Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti și Consiliul Judeţean Argeş, organizează, în perioada 23 – 27 aprilie 2018, în cadrul  programului naţional „Şcoala altfel” – „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, un program iniţiat de Ministerul Educaţiei Naționale, proiectul educaţional Ateliere de creație.??

Pe parcursul celor cinci zile, elevii beneficiază de o mare diversitate de activităţi: ateliere de creaţie (motive decorative tradiţionale pe sticlă și porțelan, arta țesăturilor de lână, arta confecționării păpușilor tradiționale, arta prelucrării lutului, după tehnica Cucuteni), iniţiere în echitaţie şi vizitarea muzeului.

La atelierele de creației și la celelalte activități vor fi coordonaţi şi îndrumaţi de muzeografi, restauratori şi meşteri populari.

Oferta noastră educaţională are ca obiectiv perpetuarea şi transmiterea către tânăra generaţie a tradiţiilor autentice şi a istoriei naţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.