Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos – bucurie la toată lumea

  Marele Praznic Împărătesc al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este așteptat cu mare bucurie în fiecare an, de către toată lumea creştină. În fiecare an, Naşterea după trup a Pruncului Iisus din Sfânta Fecioară Maria într-o peşteră săracă din Bethleem, aduce o rază de nădejde şi de bucurie în sufletele tuturor. Prin intermediul sfintelor slujbe din Biserică, prin tradiţiile şi datinile care însoţesc acest praznic măreţ, ne facem şi noi părtaşi la bucuria pe care au simţit-o păstorii şi magii la vederea Fiului lui Dumnezeu întrupat pentru îndumnezeirea întregului neam omenesc.

Primii cărora li se vesteşte acestă mare bucurie sunt păstorii, oameni înfrăţiţi cu natura. Ei sunt cei care văd şi-n pom, şi-n floare, şi-n pământ pe Creatorul lor, pe Dumnezeu. În simplitatea lor, împletită  cu smerenia şi curăţia inimii, ei au putut auzi cel mai uşor descoperirea Îngerului, care le vestea bucurie, bucurie mare. Apoi au văzut şi auzit mulţime de îngeri care, prin cântarea lor, aduceau mesajul cerului adresat pământului cu ocazia Naşterii Mântuitorului: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Prin Cel ce s-a născut în peşteră, cerul s-a deschis din nou pentru pământ. Oamenii pot avea din nou un grai comun cu îngerii, pot cunoaşte şi slăvi împreună cu îngerii pe Dumnezeu. În această stare, întru Dumnezeu fiind, ni se vesteşte că va coborî pace pe pământ, iar noi, oamenii, vom cunoaşte din nou, între noi, bunăvoire. De-a lungul anilor s-a căutat  să  se  modernizeze,   să se  actualizeze  acest   mesaj, adaptându-l după bunul plac şi împrejurări.  Numai în măsura în care dăm mărire Creatorului Dumnezeu, vom putea înfăptui pacea  şi pe pământ buna voire, între oameni şi popoare.   Trebuie  să înţelegem  că  mesajul  trimis  la Naşterea lui lisus se adresează de fapt tuturor oamenilor, întregii istorii umane şi în special nouă, creştinilor care Îl mărturisim pe Hristos, Mântuitor al lumii. În măsura în care deschidem uşa inimii, ea devine o iesle în care El se naşte, trăieşte şi ne dăruieşte putere, înţelepciunea şi iubirea Lui.

Magii  reprezintă ştiinţa care în special în acest secol de aşteptare, caută pe diferite căi, să găsească sensul vieţii, să ajungă la Esenţă, la cunoaşterea Adevărului. Magii au descifrat că în univers s-a produs un fenomen extraordinar, că s-a născut Cel aşteptat, care va aduce mântuirea lumii.

Magii de la răsărit erau păgâni, după unele indicii din Persia. Ei au venit din răsărit în numele răsăritului, nu în numele unei singure țări sau popor, pentru a da slavă Noului-Născut. Lucrul cel mai important este acela ca ei au venit în numele întregului răsărit drept-măritor de stea, pentru a aduce slavă Stelei celei mai strălucitoare a cerului din istoria lumii: Iisus Hristos.

