Duminica a 8 a după Rusalii: Înmulțirea minunată a pâinilor și a peștilor în pustiu

Iubiti cititori,

În Sfânta Evanghelie din Duminica aceasta, a 8 a după Rusalii, auzim și vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni, numai cu cinci pâini și doi pești.

 Această  minune s-a întâmplat după dispariţia prematură din viața pământească prin tăierea capului, a Sfântului Ioan Botezătorul, moartea lui determinându-L pe Mântuitorul Hristos să se retragă într-un loc pustiu, în apropierea oraşului Betsaida, pentru a se ruga. Întristat, Mântuitorul a părasit locul unde se afla și a trecut cu corabia de cealalta parte a mării, spre un loc pustiu. Dar nu era chip să rămână neștiut și necăutat de mulțime. De prin orașe și sate s-au adunat, deci, mulțimi de oameni și au venit la El cu dorința de a-L asculta și, totodată, de a le vindeca bolnavii de suferințele lor. Pustiul devenise un loc populat iar satele de prin jur rămăsese pustii. Toată lumea era după Hristos, bărbați, femei cu copii în brațe, bătrâni și bolnavi de tot felul, care căutau pe Dumnezeu și erau însetați după cuvintele de învățătură ale Domnului, suspinând după Mesia care  să-i scape de robia patimilor și a suferințelor.

Văzând Domnul popor mult, I s-a făcut milă de ei și a tămăduit pe toți bolnavii lor (Matei 14, 14).

Mulțimile de oameni veneau de departe, cu greutate, pe drumuri de loc pustiu, căutând mila lui Hristos, căci nu odată și-a manifestat Mântuitorul Iisus Hristos mila Sa pentru mulțimea necăjită, flămândă și însetată de dreptate, de mângaiere, de cuvântul și mila Lui. Din mila Mântuitorul Iisus Hristos vindeca paraliticii, din milă vindeca orbii (Matei 24, 34), din milă vindeca leproșii (Marcu 1,3); milă făcându-I-se pe cale, a înviat pe fiul unic al văduvei din Nain (Luca 7, 13 și din milă și pentru aceasta milă dumnezeiască a venit defapt Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ.

Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos oferă celor veniți la El mai întâi hrana pentru suflet, învațătura Sa și apoi hrană pentru trup, vindecând bolile și hrănindu-I pe oameni în chip miraculous,  fiindcă Fiul lui Dumnezeu are milă și de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostivește și de suferințele noastre trupești și le vindecă, uneori chiar înaintea tămăduirii sufletelor, știind că prin aceasta oamenii se întorc mult mai ușor la pocăință.

Poporul se hrănea sufletește din cuvintele care ieșau din gura lui Iisus, căci nu numai cu pâine trăiește omul, așa încât toți uitaseră și ignorau hrana și adăpostul,  necesare corpului, uitaseră că  locul era pustiu și că se aflau departe de satele și de casele lor.

Făcându-se seară, după ce a vorbit mulțimii o zi întreagă, au venit la Domnul ucenicii Lui și L-au rugat, I-au recomandat Mântuitorului zicând: Locul este pustiu și vremea a trecut; deci dă drumul mulțimilor, ca să se ducă prin sate să-și cumpere hrană (Matei 14, 15).

Ucenicii, vazând poporul obosit, flămând și însetat, și soarele asfințit, au cerut Mântuitorului să înceteze cuvântul de învățătură și să lase mulțimea să se întoarcă în satele lor ca să mânânce și să se odihnească, iar satele erau departe. Toate acestea constituiau un prilej binevenit pentru ca Mântuitorul Iisus Hristos să arate mulțimilor cum hrănește Dumnezeu pe cei  care ascultă cuvântul Lui și cred în El.

„Nu trebuie să se ducă! Daţi-le voi să mănânce!”, a răspuns Domnul la propunerea lor.

Răspunsul primit este unul pe atât de surprinzător dar şi în materie să-i facă responsabili pe ucenici: „Daţi-le voi să mănânce!”.  În mediul iudaic masa principală a zilei avea loc spre ora 17.00 iar ei nu aveau decât cinci pâini (în fapt cinci turte, cum se făcea în mod obişnuit pâinea în casele evreieşti) şi doi peşti. Oare au greșit ucenicii cu ceva prin această atitudine, intervenind la Hristos să dea drumul mulțimilor să își cumpere mâncare? Nu, nicidecum. Din cuvintele Domnului: Dați-le voi să mânânce! vedem nu numai că ucenicii trebuiau să se gândească la hrana mulțimii în ceasul acela, ci că ei trebuie să le poarte de grijă totdeauna și ca ucenici ai lui Hristos, să îndestuleze pe oameni cu învățătura Lui, cu hrana cea mântuitoare  din cuvântul lui Hristos și al Evangheliei. Îi pregatea pe ucenici pentru misiune.

