21 Noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

2

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, prăznuită întotdeauna pe data de 21 noiembrie,  este fructul unei făgăduinţe, al împlinirii unei făgăduințe de către cei doi drepți bătrâni Ioachim și Ana, care au ajuns la o vârstă înaintată,  fără să poată avea copii, suportând ocara și înjosirea celor din jur. A nu avea copii era socotit o mare rușine, un blestem și urmare a unor mari păcate. Toată viața lor au purtat această sarcină grea, acest oprobiu public și n-au încetat rugăciunile pentru ca Dumnezeu să le dăruiască un prunc. Atât de mult și stăruitor se rugau pentru aceasta, încât au ajuns să fie gata a face orice înaintea lui Dumnezeu. Au făgăduit că dacă vor primi un prunc, îl  vot închina lui Dumnezeu, îl vor dăruia la rândul lor slujirii lui Dumnezeu, Templului din Ierusalim. Astfel au dobândit pe Sfânta Fecioară Maria, rodul rugăciunilor lor,  bucuria bătrâneților lor care avea să devină bucuria lumii întregi.

Sfântul Ioan Damaschinul, în cartea sa numită Dogmatica, arată că Sfânta Fecioară Maria s-a născut în Ierusalim, undeva pe calea unde era Poarta Oilor şi unde era acea scăldătoare Vitezda, un lac miraculos, în apa căruia cei bolnavi care se scăldau după ce apa era atinsă, tulburată de un Înger, se vindecau de orice boală erau cuprinşi, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan, în casa bătrânilor drepți părinți, Ioachim și Ana.

Ioachim se tâlcuieşte „pregătirea Domnului“, fiindcă din el a fost pregătită Fecioara ca Templu al Domnului. Iar Ana, la rândul său, se tâlcuieşte „har“, fiindcă har au luat Ioachim şi Ana ca să odrăslească un astfel de rod prin rugăciune, dobândind pe Sfânta Fecioară. Maria se tâlcuieşte ,,Împărăteasă“ , „Doamnă“, dar şi „nădejde“.„cea luminată“.

Când vedem viața Maicii Domnului, o pruncuță născută la bătrânețea părinților ei,  născută într-o familie cu părinți foarte în vârstă, până atunci de multe ori înjosiți de cei din jur pentru că nu aveau copii și socotiți blestemați, și cu siguranță urmele acelor cuvinte încă rămăseseră pe chipul vecinilor, apropiaților, care îi bârfiseră în taină pe cei doi părinți, despre care am gândi și noi că  nu  vor avea timp să o crească mare și că  va  rămâne singură, când vedem că pruncuța nu trăiește decât trei ani acasă cu părinții, apoi  este dusă la Templu, ținută într-un regim strict, cum era obiceiul la Templu, când o vedem încă de micuță, logodită cu un bătrân, din perspectivele gândirii noastre omenești, am putea zice că Maica Domnului n-a avut  copilărie.

Dar dincolo de această perspectivă a gândirii noastre pământești, Sfânta Fecioară Maria  a primit de la Dumnezeu un mare şi neasemuit Har, un Har mai mare decât toate făpturile raţionale, acela de a devei, de a fii Maică a Însuși  Dumnezeului nostru, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, al doilea Ipostas al Dumnezeirii.  Dacă s-ar uni îndrăzneala în rugăciunile înălţate de toţi îngerii şi sfinţii pentru noi păcătoşii, spre tronul dumnezeiesc, luate împreună, n-ar întrece îndrăzneala pe care o are una singură, Preacurata Născătoare de Dumnezeu.

Și pentru marile Sale nevoinţe duhovniceşti,  Preacurata Fecioara Maria a primit de la Dumnezeu acest Har, ci nu gratuit.

Pe calea  desăvârşirii au plecat și ucenicii lui Hristos. Pentru El, ei s-au lepădat la lume şi s-au predat întru totul Domnului, pentru ca să-i aparţină Lui şi numai pentru El să trăiască pe pământ. Asemenea au făcut toți sfinții. Dar ei au făcut aceasta fiind la o vârstă matură. Fecioara Maria însă s-a lepădat de lume şi de toate bucuriile ei la vârsta de trei ani. Această nevoinţă a ei  a fost lucru uimitor nu numai pentru oameni, dar şi pentru îngeri, cum lucru atât de neobişnuit va fi tot pentru Îngeri, să-l vadă pe Cel ce șade pe tronuri de Heruvimi, șezând în pântecele Fecioarei.

