Evanghelia de Duminică : pilda datornicului nemilostiv

  biblie În Sfânta Evanghelie citită la Sfânta Liturghie în duminica ce a trecut, am auzit o frumoasă și plină de învățături duhovnicești pildă, rostită de Domnul nostru Iisus Hristos, numită pilda datornicului nemilostiv. Iată textul evangheliei:

,,Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a hotărât să facă socoteala cu slujitorii săi. Şi, începând să facă socoteala, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, domnul său a poruncit să-l vândă pe el şi pe femeia lui, pe copii şi toate câte avea, ca să se plătească datoria. Atunci acel slujitor, îndrăznind, a ingenunchiat şi se închina lui, zicând: doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar domnul slujitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, când a ieşit de acolo, slujitorul acela a găsit pe unul dintre tovarăşii săi, care îi era dator o sută de dinari, şi, punând mâna pe el, îl strângea de gât şi-i zicea: plăteşte-mi ce-mi eşti dator. Atunci tovarăşul acela, căzând în genunchi la picioarele lui, îl ruga, zicând: mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. El însă n-a vrut, ci, ducându-l, l-a băgat în temniţă până când va plăti datoria. Atunci tovarăşii lui, văzând cele ce s-au petrecut, s-au întristat foarte şi, venind, au spus domnului lor toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, domnul său i-a zis: slujitor viclean, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, pentru că m-ai rugat; oare, nu se cădea să ai milă de tovarăşul tău, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se, domnul său l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce va plăti toată datoria. Tot aşa va face şi Tatăl Meu cel ceresc cu voi, dacă fiecare din voi nu va ierta fratelui său, din inimă, greşelile lui”. (Evanghelia după  Matei 18, 23-35).

Viaţa omului este un şir lung de pilde, un şir nesfârşit, care îşi are izvorul pururea curgător de la Creatorul ei, un izvor nesecat pe care cel ce voieşte îl urmează şi astfel poate ajunge la fericirea veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu cea pregătită de la întemeierea lumii (Matei 25, 34). Dacă Dumnezeu ne-ar grăi adevărul duhovnicesc pur şi pe faţă, neînveşmântat în pilde, cu asemănări din lumea pământească, noi oamenii am privi cu vederea trupească şi nu am vedea nimic, am asculta cu auzul trupesc şi nu am  auzi nimic, pentru că adevărurile duhovniceşti şi sufleteşti nu se aud cu urechile trupului şi nu se văd cu ochii trupului.

Hristos Domnul este Izvorul pildelor purtătoare de viaţă veşnică, pentru că fiecare Cuvânt al Său rostit înaintea celor ce-L ascultau odinioară rămâne pentru noi astăzi Cale, Adevăr şi Viaţă (Ioan 14, 6), este Apa cea vie din care cel ce bea are viaţă veşnică (Ioan 4, 14).

,,…asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a hotărât să facă socoteala cu slujitorii săi”.

Domnul Hristos se referă la un împarat, plecând de la premiza că iudeii știau exact că este vorba de Dumnezeu. Ei au fost printre puținele popoare ale lumii care aveau sistemul de conducere teocratic în baza căruia Regele adevărat era Dumnezeu (Ieșire 15,18), iar funcționarii de stat erau slugile Sale (Isaia 36,2).

general,,Şi, începând să facă socoteala, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, domnul său a poruncit să-l vândă pe el şi pe femeia lui, pe copii şi toate câte avea, ca să se plătească datoria. Atunci acel slujitor, îndrăznind, a ingenunchiat şi se închina lui, zicând: doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar domnul slujitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.”

Ideea de socoteală financiară era cunoscută timpului. Era vorba de balanța financiară ce se efectua periodic pentru cei care luau de la stăpânire în arendă impozitul populației către stat ori taxele vamale. Cei ce luau în arendă impozitele erau tentați să-și însușească o parte din bani ori să exploateze populația (cazul lui Zaheu). Astfel venise vremea balanței, a bilanțului, a scadenței și se descoperă o datorie foarte mare pe care un om, un slujitor o acumulase față de stăpânul său.