Numai că ei cugetau mai mult omenește decât duhovnicește. De aceea Mântuitorul a respins propunerea ucenicilor Săi prin aceste cuvinte: Nu trebuie să se ducă!, adică: nu îndepărtați oamenii de la voi, că nu au unde se duce, sunt obosiți, bolnavi, flămânzi și însetați trupește și sufletește și au nevoie de cuvinte de mângâiere, de hrană duhovnicească și toți cei dornici de hrană sufletească nu trebuie să se îndepărteze de Hristos. Ei trebuie să rămână lângă El, să-i rămână credincioși și ascultatori câștigați Lui și Împărăției lui Dumnezeu.

„N-au de ce să plece. Daţi-le voi să mănânce!”, le-a răspuns Domnul ucenicilor aşteptând să vadă poziția lor, nu cumva ar fii urmat să-I zică: „Ai făcut atâtea minuni până acum, şi morţi ai înviat, însă asta numai Tu poţi s-o faci!”? Dar nu I-au zis-o. În schimb ucenicii şi-au justificat poziţia și au spus Mântuitorului Hristos: Nu avem decât cinci pâini și doi pești!. Insă Hristos ştia asta. Nici nu erau ale lor acele alimente. Și de unde să găsești hrană într-un loc pustiu, de unde sa fie? Numai  Dumnezeu a scos apă din piatră în pustiu.

Ce să faci cu cinci pâini și doi pești într-o asemenea situație, cum să le împarți la atâtea suflete? Cinci pâini și doi pești nu înseamnă aproape nimic pentru o așa mulțime de oameni. Ucenicii lui Iisus voiau să-I spună defapt că nu sunt pregătiți pentru a hrăni mii de oameni, că nu au bucătăria cu ei. Însă Mântuitorul Iisus Hristos, după ce află de la ucenicii Săi că au găsit totuși ceva hrană materială, și anume cinci pâini și doi pești, a poruncit: Aduceti-le la Mine. ,,Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”, spunem noi la Sfânta Liturghie.

Domnul Hristos a luat pâinile şi peştii şi a poruncit mulţimii să se aşeze pe iarbă. Aproximativ cincisprezecemii de oameni, o tribună întreagă, un oraș chiar, s-au aşezat pe iarbă să mănânce, fără a avea însă ceva de mâncare! Singura mâncare erau doi peşti şi cinci pâini, pe care Hristos le avea în mâinile Sale. Dar nimeni nu I-a zis lui Hristos: „Unde e mâncarea pe care o vom mânca?”‘ Aveau în acea clipă încredere deplină în El. Gândiţi-vă cât de puţini ar fi mâncat din ele. Insă aceste puţine merinde pe care le aveau, binecuvâtate de Dumnezeu, îi va sătura pe toţi.

Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvântat pâinile. Mântuitorul Iisus Hristos, luând cele cinci pâini și doi pești, a privit, nu în jos, la pâmantul pustiu, nici la sate sau cetăți ci la Cer, pentru a ne învăţa că, de fiecare dată când mâncăm, trebuie să facem şi noi la fel: să ridicăm ochii către înălţime, mulţumind lui Dumnezeu, deoarece mâncarea pe care o mâncăm este produsul Lui, ca o continuare a creaţiei Sale.

Privind la Cer, Domnul a binecuvâtat pâinile și peștii și frângându-le, le-a dat ucenicilor ca să împartă mulțimilor hrană binecuvântată și primită ca din cer. Iar ucenicii, după ce au așezat poporul pe iarbă, au împărțit muțimilor pâinile și peștii.

Mântuitorul Iisus Hristos a înmulțit cele cinci pâini și cei doi pești nu pentru a arăta oamenilor munți de pâine și coline de pești. El nu săvârșește minuni pentru a impresiona sau a intimida, ori pentru a fi lăudat de oameni. Hristos Domnul săvârșește minuni din iubire sfântă și milostivă, numai atunci când minunea este singura soluție, numai ca să-l ajute pe om l-a strâmptoare, să-l întărească în credință și în iubire.

Înainte de moartea Sa, Domnul a numit pâinea pe care o binecuvântase Trupul Său. Aici nu o numește astfel prin cuvinte, dar cele cinci pâini simbolizând cele cinci simțuri, cele cinci simțuri închipuie întreg trupul, astfel că Domnul, prin această minune a preânchipuit Sfânta Taină a Împărtășaniei cu Trupul și Sângele Său. Iisus a înmulţit pâinile în mod miraculos, hrănind mii de oameni, pregătindu-i pentru cea mai mare minune, pentru pâinea cerească-Sfânta Împărtășanie.