În virtutea smereniei sale, cum arată tradiţia bisericească, Maica Domnului i-a rugat pe apostoli să nu o laude şi să vorbească cât mai puţin despre ea. Tocmai de aceea se vorbeşte atât de puţin despre Maica Domnului în Evanghelii.  Astfel că dintre toate sărbătorile închinate Maicii Domnului, numai ,,Bunavestire” are la bază un eveniment istoric consemnat în Sfanta Scriptura (Luca 1, 26-38). Despre celelalte sărbători, evangheliile canonice nu ne dau mărturii, informațiile provenind din Sfânta Tradiție și din evangheliile necanonice (apocrife).

Lucru de uimire este că şi după Adormire, moştenind fericirea şi slava neasemuită în Ceruri, Preacurata Maică a Domnului nu se poate elibera de durere. Ea este îndurerată pentru noi, pentru păcatele noastre, dorind iertarea, îndreptarea și mântuirea noastră.

Așadar, făgăduind lui Dumnezeu, părinții Ioachim și Ana au hotărât să meargă cu una născută Maria, pentru a fii dăruită în slujba lui Dumnezeu, în Templul din Ierusalim.

De la Nazaret până la Ierusalim sunt aproape o sută de kilometri. Au făcut drumul acesta pe jos, timp de trei zile, însă nu singuri, ci cu vecini, cu prieteni, mai multă lume care mergea la Ierusalim să se închine, să aducă jertfe la singurul templu din vremea aceea, Templul din Ierusalim. După trei zile au ajuns la Ierusalim.hrana

Din faţa Templului până sus erau cincisprezece trepte şi când intrau preoţii şi leviţii la Templu, în săptămâna lor de serviciu, se opreau pe fiecare treaptă şi spuneau câte un psalm.

Sus, în capul treptelor, preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, aştepta să urce acest copil, după rânduială, să-l închine lui Dumnezeu. Copila s-a eliberat din mâinile părinţilor săi şi a păşit pe prima treaptă, după aceea a mers fuguţa până sus, fără să fie ajutată de nimeni, împinsă fiind, purtată fiind de  Duhul Sfânt. A fost primită în Sfânta Sfintelor, cel mai sfânt loc al Templului, Sfântul Altar de astăzi, acolo unde nimeni un intra, nici poporul, nici clerul, ci numai Arhiereul și numai o singură dată într-un an. Acolo era hrănită de îngeri cu mană cerească.

frumosNu le va fi fost uşor părinţilor vârstnici să se despartă de prunca lor, Maria, care abia împlinise trei ani. Parcă-i vedem îmbrăţişând-o înlăcrimaţi pe treptele Templului din Ierusalim. Şi-au înfrânt, însă, durerea omenească prin credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, dublate de conştiinţa demnităţii respectării cuvântului dat. Iar când au făcut aceasta nu s-au uitat că  era singurul lor copil, nici că era prea mică, ci de la vârsta de trei ani au dus-o la Biserica legii lui Dumnezeu, nu cu întristare, ci cu bucurie.

Maica Domnului intră în Biserică, ea însăși devenind Biserică însuflețită, și pe bună dreptate, pentru că ea se pregătea să devină sălaș al Împăratului Hristos și prefigurarea Bisericii creştine.

Sfânta Fecioară Maria a petrecut în Templu doisprezece ani, unde prin muncă, rugăciune, contemplaţie, priveghere, studiu, meditaţie, ascultare, s-a desăvârşit, s-a sfinţit, sfințindu-și  sufletul, sfințindu-și mintea și voia, sfințindu-și întreaga ființă, depăşind pe Serafimi în iubirea de Dumnezeu, pe Heruvimi în înţelepciune, pe toate cetele îngereşti în curăţie, iubire şi apropiere de oameni.