Uitând pe  Dumnezeu Cel Adevărat, Viu și Atotputernic, răsăritul căzuse de-a lungul vremii sub stăpânirea firii omului și, întrucât stelele sunt corpurile cele mai puternice din lumea zidită, ei se aflau sub stapânirea și conducerea stelelor. Popoarele răsăritene credeau că stelele sunt  ființe vii și puternice care stăpâneau atât toate lucrurile făcute de pe pământ, cât și viețile oamenilor. Popoarele răsăritene le idolatrizau privindu-le pe unele ca fiind bune iar pe altele ca fiind rele. Ele semnificau zeii buni sau răi. Oamenii le aduceau jertfe, chiar și jertfe omenești, atât zeilor buni, cât și celor răi, pentru a câștiga bunăvoirea zeilor buni și a îndepărta vrăjmășia celor răi. Pentru a scăpa de aceste credințe populare nepotrivite cu înțelepciunea omului, învățații din răsărit au început să caute în stele și să vadă ce pot aduce ele în viețile oamenilor. Ei au fost primii care au descoperit astrologie. Dar  această știință nu a adus oamenilor descoperirea adevărului ci o înrobire și mai mare. Craii de la răsărit  au descoperit că stelele nu erau de fapt zei, așa cum credeau oamenii, dar considerau  că influența lor asupra tuturor lucrurilor vii de pe pământ era atât de mare și cu o precizie atât de matematică, încât nici o ființă vie nu era în stare, printr-o fărâmă de spațiu sau clipă, să se elibereze de această înrobire oarbă a stelelor. Ca și cum stelele nu ar fi fost făcute pentru om, ci omul pentru stele! Stelele cârmuiau nașterea și  viața, întâmplările fericite și nefericite, caracterul și transformările lui, fiecare întâmplare din viața lui și chiar moartea! Dar, în adâncurile sufletului omenesc, care era îndestulat de întunecimea astrologiei, mila lui Dumnezeu nu a îngăduit stingerea acelei mici scântei că  omul este o ființă liberă si aceasta a dat naștere nadejdei  că se va ivi o stea prielnică omului, înfrumusețată de toate stelele, pentru a scoate omul din temnița acestei lumi în Impărația libertății. Și aceasta dorință arzătoare pentru stea a apărut într-o noapte deasupra capetelor crailor de la răsărit care priveau cerul; aceasta i-a condus pe un drum necunoscut și ei îndată au lepadat totul și au urmat-o. Ca și cum ar fi vorbit pe cale cu această stea tainică și ar fi învățat de la ea multe lucruri! Ca și cum ar fi aflat de la ea ca aceasta este  doar o stea care duce  către Impăratul nou-născut care era adevăratul Răscumparator al oamenilor, Răsăritul cel de sus; că acest Impărat a fost numit Impăratul iudeilor, că S-a născut în Iudeea și că aceștia trebuiau să-I duca trei daruri: aur, tămaie și mir!

Dacă steaua care i-a condus a fost sau nu un fenomen astronomic nu putem afirma cu precizie. După unii astronomi, a avut  loc într-adevăr un fenomen astronomic deosebit, în acea vreme.

Sfântul loan Gură de Aur, spune că magii n-au găsit pe lisus pe baza unei stele anumite. Steaua din Evanghelie a dispărut în timpul şederii lor în Ierusalim, apoi a reapărut. Şi din înălţimea cerului era, practic, imposibil să marcheze locul în care se găsea lisus. Chiar dacă a avut loc şi un fenomen deosebit de care s-au sesizat, ceea ce a condus pe magi nu a fost numai raţiunea lor şi o stea de pe cer, ci o iluminare interioară prin care au deosebit lucrarea lui Dumnezeu. Ce n-au cunoscut oamenii de religie din trecut şi nici chiar învăţătorii poporului Israel au descoperit magii. Astfel au plecat spre ţara îndepărtată, la un drum lung de luni de zile, poate de ani, ca să găsească adevărul, marea taină a vieţii, pe împăratul lui Israel care le-a fost descoperit.

Magii au văzut, s-au sesizat de stea, poporul Israel nu s-a sesizat de prooroci. Prin magi, Iisus Hristos deschide poarta credinţei pentru neamuri. El se descoperă poporului Israel prin păgâni, care vin de departe ca să vestească lui Israel pe Mesia – împăratul lor ce s-a născut. Venirea magilor este totodată o formă de prevestire a viitorului care arată că neamurile păgâne vor intra în împărăţia lui Dumnezeu înaintea celor mulţi din poporul ales.

Sfinții Părinți consideră  că această stea călăuzitoare, care i-a condus pe craii de la răsărit la Betleem, nu era o stea ca celelalte, ci era o putere duhovnicească care avea chip de stea. Dacă Dumnezeu a putut să-i apară lui Moise ca un rug aprins și lui Avraam în chipul a trei bărbați și proorocului Ilie ca un vartej și un glas, de ce să nu apară Domnul sau Îngerul Lui crailor în chip de stea? În marea Lui milostivire, El coboară la oameni și le apare acestora în chipul în care ei puteau să înțeleagă. El S-a arătat crailor, care Il căutaseră printre stele, ca o stea. Iudeilor nu li s-a arătat steaua, întrucât aceștia nu-L căutaseră niciodată în stele. Și de aceea steaua, care strălucise înaintea crailor de-a lungul călătoriei lor prin țările de răsărit, a dispărut deasupra Ierusalimului. Dumnezeu S-a aratat la Ierusalim altfel căci nu trebuia să apară în chipul unei stele. Steaua a strălucit în răsărit pentru ca iudeii, spre rușinea lor, să afle despre nașterea lui Hristos de la pagani.