Peștele e semnul vieții. În primele veacuri ale Bisericii se zugrăvea peștele ca semn al lui Hristos, simbol ce se poate vedea încă în vechile catacombe și adăposturi creștine, pentru faptul că cele cinci litere ale cuvântului grecesc ihtis (pește) sunt initialele expresiei: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,Mântuitorul. Domnul Hristos dă așadar oamenilor spre mâncare Trupul Său și viața Sa, adică se dă pe Sine Însuși.

De ce sunt doi pești? Pentru ca Domnul S-a dat și Se dă pe Sine jertfă atât în vremea vieții Sale pământești cât și după Înviere, în Biserică, până astăzi. Și ce înseamnă faptul ca a frânt pâinea El Însuși? Înseamnă că Se jertfește de bunăvoie pentru mântuirea oamenilor. Și de ce le dă Apostolilor pâinea si peștele, ca ei să dea mai departe mulțimilor? Pentru că ei aveau să-L ducă pe Hristos în toată lumea, ei aveau să-L dea noroadelor spre mâncare a vieții.

După ce  au mâncat toți, ucenicii au strâns rămășițele de fărimituri, douăsprezece coșuri pline (Matei 14, 17-21). Au mai rămas 12 coșuri de firimituri, dovadă că hrana a fost suficientă și chiar a prisosit. Evanghelia ne arată că pâinea nu trebuie aruncată sau împrăștiată și neglijată, ci trebuie adunată, păstrată și folosită în mod deplin sau chibzuit, fără risipă. Astfel, Evanghelia ne învață să fim economi si cuviincioși, să prețuim darurile lui Dumnezeu chiar și atunci când avem belșug de lucruri materiale. De asemenea, locul unde ne-am hrănit trebuie lăsat curat și frumos, nu murdărit sau urâțit cu resturi de alimente aruncate pe jos și părăsite. Chiar și în relație cu materia, omul trebuie să aibă o atitudine spirituală, rațională și responsabilă. Ce înseamnă cele douasprezece coșuri de pâine rămase? Înseamnă rodul îmbelșugat al strădaniei apostolice. Recolta strânsă de cei 12 Apostoli va fi neasemuit mai mare decât sămânța semănată, după cum fiecare coș cuprindea mai multă pâine decât cele cinci pâini mâncate de mulțimile care s-au săturat.

Priveam o secvență pe yotube dintr-un film în care pe malul unui lac,  un personaj care închipuia pe Mântuitorul,  se adresează unor doi  pescari, probabil Iacov și Ioan,  zicând: Aveți pește? Încă nu ne-am apucat de pescuit, a răspuns unul dintre ei.  Aveți pâine? Trebuia să aducă el, răspunse celălalt. Atunci Eu ce să vă înmulțesc? a continut Domnul.

Minunea înmulțirii pâinilor și peștilor se săvârșește în momentul în care pâinile și cei doi pești se dăruiesc și se împart. Dacă acel copil din mulțime nu le oferea, minunea nu se petrecea. Nici uleiul și făina din vasul văduvei din Sarepta Sidonului din timpul lui Ilie nu s-au înmulțit văzând cu ochii ci pentru că mâncând din ele, minunea era că nu se mai terminau. Așa și acum. Nimeni din cei prezenți nu a văzut cantități imense de pâini și de pești, pentru că pâinile și peștii se înmulțeau pe când ele erau împărțite. El înmulțește darul meu. Dar nu din nimic. Din pâine face mai multă pâine, dar trebuie aportul meu, cât de mic. Astfel că milostenia nu este o cheltuială, ci este un venit spune Sfântul  Ioan Gură de Aur.

Într-un chip desăvârșit, minunea înmulțirii pâinilor se repetă pe pâmânt de la începutul zidirii și până astăzi, ca o liturghie permanentă a creației, ca o creație din nou. Oare nu hrănește Dumnezeu astăzi cu pâine și hrană peste cinci miliarde de oameni, cât numără tot pământul? Și aceasta nu este o minune a înmulțirii pâinilor, cel puțin tot atât de mare ca cea din Galileea, de acum aproape două mii de ani?

Domnul Hristos a înmulțit pâinile și peștii, ca să ne învețe pe noi să să râvnim și dincolo de ,,pâine”, dincolo de orizontul acestei lumi, ca să să vedem că El este Pâinea Vieții, Care ne va da și nouă viață veșnică din belșug.

 ,,Dă Doamne pâine celor flămânzi și foame de Tine celor ce au prea multă pâine!”Amin!

preot dr. Arsulescu Ion Sebastian

Colaborator ZiarExclusiv