Acesta datora 10.000 de talanți, o sumă  foarte mare chiar și pentru o țară, dar pentru un om, căci un talant echivala cu aproape 50 Kg de aur.

Datoria aceasta, despre care vorbeşte pilda, este o datorie duhovnicească. Este o datorie, pe care omul şi-o face, atunci când încalcă poruncile Domnului, când nu foloseşte cum trebuie autoritatea pe care i-a dat-o Domnul peste diferite bunuri.

Deci datoria imensă, înfricoșătoare a slujitorului către stăpânul său simbolizează datoria păcatelor omului, săvârșite ca risipire a darurilor lui Dumnezeu din viața sa și ca îndepărtare de la calea mântuirii. Este o datorie foarte mare căci nenumărate sunt păcatele noastre și cine poate să numere păcatele omului?  Am ajunge la numere astronomice.

Datorând o sumă atât de mare, conform uzanței timpului, valabil și la evrei, cel devenit insolvabil la vremea scadenței urma să fie vândut ca sclav împreună cu soția și copiii și să  i se confiște toate bunurile mobile și imobile, tot ce avea în proprietate, până ce va plăti datoria, adică  să fie pedepsit pentru totdeauna căci niciodată nu și-ar fii putut  plăti datoria.

Exista o practică iudaică de a elibera necondiționat pe toți sclavii după șase ani de sclavie dimpreună cu toți membrii familiei, indiferent de suma datorată. Domnul Hristos știa această regulă și, de aceea, spune că Stăpânul a poruncit să fie vândut ca sclav. De data aceasta însă este vorba de vinderea către străini, către cei care nu cunoșteau nici mila și nici legea lui Dumnezeu de a-i mai elibera vreodată pe sclavi. Deveneau pur și simplu proprietarii lor.

Din punct de vedere spiritual, vinderea acestui datornic înseamnă o pierdere incalculabilă, înseamnă despărțirea în fața stăpânuluiomului de Dumnezeu, pierderea libertății și a demnității umane, o moarte spirituală înaintea morții fizice a omului.

Datornicul disperat a căzut în genunchi și a cerut iertare, singura soluție, rugându-l pe stăpanul lui să mai amâne plata datoriei. Iar stăpanul, plin de iubire milostivă și mărinimie, nu numai că a amânat plata datoriei, ci a iertat-o, a anulat-o, a șters-o complet.

Nu numai că i-a acordat o amânare, dar la iertat pe loc, imediat,  l-a iertatat de toată datoria imensă. Cinea putea face aceasta? Un creditor omenesc? Nu. Stăpânul din pildă este Dumnezeu care ne iartă păcatele noastre care sunt mai mult de 10000 de talanți și decât tot nisipul mărilor și care se pot număra cu secundele scurgerii timpului.

Stăpânul a iertat acea datorie imensă. Așa prin Sfântul Botez, Dumnezeu ne care șterge toate păcatele noastre, datoriile noastre plătite prin Jertfa Fiului Său. De acea a fost nevoie ca Fiul Lui să vină să plătească datoria pentru noi, căci numai El putea, Hristos unindu-Se cu noi, cu firea noastră, să plătească datoria noastră în fața Părintelui Ceresc, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel că El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemnul Crucii. Fiul lui Dumnezeu a rupt acest zapis scris împotriva noastră, prin apa botezului și prin vărsarea sângelui Său.

după ce a ieșit,,Dar, când a ieşit de acolo, slujitorul acela a găsit pe unul dintre tovarăşii săi, care îi era dator o sută de dinari, şi, punând mâna pe el, îl strângea de gât şi-i zicea: plăteşte-mi ce-mi eşti dator. Atunci tovarăşul acela, căzând în genunchi la picioarele lui, îl ruga, zicând: mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. El însă n-a vrut, ci, ducându-l, l-a băgat în temniţă până când va plăti datoria”.

