândoi termeni: în franceză Jean-Baptiste, în italiană Giovanni Battista.

  Și ca să aflăm cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul să întrebăm direct pe Hristos, Mântuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Săi și la tot poporul: Ce-ați ieșit să vedeți în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ați ieșit să vedeti? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe și în desfătare, sunt în casele regilor? Dar ce ați ieșit să vedeti? Au doară prooroc? Și apoi le explică: ,,Dacă ați ieșit pentru aceasta, să stiți că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!” Apoi, arătând cine este Ioan, spune că, din toți cei ce s-au născut din femei până la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezătorul. Dacă ar fi spus un prooroc acest adevăr, un patriarh, un apostol, un sfânt, ar trebui să-l credem; dar când spune Ziditorul proorocilor si Dumnezeul proorocilor că Ioan este cel mai mare om născut din femeie, cine poate să se îndoiască de acest adevăr?

Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: „Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11, 11), este mărturisirea lui Hristos despre Ioan. Nu există contradicţie în cele afirmate de Hristos. Ca să înţelegem ca Ioan Botezătorul este „cel mai mare între cei născuţi din femei”, ne este de ajuns să ştim ca a săltat în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta se întâlneşte cu Fecioara Maria atunci când aceasta Îl purta în pântece pe Domnul, că a vieţuit în pustie precum un înger, că L-a botezat pe Hristos la râul Iordan, etc. Iar să înţelegem ce înseamnă cuvintele „cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el”, ne vom opri asupra tâlcuirii pe care o dau Sfinţii Părinţi.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „teologul cel mai înalt e mai mic decât cel de pe urmă dintre îngeri”. El face această afirmaţie pentru că rezuma „împărăţia cerurilor” la lumea îngerilor, căci Împărăţia cerurilor nu era încă deschisa oamenilor în vremea lui Ioan. Astfel, Sfântul Ioan este mai mic decât orice înger. Însă Sfântul Ioan Botezătorul este o minune de om care s-a construit, s-a zidit pe sine duhovnicește în răbdare, în durere, în rugăciune, în ascultare de Dumnezeu. I se spune înger în trup sau om îngeresc, pentru cât de aspră i-a fost viața în pustie și cât de intransigentă asceza.

  O minune a fost naşterea lui Ioan, dar o minune a fost şi întreaga lui viaţă de după aceea, trăită în smerenia dusă până la jertfelnicie. ,,Este nevoie ca El să crească şi eu să mă micşorez” (Ioan 3,30), spunea Sfântul Ioan referindu-se la Domnul Hristos.  Cine oare ar mai vorbi astfel? Care dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest pământ ar spune despre sine că doreşte să se micşoreze, să se umilească, în timp ce aproapelui său i s-ar cuveni să crească, să sporească? Raţionamentul omului de azi este cu totul altul: să voiască a creşte şi a propăşi el pe seama şi în dauna celorlalţi. Şi totuşi Ioan Botezătorul ne arată un cu totul alt comportament: se umileşte pe sine pentru ca celălalt să crească, să se afirme.

Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haina din par de cămila, încins cu o curea de piele şi că se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.Camila poate simboliza atât curăţia, cât si necurăţia. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită ca un animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută şi ca necurata, daca ţinem seama că avea copita despicata. Daca rămânem la prima semnificaţie, cea de animal curat, cămila simbolizează poporul ales, în timp ce necurăţia prefigura neamurile păgâne. Faptul că Ioan purta o haina din par de cămila, simbolizează chemarea evreilor şi a păgânilor la Hristos. Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin încingerea cu ea, omorârea patimilor. Cât priveşte hrana sa, trebuie să ştim că albinele şi lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, semn că Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului.

Astfel, minunat a fost Ioan Înaintemergătorul prin naşterea lui, dar  minunat a fost și prin asceza lui,  minunat prin învăţătura lui. Minunat încă, pentru că s-a învrednicit să boteze în apele Iordanului pe Hristos. Minunat sfârşit prin moartea lui mucenicească. Când a aflat că împăratul şi-a lăsat soţia legiuită şi trăia cu o altă femeie, cu femeia fratelui său, Ioan s-a înfăţişat fără teamă la palat şi l-a mustrat în faţă pe împărat. Şi a plătit cu viaţa acea mustrare. Şi-a dat viaţa apărând legea lui Dumnezeu în faţa oricărui avantaj uman. Sfântul Ioan Botezătorul este omul care se dăruieşte Cuvântului, fără a căuta privilegii şi avantaje, fără a căuta laude.

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este cunoscută în popor şi cu denumirea de Drăgaică sau Sânziene. În tradiţia populară, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Erau considerate nişte preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse în pădurile întunecate. În noaptea de 23 spre 24 iunie, sânzienele umblă pe pământ sau plutesc în aer, cântă şi dansează, împart rod holdelor, înmulţesc animalele, păsările şi tămăduiesc suferinţele şi bolile oamenilor.  Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau înapoi, adică nu mai cresc deloc.

Legate de această zi sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei. Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară, se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene. De Drăgaică au loc practici şi obiceiuri de aflare a ursitei şi de sporire a belşugului în case.

   La mulți ani purtătorilor numelui sfânt al Sfântului Ioan Botezătorul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.