Ajungând la Ierusalim n-au mai văzut steaua şi au întrebat: ,,Unde este regele iudeilor cel ce s-a născut ? Căci am văzut ta răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Auzind regele Irod, s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului i-a întrebat: Unde este să se nască Hristos ? Iar ei au zis: În Bethleemul Iudeii, căci aşa este scris de proorocul” (Matei 2, 2-5).  Ajungând în Ierusalim, magii au spus lui Irod și arhiereilor despre această stea fără de asemănare, care a arătat ca semn că S-a născut noul împărat iudeu. Irod, împreună cu cărturarii și învățații lui Israel, în loc să se bucure și poporul Ierusalimului să strige cu bucurie că li s-a dat să vadă ce mulți  prooroci și regi au voit să vadă, dar n-au văzut , în loc să se bucure, Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul dimpreună cu el. Pentru că era rege, era firesc ca Irod să se teamă atât pentru sine, cât și pentru copiii săi. Dar de ce se tulburase și Ierusalimul? Pentru că, deși proorocii Îl anunțaseră ca Mântuitorul, Miluitorul și Izbăvitorul care va veni de sus, Ierusalimul a rămas tulburat de aceleași înclinații idolatre care mai înainte îi făcuseră să plece de la Dumnezeu, chiar atunci când El Își revărsa cele mai mari daruri ale Sale asupra lor. Păcatul lor i-a tulburat și faptele cele rele ale sufletelor lor i-au făcut să le fie frică. Drepții Îl așteptau pe Mesia ca prieten, dar păcătoșii Îl așteptau ca judecător. Nedespărțindu-și mintea și trupul de pământ, Irod și cărturarii s-au temut că noul Împărat îi va sili să se desprindă de pământ. Irod și capeteniile poporului se temeau mai ales ca noul Împărat îi va găsi nevrednici, îi va alunga din rosturile lor. El va fi mai iubit de popor decat Irod, care era un tiran și un lup îmbrăcat în piele de oaie. Un nou împărat, cu o asemenea menire, cât și nașterea Lui la porțile capitalei, era o primejdie pentru coroana lui Irod și a urmașilor săi. Degrabă, mintea lui Irod a zămislit o punere la cale pentru apărarea sa. A fost punere la cale de vărsare de sânge în cazul acesta, la fel ca în toate celelalte cazuri de mai inainte, cu privire la cineva care a însemnat o primejdie pentru tronul lui Irod. Astfel, Irod a chemat la el pe magi în ascuns și a început să-i întrebe în amănunt despre steaua cea tainică. Dar pentru el acesta nu era lucrul cel mai însemnat. El era deja foarte lămurit că împotrivitorul său în lume se născuse deja.

Cuprins de frică, Irod  a adunat arhiereii și cărturarii poporului, ca să-i spună lămurit unde trebuie să Se nască Hristos. El nu era iudeu, ci strain și nu cunoștea proorocirile cu privire la Mesia.

Atunci Irod, chemând pe magi le-a indicat Bethleemul şi în viclenia lui, putem spune satanică le-a cerut ca la înapoiere să-l vestească şi pe el unde se află Pruncul, pentru ca să meargă să I se închine, urmărind în realitate uciderea Lui. El voia să-i facă pe crai iscoadele lui, și astfel să se facă împreună lucrători la răul pe care îl pusese deja în minte. Irod voia să îi facă pe acești oaspeți aleși, care erau însetați de adevăr și libertate, să-și lase casele și să pornească într-o călătorie lungă și primejdioasă și să-i facă împreună-lucrători la fărădelegile pentru pregătirea unei ucideri înfiorătoare.

Plecând din Ierusalim, steaua s-a arătat din nou magilor şi  mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul (Matei 2, 9). Lăsându-l pe Irod craii de la răsărit, însetați după adevăr, au plecat din Ierusalim și au pornit pe cale. Au mers pe aceleași drumuri pe care, în vremuri străvechi, proorocii insuflați proorociseră venirea acestui Împărat, către care ei se îndreptau. Ei au trecut pe la Turnul lui David, unde  David cântase din psaltire despre urmașul său slăvit, trecând pe la mormântul Rahelei și în cele din urmă ajungând la Bteleem. Ei au lăsat în urmă orașul în care Domnul arătase multe semne cu privire la Hristos – au lasat Ierusalimul și au urmat singurul semn pe care îl dăduse lor Domnul: steaua cea strălucitoare de la răsărit, care îi asteptase în ascuns, în afara porților Ierusalimului.