Nu se uscaseră bine lacrimi­le cu care ceruse omul îndurare de la stăpânul său. Nici măcar gestul prin care cerea iertare cel de lângă el  nu i-a amintit de bunătatea stăpânului. Când auzim o asemenea istorie ne umplem de revoltă față de purtarea cu totul lipsită de omenie a celui căruia i s-a iertat atât de mult, iar el nu a vrut să ierte nimic.

Atitudinea negativă și caracterul josnic al datornicului nemilostiv sunt puse în evidență prin contrastul foarte mare între suma cu care era el dator și-i fusese iertată și suma cu care îi era cineva datornic si pe care el nu a putut-o ierta. Puţin lucru  a fost  pentru el că  a primit de la Stăpânul său iertare pentru 10000 de talanţi, căci nu a putut uita de 100 de dinari (un dinar de argint era prețul pentru o zi de muncă) care echivalau cu doar 450 gr de argint, pe care îi datora lui un om sărac şi necăjit.  Diferenta intre datorii este ametitoare. Adică i s-a iertat mult și n-a putut să ierte puțin.

Vedem aici datoria fiecăruia față de Dumnezeu și datoria față de semenul meu și a semenului meu față de mine. Noi uităm datoria noastră față de Dumnezeu și calculăm întotdeauna datoriile semenul nostru față de noi. Știind ca Dumnezeu e milostiv, uităm. Uităm și că  Dumnezeu ia în calcul datoria față de El și o judecă după datoria semenului meu față de mine și a mea față de el.

Datornicul n-a știut să profite de șansa excepțională ce i s-a oferit de a rămâne și cu o sumă fabuloasă de daruri, și liber în acelasi timp, împreună cu toată familia sa. Deci putea rămâne și cu banii și în grațiile stăpânului doar pentru simplul fapt ca, pentru moment, să fii  făcut un act de smerenie și de mică iertare.

Când a fost el datornic, s-a așezat în postura de a cere milostenie, umilindu-se. Când a trecut în postura de creditor și a avut în fața lui un datornic, a uitat instantaneu postura de datornic. Este o atitudine egoistă, egocentrică.

La fiecare pas descoperim oameni cărora li se iarta datorii de 10 000 de talanti, dar care nu sunt în stare să ierte datorii de 100 de dinari.

Descoperim îndată că stăpânul milostiv este Părintele ceresc, care ne iartă nouă mulţime de greşeli,  iar nesocotitul om care a dat pe mâna chinuitorilor pe cel care nu i-a putut restitui mica datorie de o sută de dinari, suntem chiar noi, noi cei ce de multe ori nu vrem să iertăm nici cele mai mici greşeli ale semenilor noştri. Suntem păcătoşi pentru că deseori ne comportăm asemenea servitorului celui rău. Ne este foarte greu să ne  așezăm în situația celuilalt.

Când ne aflăm cu fața spre Dumnezeu ca datornici, nu încetăm a cere iertarea datoriei și milostivire, când ne întoarcem, însă, cu fața spre semenii noștri, uităm postura de datornic cu care s-a făcut mila și devenim executanți nemiloși ai micilor noștrii datornici.

Mântuitorul Iisus Hristos dorește să înțelegem faptul că oamenii nu ne pot face nimic care să se compare cu ceea ce i-am facut noi lui Dumnezeu. Păcatul nostru este cel care a condus la moartea Fiului Său. Dacă Dumnezeu ne-a iertat aceasta mare datorie, ce este dincolo de orice plată, atunci și noi trebuie să iertăm greșelile mai mici ale semenilor noștri, altfel nu putem spera la mila lui Dumnezeu. ,,Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc va va face vouă, dacă nu veți ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre”, spune Mantuitorul Iisus Hristos (Matei 18; 35). Deoarece Domnul ne-a iertat imensa datorie a păcatului, pe care noi nu am putea să o plătim sau să o anulăm de la noi, suntem așadar obligați să îi iertăm pe toți cei care ne-au rănit.