Ce-a făcut Sfânta Fecioară în Templu? S-a rugat, a citit Sfânta Scriptură, a adâncit-o şi a meditat, a lucrat,  ştia să ţeasă, să coasă și să toarcă. Torcea lână, torcea in, torcea mătase. Ştia să brodeze foarte frumos. A lucrat veşminte preoţeşti la Templu şi, mai târziu, Maica Domnului a lucrat cămaşa fiului Său și Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Acea cămaşă nu avea cusătură, era făcută din împletitura meşteşugită a Maicii Domnului. După răstignire, când era Iisus pe Golgota, pe Cruce, dezbrăcat de hainele Sale, această cămaşă trebuia să fie împărţită la cei patru ostaşi de acolo care păzeau pe Cel răstignit, crucea şi mormântul. Şi ostaşii, văzând-o că era atât de  frumos lucrată, n-au îndrăznit s-o sfâşie, s-o rupă în patru ca să ia fiecare câte o bucată, ci au tras sorţi şi a luat-o unul din cei patru ostaşi

 De asemenea, Maica Domnului ajuta şi la slujbele care erau necesare în Templu, în tot acest timp, Maica Domnului a fost îndeosebi în stare de rugăciune. Rugăciunea şi paza simţurilor, a inimii şi a minţii au făcut-o cu adevărat lăcaş sfinţit, dumnezeiesc, al Celui Preaînalt, încât era un vas ales al Duhului Sfânt în care peste puţină vreme, la plecarea ei din Templu, a ajuns să întrupeze pe Iisus Hristos Mântuitorul.

Când a împlinit doisprezece ani, în timpul şederii în Templu, în Sfânta Sfintelor, Sfânta Feciară Maria, citea cartea proorocului Isaia. În inima ei i-au răsunat deosebit cuvintele marelui prooroc: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Matei 1, 23). Citind aceste cuvinte, Fecioara Maria s-a umilit, s-a smerit atât de mult  şi cu adâncă râvnă şi-a dorit să fie măcar cea din urmă slujitoare a acelei Fecioare din care se va naşte pe pământ Însuşi Dumnezeu. Când își zicea aceasta, înaintea ei a apărut îngerul şi i-a zis: „Tu eşti acea Fecioară din care se va naşte Dumnezeu”, spunându-i și că  despre aceasta ea va primi peste doi ani o bunăvestire îngerească deosebită, lucru care s-a împlinit într-adevăr.

Iubiți cititori, nu este de ajuns să știm că Fecioara Maria a fost dusă la Templu și a stat până la vârsta de 15 ani. Important este să pătrundem în înțelesul profund al evenimentului istoric și să descoperim că prezența ei în Sfânta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu să Se nască din ea. Deci, Hristos Se va naște, va muri și va învia tainic cu tot omul care viețuiește în Biserică. Prin intrarea sa în Biserică  Maica Domnului ne învaţă ca şi noi în și prin Biserică să ne curăţim de patimi şi păcate,  să creştem în virtute până la sfinţenie.

Intrarea și viețuirea în Templu a Maicii Domnului este pregătirea tainică a umanității și întrupării Domnului  Hristos. Din acest motiv, această sărbatoare este o anticipare a Nașterii Mantuitorului, lucru evident și în rânduiala slujbelor. Din această zi încep sa se cânte în cadrul Utreniei Catavasiile: ,,Hristos se naște, slăviti-L!.“

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cea mai vie icoană a desprinderii noastre de cele pământeşti, trecătoare, pe care o săvârşim de câte ori ne apropiem de Dumnezeu, de Biserică, de mânăstiri, de cele Sfinte, când ne rugăm. Spre Dumnezeu mergem şi atunci când greşim, cerând iertare păcatelor noastre, dar mai ales în vreme de bucurie. Atunci cu cântări de psalmi mergem spre El, precum Preacurata Fecioară cu alai de nevinovate fecioare, oameni şi îngeri, a pornit spre Templu.

Urcarea celor cincisprezece trepte de către prunca de trei ani, pe care în mod natural nu le-ar fi putut urca, primirea ei de către arhiereul Zaharia, ducerea în Sfânta Sfintelor unde va fi învăţată, hrănită şi povăţuită de către Arhanghelul Gavriil, nu este altceva decât icoana îmbisericirii noastre, care se face cu puterea Duhului Sfânt. Sufletul nostru în momentul Botezului urcă toate treptele sfinţeniei îmbrăcându-se în Hristos, intră cu El nu numai în Sfânta Sfintelor pământească ci şi cerească primind  îngerul ca povăţuitor şi păzitor.

Să intram și să rămânem și noi în Biserica cea sfântă a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a sfinților, trăind cu toții, tineri și vârstnici, în casa sfințeniei, a bunătății și luminii de gând și de viață veșnică, pentru ca și noi să ne bucurăm de acea cinste și fericire de a fi oricând cu Dumnezeu, de la care noi putem primi pace pe pământ ca și în ceruri. Amin!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.