Și iată, steaua pe care o văzusera în Răsărit mergea înaintea lor. Ei călătoreau pe cămile, atât din cauza distanței foarte mari cât și din pricina pustiului de nisip, care nu se putea străbate cu piciorul. Ochii lor au urmărit steaua, inimile lor s-au bucurat de stea și gândurile lor erau frământate numai de Noul-Născut. Și ce bucurie i-a cuprins pe ei când steaua a venit și a stat deasupra peșterei din Betleem! Evanghelistul ne spune ca ei s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Magii au intrat cu smerenie și cu bucurie și au văzut pe Prunc dimpreună cu Maria, mama Lui, și, căzând la pământ, s-au închinat Lui. Evanghelistul dinadins vorbește mai întâi despre Prunc și apoi despre Maria, pe când Iosif nu este pomenit. Evanghelistul ne face cunoscute cele despre sfânta Familie în ordinea însemnătății pe care o au pentru oaspeții lor din depărtări, din țările de la răsărit. Pentru ei, lucrul cel mai însemnat este să-L vadă pe Împărat, apoi pe Maica Sa, apoi pe ceilalți. Dumnezeu l-a rânduit pe Iosif lângă Fecioara  Maria din pricina Iudeilor, nu din pricina păgânilor. Pentru iudei, Iosif trebuia să fie cunoscut ca logodnic al Mariei, pentru a o ocroti de batjocura legiuitorilor și de cruzimea legilor pământești; pentru magi, era ca și cum Iosif nici nu ar fi existat. Aceasta caută să transmită Evanghelistul când pomenește de Iisus și Maria, dar nu vorbește de loc de Iosif.

Căzând la pământ, s-au închinat Lui. Cei care se închinaseră stelelor cu frică și cu cutremur, acum cu mare bucurie cad la pământ și se închină Dumnezeului Celui viu, care a venit pe pământ ca să-i slobozească din robia lor față de stele .

Deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămaie și smirnă. Ei I-au adus trei daruri, semnificând prin aceata Sfânta și de-Viață-dătătoarea Treime, în Numele căreia Pruncul Iisus a venit printre oameni și, în felul acesta, a făcut cunoscute cele trei ipostaze sau demnități ale lui Hristos: împarat, arhiereu și prooroc – căci aurul semnifică împărația, tămâia semnifică arhieria și mirul proorocia sau jertfa. Pruncul nou-născut va fi Împărat în împarăția veșniciei, El va fi Preotul și Proorocul fără de păcat și, ca majoritatea proorocilor dinaintea Lui, El va fi ucis. Este limpede pentru toți că aurul semnifică un împărat și împărația lui; este limpede că tămâia semnifică rugăciunea ori preoția și că mirul semnifică veșnicia. Nicodim a uns cu mir trupul mort al lui Iisus (Ioan 19,39-40, Psalm 44,6) și trupurile erau unse cu mir ca să le păzească de stricăciune și putreziciune, ca să le păstreze puțin mai mult de grozăvia stricăciunii morții. Lumea trebuia luminată de Hristos, așa cum strălucește aurul, trebuia să se umple de rugăciune așa cum biserica se umple de mireasma de tămâie și să se pătrundă de mireasma învățăturii Sale și de trupul Său ca de mir. Împreună cu aceasta, cele trei daruri semnifică veșnicia și neschimbabilitatea: aurul rămâne aur, tămâia rămâne tămaie și mirul rămâne mir: nici unul dintre acestea nu-si pierde esenta sa în decursul veacurilor. După o mie de ani, aurul încă strălucește, tămâia arde și mirul își păstrează mireasma. Nu s-ar fi putut găsi alte trei elemente pe pământ, care să preînchipuie atât de desăvârșit menirea pământească a lui Hristos, sau care să arate mai lămurit și mai grăitor chipul nemărginit – veșnic – al lucrării lui Hristos pe pământ și a darurilor pe care El le-a adus din cer. El a adus adevărul, și rugăciunea, și nemurirea. Și care alt lucru de pe pământ ar putea arăta mai bine adevărul decât aurul? Fă ce vrei cu aurul și el își păstrează strălucirea. Care alt lucru de pe paământ ar putea arăta mai bine rugăciunea decât tămâia? Așa cum fumul de la tămâie patrunde și se înalță în Biserică, tot la fel și rugăciunea pătrunde întregul suflet al omului și înalță sufletul omului la Dumnezeu: ,,Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, (Psalm 140,2), cum cântăm la slujba Vecerniei. Este adevărat că și alte lucruri răspandesc fum binemirositor, dar nici un alt fum decât numai acela de tămâie poate să împingă sufletul la rugăciune. Care alt lucru de pe pământ poate arăta mai bine nemurirea decât mirul? Moartea aduce duhoare grea; nemurirea este o mireasma veșnică. Și astfel craii de la răsărit au mărturisit  în chip tainic credința creștină  în  Sfânta Treime, Învierea și nemurirea Domnului Iisus. Magii au devenit nu sunt numai niște drept-măritori, ci și prooroci: prooroci ai credintei creștine, cât și ai vieții și lucrărilor lui Hristos. Ei nu puteau să cunoască toate acestea prin înțelegerea lor omenească, ci prin insuflarea lui Dumnezeu, care i-a trimis în călătorie la Betleem, dându-le steaua cea tainică care mergea  înaintea lor pe cale.