Dumnezeu ne-a dat o cale ușoară pentra plata datoriei față de El, în măsura să șteargă toate datoriile noastre față de El, spune Sfântul Ioan Gura de Aur, iar această cale este aceea a iertării greșelilor celor ce ne greșesc, a neținerii de minte a răului ce ni l-au făcut alții.

,,Atunci tovarăşii lui, văzând cele ce s-au petrecut, s-au întristat foarte şi, venind, au spus mustraredomnului lor toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, domnul său i-a zis: slujitor viclean, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, pentru că m-ai rugat; oare, nu se cădea să ai milă de tovarăşul tău, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se, domnul său l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce va plăti toată datoria. Tot aşa va face şi Tatăl Meu cel ceresc cu voi, dacă fiecare din voi nu va ierta fratelui său, din inimă, greşelile lui.”

Auzind despre atitudinea negativă a debitorului iertat, stăpânul iertător și milostiv a revenit asupra hotărârii sale inițiale și a trecut de la bunătate la dreptate, pedepsind pe datornicul căruia i s-a iertat datoria, dar care n-a voit să ierte datoria unui mic datornic al său.

În functie de atitudinea noastră față de aproapele, Dumnezeu trece aproape instantaneu de la milă și iubire la dreptate și pedeapsă.

Ar fi cea mai mare nedreptate, după cea mai simplă logică, de a fi iertat din oficiu atât cel drept și cinstit, cât și tâlharul, hoțul și criminalul.

Trebuie oare să tragem concluzia pripita ca Iisus ne obliga sa iertam pur si simplu, din oficiu, fiindca asa ar ierta si Dumnezeu? Raspunsul îl aflăm tot în Evanghelie.

Nu-mi pot permite să-i greșesc la infinit aproapelui meu, să-l jefuiesc de miliarde apoi să nu mai fur, pozând în om cinstit și mâncând liniștit banii, plecând de la premiza că acela, fiind un bun creștin, mă iartă mereu. Să nu ne închipuim că ar fi suficient doar regretul pentru păcatul comis, ci se impune încetarea imediată de a mai păcătui, și dacă se poate repararea acestuia. Vamesul Zaheu restituit tot ceea ce a luat cu de-a sila și a întors chiar împătrit.

Învățătura Evangheliei din această Duminică este următoarea: Dumnezeu ne iartă nouă greșelile și cere ca și noi să iertăm altora greșelile lor. Dacă noi însă nu iertam altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate, pedepsind spre îndreptare pe cel insensibil sau nesimtitor la darul iertării, astfel încât acesta învață și împlinește de nevoie, prin constrângere, ceea ce nu a făcut de bunăvoie și din inițiativă proprie.

Astfel, Dumnezeu Cel milostiv și iertător îl responsabilizează pe omul nemilostiv și neiertător, aducându-i aminte cât de mult pierde spiritual dacă nu este și el iertator asemenea lui Dumnezeu.

Dumnezeul nostru, al tuturor, ne eliberează din greutățile greșelilor noastre de  zece mii de talanți și noi, la rândul nostru, trebuie să ștergem datoriile de o sută de dinari ale celor de lângă noi,  adică să le iertăm micile greșeli făcute împotriva noastră.

Trebuie în primul rând să ne recunoaștem greșelile noastre, iar în al doilea rând trebuie să iertăm celor care ne gresesc nouă, dacă vrem ca la rândul nostru să fim iertați de Dumnezeu-Milostivul.

Poate că nu putem ierta dintr-o dată, pentru că dacă ar fi așa ușor, n-ar mai sta această poruncă în mijlocul Evangheliei și n-ar mai făgădui Dumnezeu Împărăția pentru un gând pe care noi l-am putea dobândi așa de ușor. Este osteneală dar nu este imposibil.

Sfinții Părinți ne spun că iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cine nu poate să ierte, acela nu poate să iubească. Cine nu poate iubi pe oameni, nu poate iubi nici pe Dumnezeu.

                  preot dr. Arsulescu Ion Sebastian

                  Colaborator ZiarExlusiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.