O altă semnificație a darurilor magilor este aceea că aurul era darul de mulţumire pentru bogăţiile şi bunătăţile pământeşti. Prin aur i-au adus lucrul cel mai de preţ pe care omul, încă legat de pământ, l-l poate aduce spre mulţumire. Magii, înţelepţi fiind, îl depun la picioarele Celui ce a venit să ridice pământul din deşertăciunea strălucirilor trecătoare. Ca unui Om i-au adus aur şi ca pe un Dumnezeu L-au rugat să ne ajute să renunţăm la el.

Tămâia, simbolul jertfei de rugăciune, sprijină şi deschide drumul rugăciunilor noastre, pentru a ajunge până la scaunul Celui Prea Înalt. Ca unui Răscumpărător al nostru, magii au adus Pruncului jertfa de rugăciune şi ca pe un Dumnezeu L-au rugat să rămână Mijlocitor înaintea Celui Prea înalt.

Smirna este simbolul îmbălsămării trupului căzut în moarte. Ca unui Om l-au adus smirnă spre îmbălsămarea Trupului Său şi drept recunoştinţă că binevoieşte să primească moartea pentru noi. Ca pe un Dumnezeu L-au rugat totodată să primească moartea şi să ne ridice şi pe noi în învierea Sa.

Astfel, lângă ieslea lui lisus s-a întâlnit adevărata ştiinţă umană a magilor, cu smerenia curată a păstorilor. Putem spune că păstorii şi magii reprezintă, în general, mintea înţeleaptă şi inima curată, care de-a lungul istoriei L-au recunoscut pe lisus Hristos ca Mântuitor al lumii, I s-au închinat şi l-au adus daruri.

După ce au adus slavă în Betleem Pruncului Iisus, craii au vrut să se întoarcă la Ierusalim, pentru a merge înapoi acasă  pe calea pe care au venit. Irod îi aștepta cu nerăbdare iar ei cu gânduri curate s-au gândit să  meargă și să împărtășească bucuria lor cu acest cârmuitor nefericit. Dar, luând înștiințare în vis s-au dus pe altă cale  în țara lor. Ei se închinaseră Noului-Născut și Noul-Născut le-a îndrumat pașii. Ei nu au cunoscut inima lui Irod și nici punerile lui la cale a celor rele, dar  Dumnezeu le-a arătat aceasta într-un vis și le-a poruncit să nu se întoarcă pe calea pe care au venit, ci pe altă cale să se ducă în țara lor. Ascultând de Dumnezeu în toate lucrurile, ei îndată au pornit pe altă cale, ocolind Ierusalimul. Dând slavă cu bucurie și rugându-se lui Dumnezeu și Mântuitorului lumii cel nou-născut, ei au pornit spre casă, purtând cu ei un dar mai mare decât acelea pe care le luaseră cu ei când au pornit să-L afle pe Împăratul Hristos, căci Îl purtau în inimile lor chiar pe Împăratul Hristos. În locul aurului, tămâiei și mirului pe care le dăruiseră, ei au plecat cu inimile pline de adevăr, rugăciune și mireasma nemuritoare a lui Hristos. Și astfel, în puțină vreme, au venit atât păstorii, cât și craii, oamenii cei mai simpli și cei mai învățați din lume, sub acoperișul peșterii din Betleem, pentru a-L slăvi pe Hristos. Din aceasta vedem, că noi toți avem nevoie în aceeași măsură de Domnul Hristos și că noi toți trebuie, cu aceeași smerenie și ascultare, să-L slăvim ca pe Dătătorul de viață și să-L mărim ca Dumnezeu și Mântuitor al nostru, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt – Treimea cea deoființă și nedespărțită. Amin!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.